Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

22
influenţele reale ale ecosistemului „oriental” mai mult sau mai puţin izolat, „creator” de elemente
faunistice particulare. Posibilele erori nu aparţine faunelor, ci biostratigrafilor.
5. Dileme şi contraverse asupra corelării Tethys - Paratethys
Iniţiativa temerară de a fragmenta altfel succesiunea Miocenului din Paratethys a fost luată
de Cicha, Papp şi Seneş (1971). Sugestia lor „de tabel” pare să fie doar o reactualizare a vechii
stratigrafii din Europa Centrală într-o nouă formulă regională. Cu excpţia Ottnangianului (un alt
nume pentru “Stratele cu Rzehakia” din Helveţianul inferior cunoscute de mult timp) şi încadrarea
Badenianului între două limite canonizate prin câte un “datum” fără cauze, nimic nu este nou prin
comparaţie cu primele sinteze stratigrafice a lui Suess (din 1869) şi apoi a lui Haug (din 1911).
Etapa 1 Etapa 2 Etapa 3
Tortonian (Tortonian s.l.) Tortonian superior (Tortonian s. str.) Badenian (Miocen 4)
Helvetian s.l. Helvetian superior Karpatian (M-3)
Helvetian inferior Ottnangian (M –2)
Burdigalian Burdigalian inferior Eggenburgian (M – 1)
Acvitanian
Egerian (O-M)
Acvitanian Chattian Egerian (O-M)
Rupelian Rupelian Rupelian
Desigur, cunoaşterea paleontologică a evoluat din zilele lui Suess şi Haug. Şi chiar din zilele
lui Seneş, Papp sau Cicha. Dacă primii erau axaţi pe distribuţia temporală şi spaţială a moluştelor,
ceilalţi au mers pe mâna foraminiferelor.
Istoria aparţine celor îndrăzneţi, spuneau romanii şi desigur aveau dreptate. Problema este
cum o faci. Nu e suficient să treci Rubiconul şi nici să cucereşti Bastilia ca să schimbi faţa lumii.
Carbonnel şi Jiricek (1977) au încercat corelarea Tethys-Paratethys pe baza faunelor de
ostracode din Miocen. Astăzi, ea este meritorie doar prin curajul ei.
Zonele de referinţă sunt bazinul Rhodanian şi bazinul Vienei. În primul, Carbonnel
sugerează existenţa a patru zone, notate A-D. Zona A este un interval temporal delimitat între
extincţia speciei Hemicyprideis helvetica nerthensis şi extincţia speciei Hemicyprideis dacica
grekoffi. Zona B, între extincţia ultimei specii şi extincţia speciei Neomoceratina helvetica. Zona C,
până la extincţia speciei Mediocytherideis tripartita. Undeva la mijlocul acestei zone apare brusc
(“datum”) specia Carinocythereis carinata. In fine, zona D, începe odată cu apariţia genului
Cyprideis.
În Paratethysul Central, baza zonei A este marcată de dispariţia speciilor Hemicyprideis
helvetica şi Miocyprideis rara, iar limita superioară, de extincţia speciei “Hemicyprideis dacica
grekoffi”. Zona B, se suprapune vag peste “orizontul cu Rzehakia” şi peste extensia temporală a
speciei Neomoceratina helvetica. Intre acest interval şi prima apariţie a faunelor badeniene (zona
NO-7 cu Acantocythereis hystrix şi Bythoceratina cristata) se succed zonele NO-5 şi NO-6. In fine,
zona NO-12 cu Mocyprideis sarmatica şi Phlyctenophora farkasi marchează începutul
Sarmaţianului, iar în zona NO-16 apare genul Cyprideis. Altfel spus, superzona cu Hemicyprideis
dacica grekoffi este echivalentă cu NO-2 din Paratethys, superzona cu Neomoceratina helvetica cu
NO-3 şi 4, Superzona C este echivalentă cu intervalul NO-5 – NO-12-13 (aici “datum”
Carinocythereis) iar D, cu NO-16 (“datum” Cyprideis).
În succesiunea faciesurilor marine sunt importanţi acei taxoni care aduc un grad de noutate
în cadrul evoluţiei comunităţii. Alături de speciile deja amintite, importante sunt următoarele
apariţii care se regăsesc şi în arealul Paratethysului începînd cu Badenianul: Acantocythereis hystrix
(Reuss) (x) , Verrucocythereis verrucosa Ruggieri, Cytherella postdenticulata Oertli (x) , Hemicytheria
videns G.W.Muller) (x) , Henryhowella asperrima (Reuss) (x) , Quadracythere moravicus Brestenska,