Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

61
Faunele mai noi, ale Gurianului şi Ceaudianului au semnificaţia unor faciesuri oligohaline,
deci cu o salinitate şi mai scăzută decât Kuialnikianul, identificabile ca unităţi biostratigrafice prin
câteva specii de moluşte şi ostracode specifice.
În timpul Gurianului apar noi tipologii morfologice. Este cazul genului Digressodacna (cu
opt variante), sunt citate ultimele specii de foraminifere ale genului Elphidium (cu două specii
endemice) şi noile specii de ostracode: Candona rectoides, Guriella abstracta, Candona
(Caspiocypris) duabiensis, Loxoconcha tschaudae, Caspiolla liventalina, Pontoniella aff sagittosa,
Moesiella schemachiensis.
Ceaudianul inferior poate fi separat prin apariţia a trei noi specii de Digressodacna şi alte
patru specii aparţinînd genului Didacna (=Tshaudia), respectiv, speciile Tshaudia guriana, T.
pavlovi, T. nissa, T. sviana, alături de ominprezenta Dreissena polymorpha.
În jumătatea superioară a Ceaudianului apar nouă specii de Didacna (Tshaudia), împreună
cu speciile de ostracode Pontoniella (?) tshaudae, Bacunella (?) liventalii, Turkmenella
pseudoabnormis, Euxinocythere vulgata, E. irinae, Tyrrhenocythere davidaschvili, T. iverica, T.
grandis, genul Amplocypris, Loxoconcha gibboida, Cytherois sp., Cytherura sp. (ultimele două
genuri indică o evidentă influenţă marină). Sunt semnalate şi cîteva specii de foraminifere salmastre
(Nonion sp., Elphidium sp.). În nivelul terminal a Ceaudianului, apare noul gen Zonocypris
(Kitovani, Imnadze, 1971), un gen exclusiv de apă dulce.
Altfel spus, în timpul Ceaudianului, salinitatea bazinului Pontic a fluctuat în limite relativ
mari, ceea ce ar sugera conectări temporare cu un alt areal cu salinitate mai ridicată.
După Kochegura şi Zubakov (1977), vîrsta Ceaudianului este extinsă între 1.0 – 0.6 MA.
Etapa Paleo-Euxină are o caracteristică şi anume prezenţa unor specii de origine Caspică
(Dreissena caspia, Didacna pontocaspia Pavlovic, Monodacna pontica Eichwald, Adacna plicata
relicta Mill.), sugerând conectarea celor doua areale.
„Stadiul“ Uzunlar, propriu zis, este marcat biostratigrafic prin pătrunderea pentru prima dată
a unor imigranţi mediteraneeni recenţi (Venus galina, Cardium edule), proces continuat în
următorul interval transgresiv, numit „Stadiul Karangat” cînd, în Marea Neagră apare specia de
nanoplancton Gephyrocapsa carribbeanica (Persival, 1978, fide Hsu şi Giovanoli, 1980) şi
Thalassiosira (diatomee) (Jouse şi Mukhina, 78, fide Hsu şi Giovanoli, op. cit.). Noi am găsit o
bogată comunitate de ostracode marine în forajele din extremitatea sud-estică a Deltei actuale.
Nevesskaya (1965) susţine că primele bivalve imigrante în Marea Neagră în timpul
Karangatianului, au fost Paphia senescens Coc. şi Ostrea edulis L. iar următorul episod marin
(Surojshian) este caracterizat prin apariţia speciilor Cardium edule Lamarck, Chione gallina
(Siem.), Mytilus galloprovincialis Link., Spisula subtruncata triangular (Costa) şi Cerithium
vulgatum Bryg. Toate dispar în timpul Neo-Euxinianului şi reapar în post-glaciar existînd pînă
astăzi.
Neo-Euxinul este din nou regresiv, caracterizat prin întreruperea legăturilor cu arealul
mediteraneean. Organismelor marine sunt rare ca urmare a unei evidente diminuări a salinităţii.
Fauna în ansamblul ei are un accentuat caracter salmastru, cu influenţe Ponto-Caspice. Speciile de
moluşte (23 specii) formează un amestec „bizar”. Mai bine de jumătate dintre specii sunt exclusiv
Ponto-Caspice. In plus, Cardium (Cerastoderma) edule Linne (element faunistic dominant
cantitativ) este un descendent al speciei Avicardium dombra Andrusov, „fosilul index“ pentru
Apscheronian.
Numărul de imigranţi mediteraneeni este din ce în ce mai mare, atingând aproape 30 % din
(1, 2)
totalul comunităţii actuale (26 % in cazul ostracodelor).
Toate aceste evenimente sunt privite şi corelate diferit de diferiţii autori. În general epocile glaciare
sunt privite ca faze regresive, iar cele interglaciare, ca transgresive datorate topirii gheţarilor. Sigură
este enorma fluctuaţie de nivel al Mării Negre în timpul Cuaternarului. Cel mai scăzut nivel a fost
atins în timpul regresiunii din Ceaudianul inferior când nivelul mării a scăzut cu – 150 m (Winguth
et al., 2000). În Ceaudianul superior (corelat cu interglacialul Gunz-Mindel (=Cromerian) nivelul
mării s-a ridicat la + 100-130 m peste nivelul actual, totalizând un volum de apă enorm (greu de
explicat).