Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

62
* * *
Analiza forajelor din Delta Dunări au confirmat succesiunea comunităţilor cunoscute din
Marea Neagră. Ultima comunitate salmastră din arealul Deltei Dunării aparţine transgresiunii
Nympheanului, intercalată între faune dulcicole (forajul Pardina, 4.70-7.60m, forajul Coşna, 5.0-
5.40m). Regresiunea phanegoriană este dulcicolă. Urmează, o secvenţă salmastră, cu şi fără
imigranţi caspieni şi mediteraneeni (sugerînd o salinitate inegală), sub care comunitatea este
dominată de specii marine aparţinînd Surozhianului. Mai jos fauna de ostracode aparţine exclusiv
bioprovinciei „pontice” (cu Semicytherura colchidica Imnadze, Loxoconcha gibboida Livental, L.
petasa Liv., Amnicythere caspia (Liv.), Tyrrhenocythere azerbaidjanica, Callistocythere aff.
lopatici, Ammonia beccari). Sub acest episod apare comunitatea marină a Karangatianului. Sub
aceasta reapare o comunitate slab salmastră, ce aparţine Paleo-Euxinului (Olteanu, 2004).
Note:
1 – până acum n-au fost identificate în nici unul dintre forajele executate în Marea Neagră, sedimente cu faună
aparţinând Meoţianului şi Sarmaţianului.
2 – Sursa „influenţelor marine“ Pliocen superioare şi Cuaternare este, fără îndoială, Marea Mediterană, iar calea pe
unde au venit, strîmtoarea Bosfor şi Marea Marmara. Strîmtoarea Bosfor s-a deschis în timpul Neo-Euxinianului
(Bosfor III), în Sourozhian (Bosfor II), în Karagantian (Bosfor I) şi probabil, în timpul Akchiaghilianului, ceea ce ar
sugera contemporaneitatea aceastor faune cu cele îndulcite din nordul şi estul bazinului euxinic (Kuialnikiene).
Capitolul VII
Bazinul Caspic
7.1. Akchiaghilianul şi Apscheronianul
Akchiaghilianul a fost timpul cînd a apărut o faună de moluşte care nu poate fi încadrată
într-o scală a succesiunii. N. Andrusov (1887) l-a echivalat întîi cu Sarmaţianul şi Meoţianul. Doi
ani mai târziu, îl reduce la un echivalent al Meoţianului, iar în 1902, doar la Meoţianul superior,
apoi (în 1911, 1918) l-a considerat ca un echivalent al Kimmerianului. În acelaşi timp, Gubkin
(1914) îi modifică poziţia şi-l consideră un echivalent al Kuialnikianului, pentru ca în 1931, el să
revină şi să-l considere un facies particular al Pliocenului, echivalent temporal al Ponţianului,
Kimmerianului şi Kouialnikianului. În 1930, Eberzin consideră că Akchiaghilianul este sincron cu
Kouialnikianul superior, iar în 1933, Kovalevski îi confirmă ipoteza.
Mandelstam et. al. (1962) deschide o nouă etapă, considerînd Akchiaghilianul ca o secvenţă
biostratigrafică post-Kouyalnikiană. În plus, „aşează” Apscheroniuanul în continuitate temporală
peste Akchiaghilian. Ambele etaje le ataşează Pliocenului. Este poziţia unanim acceptată de
majoritatea cercetătorilor. Nevesskaya (1975) corelează Akchiaghilianul cu Kimmerianul (revenind
la ideile lui Andrusov, op. cit.). El este urmat de Apscheronian şi Bakinian (ambele corelate cu
Ceaudianul din regiunea Kuban şi din peninsula Kerci).
Ulterior, Apscheronianul a trecut în baza Cuaternarului (Capalâga, Alexeeva et al., op. cit.,
Andreescu, op. cit.), dar „clasicizarea” acestei ipoteze s-a datorat sintezei lui Berggren şi Van
Couvering (1974). Iată un adevărat carusel al interpretărilor, care continuă şi astăzi.
A - Fauna de moluşte:
Fauna de moluşte akchiaghiliană are însă ciudăţeniile ei. Încă din primele nivele (1-18) apar
Mactraele de „tip Sarmaţian”: Mactra (Avimactra) (11 specii şi subspecii), Cardium (cu 15 specii
şi subspecii), Clessionella (cu patru specii), Accicularia, Potamides (7 specii), Micromelania (cu