Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

8
Paratethysul ca unitate spaţială (geografică) şi faunistică se conturează în timpul
Oligocenului (Rusu, 1977, 1988; Baldi, 1979, 1980), când se reduc legăturile cu Mediterana din
sud. Mai mult, apar diferenţe între arealul Paratethysul central şi cel răsăritean (extins spre nord şi
spre est peste Marea Neagră şi Caspica = Marea Scitică şi mai departe în est, Marea Turan). Pentru
prima oară apar biotopurile salmastre (în Solenovian = Oligocen) şi primele faciesuri euxinice
(Maikopian = Oligocen superior-Miocen) şi primele faune endemice. Legăturile cu Mediterana
(Tethys) sunt intermitente, iar influenţele faunistice sunt dominant nordice.
În centrul şi vestul Europei, Miocenul inferior este predominant marin în urma reluării
legăturilor cu Mediterana prin pasajul Pre-Alpin. În extremitatea estică, la est de Marea Caspica, se
dezvoltă o sedimentare (şi o faună) fluvial-lacustră. Începând cu Miocenul mediu, Paratethysul
oriental tinde să se izoleze ecologic, iar ulterior, şi geografic. Începînd cu Konkianul inferior s-au
redus legăturile cu oceanul şi apar primele elemente faunistice care anunţă viitoarele comunităţi
salmastre. Începând cu Sarmaţianul, Paratethysul se izolează definitiv de Mediterana, prin
închiderea tuturor legăturilor, el devenind o mare intracontinentală salmastră, facies care cu
intermitenţe, s-a continuat pănă astăzi (prin bazinele relicte ale Mării Negre, Mării Caspice şi lacul
Aral). Din acest moment avem două ecosisteme care au evoluat paralel (unul salmastru în
Paratethys şi unul marin în Tethys), cu faune complet diferite şi implicit, cu două scale
biostratigrafice dificil de corelat.
PROTO-PARATETHYS
Oligocen inferior-mediu
La sfârşitul Eocenului mişcări ale plăcilor tectonice (deplasarea spre nord a continentului
indian care intră în coliziune cu Asia; rotaţia simultană a Africei şi compresiunea dintre Africa şi
Europa) au ca efect reorganizarea profundă a domeniului Tethys ducînd la apariţia a două noi
domenii marine: domeniul Proto-Paratethyis la nord şi domeniul mediteranean la sud.
În arealul Proto-Paratethysului începe o fază de continentalizare intensă. Arealul lui estic nu
mai comunică cu Oceanul Indian. În schimb, apar legături episodice cu Marea Nordului (prin
“Strâmtoarea polonezã” şi “Grabenul Rinului”), iar legăturile cu Meditarana ale Paratethysului de
vest şi central s-au redus considerabil (se menţin doar prin “coridorul sloven”). Legăturile se
întrerup în timpul Chattianului terminal, când în fosa renană se apar şi se dezvoltă faune salmastre
şi apoi dulcicole.
În nord-estul Mării Negre apar şi se dezvoltă faciesul euxinic al „stratelor de Maikop”.
Fauna este de tip mediteraneean în Eocen, dar se diferenţiază începînd cu Oligocenul, cînd se resimt
influenţele nordice. Legătura are loc prin nordul masivului ucrainian şi bazinul polonez. În timpul
Rupelianului începe o regresiune lentă, iar apele se retrag spre depresiunea Mării Negre. O nouă
transgresiune are loc în timpul Poltavianlui (=Chattian).
Ca urmare a tendinţei de izolare regională apare un accentuat proces de endemism faunistic
(cazul Transilvaniei unde apar primele episoade salmastre în partea terminală a „stratelor cu
briozoare” ale „Stratelor de Mera” şi apoi ale „Stratelor de Curtuiuş”, exclusiv salmastre).
În timpul Oligocenului superior fauna suferă în continuare o influenţã dominant nordică în
Paratethisul de vest prin grabenul Rinului, în timp ce Paratethysul central comunica constant cu
Meditarana prin “Coridorul sloven” până tîrziu, la finele Badenianului.
În spaţiul răsăritean, după o perioadă cu ape şi faune salmastre (din Solenovian), s-a
restabilit regimul marin. În acest timp începe să se contureze imaginea celor trei viitoare
bioprovincii europene: - nord-atlantică, mediteraneeană şi ponto-caspică („orientală”). Faunele, cu
evoluţie şi origine diferită, generează diferenţe în aprecierea biostratigrafică. Etajele clasice sunt
discutate, negate şi adesea înlocuite cu altele considerate mai clare. În bioprovincia atlantică,
Acvitanian-Burdigalianul sunt asociate într-un supraetaj numit Girondian. În arealul mediteraneean,
Langhianul şi Serravalianul sunt considerate echivalente temporale ale Helvetianului, iar
Tortonianul şi Messinianul sunt asociate ca o singură unitate faunistică numită Castellanian. Se
citează peste 50 de noi etaje în spaţiul european numai în intervalul Miocenului şi Pliocenlui, fapt