Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

26
problemele de interpretare ale Buglovianului sunt similare cu ale Egerianului şi el un etaj de
tranziţie.
În ultimă analiză, problema este a schimbării de ecosistem. Altfel spus, întregul proces de
salmastrizare progresivă ar putea fi cuantificat prin numărul speciilor din fiecare secvenţă succesivă
şi calculul unui “gradient de diversificare-variabilitate”. S-ar pune în evidenţă structurile mobile şi
foarte mobile în paralel cu cele stabile şi conservatoare. Şi de aici, se pot imagina cauzele acestor
efecte. Se poate aprecia un “gradient de suportabilitate” (manifestat prin numărul şi dimensiunea
perimetrului variabil în interiorul unei populaţii), apoi “pragul de rupere” (când specia dispare) şi în
fine, noile apariţii structurale. Raporturile dintre toate acestea ne pot oferii o imagine clară şi până la
urmă mai obiectivă asupra a ce ştim, cum ştim, respectiv, numărul de bile albe şi bile negre din
posesia noastră. Acest lucru poate orienta cercetarea. Cu alte cuvinte, întreg acest interval cuprins
între începutul salmastrizării şi stabilizarea unei comunităţi salmastre unitare, este unul al
schimbărilor permanente, schimbări care ar putea fi cuprinse într-o singură unitate biostratigrafică,
cu caracteristici regionale diferite.
Oricum fauna de ostracode al acestui interval ecologic este săracă, alcătuită conform lui
Schneider (op. cit.) din speciile Xestoleberis fuscata Schneider, Loxoconcha bugloviensis Schneider
şi Loxoconcha lucida Schneider.
În fine, Volhinianul este în posesia unei asociaţii de moluşte şi ostracode complet nouă, şi
mai ales, constantă pentru acest interval temporal. Noua comunitate salmastră este dominată de
speciile: Aurila laskarevi (Schneider), Aurila hungarica (Mehes), Hemicytheria omphalodes
(Reuss), Aurila elongata (Schneider), Aurila kolesnikovi Schneider, Aurila sarmatica (Zalany),
Loxoconcha ornata Schneider.
Suzin (op.cit) completează această listă cu următoarele specii: Aurila notata (Reuss),
Leptocythere cellula (Livental), Leptocythere praebosqueti (Livental), Loxoconcha laevatula
Livental, Loxoconcha carinata Lienenklaus (o specie nouă).
* * *
Toate etajele regionale ale Paratethysului Oriental sunt „îmbibate” cu specii locale de
moluşte al căror autor este aproape mereu Nicolai Andrusov, cu siguranţă cel mai mare şi mai
imaginativ geolog al secolului trecut. Fără îndoială, la vremea lui biostratigrafia, inclusiv
paleontologia faunelor salmastre era într-o fază de pionerat şi orice modificare morfologică trebuia
“sancţionată” ca specie nouă.
Odată cu începutul salmastrizării Paratethysului, acest spaţiu devine un adevărat generator
de morfotipuri cele mai multe punctuale, adesea regionale şi arareori extinse şi stabile (constante
morfologic pe termen lung în sens geologic) pe areale mari.
Limita dintre Badenian şi Sarmaţian este limita dintre ecosistemul marin şi cel salmastru (cu
toate stadiile lui, între aproape marin şi aproape dulcicol). Transferul de faune şi traiectoria lor
adaptativă a trecut printr-o inevitabilă selecţie de genuri şi specii, atât în sens temporal, cât şi în cel
spaţial (cazul Mării Negre actuale, salmastre spre care nu migrează orice organism marin din
Mediterana). In cazul organismelor marine care rezistă în timp procesului de salmastrizare (le-am
putea numi “reziduale”, deosebite de cele care pătrund dintr-un areal alăturat, pe care le numim
“oportuniste”), are loc un nou tip de selecţie vizibilă pe termen lung. Este vorba despre speciile cu
un grad mare (un genofond dinamic) sau mic de variabilitate intrapopulaţională. Primele sunt
creatoare de morfotipuri care în cazul unei prolificităţi la fel de mari devin pentru paleontolog
specie sau subspecie, deci element biostratigrafic. In cadrul unui areal uriaş şi mai ales instabil
ecologic ca Paratethysul, traseul lor temporal şi spaţial a fost extrem de inegal. În cazul speciei
Euxinocythere praebosqueti din Ponţian de exemplu, nici un specimen nu seamănă cu altul în
cadrul aceleiaşi populaţii.
În Paratethysul Central, inclusiv în arealul Carpatic (foarte clar în Transilvania şi în vestul
Bazinului Dacic), limita marin – salmastru este tranşantă, fără nici un fel de tranziţie. În
Paratethysul Oriental aceiaşi tranziţie este extinsă în timp, procesul de înlocuire a faunei marine de