Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

44
Spre deosebire de arealul nord-pontic, Meoţianul pare sã fie complet în bazinul Dacic, oferind
câteva admirabile secţiuni „de limită”, o secvenţă Meoţian inferioară (valea Fântânele, vest Ilovăţ,
Oltenia centrală) şi una Meoţian superioară (valea Morilor - valea lui Balaban, Colibaşi, Oltenia de
SV), ambele cu o faună de moluşte extrem de bogată şi diversă (Marinescu, 1978). Faunele de
ostracode de aici asociază aproape 170 specii, ele depăşind prin diversitate şi biomasă, toate
celelalte organisme fosile.
Meoţianul inferior din bazinul Dacic are două episoade. Unul inferior cu Congerii şi
Drobetiella şi unul superior, cu Dosinia maeotica, Mutilus parabulgaricus şi Leptocythere
sulakensis specii de salinitate mult ridicată (ultima prezenţă a genului Mutilus în istoria
Paratethysului).
Meoţianul superior este o secvenţă dominată de „erupţia„ genurilor Hemicytheria (22
specii), Leptocythere s.l. (cu peste 15 specii), Loxoconcha (10-12 specii) şi Xestoleberis (5). Este
unul dintre cele mai prodigioase momente de „radiaţie adaptativă„ din întreaga istorie a
Paratethysului.
În bazinul Dacic, Congeriile sugerează o salinitate scăzută, ele sunt însă un fosil (un
lamelibranchiat care în condiţii favorabile oferă biomase imense) contraversat căruia i s-a pus o
etichetă. Ce nu s-a analizat până acum este contemporaneitatea şi mai ales, compatibilitatea lor cu
faune complementare pentru ai găsi gradul de toleranţă salină. Nici unde Congeriile n-au însoţit o
faună lacustră şi nici una cu salinitate ridicată. Este foarte posibil ca ele în arealul Dacic şi Euxinic
să fi trăit într-un biotop litoral, cu salinitate fluctuantă (între 0.07-0.10 %). Oricum prezenţa
Dosiniei maeotica, Mytilaster, Paphia, Abra, Rissoa, a Syndesmiilor sau Erviliilor asociate ei,
indică o salinitate mai ridicată, care se continuă (după o uşoară scădere, care elimină Dosinia şi
speciile asociate ei) până în partea finală a Meoţianului. Nu se poate vorbi sub nici o formă în
bazinul Dacic de o salinitate „marină„ (0.27-0.28 % cum sugera Chepalyga, 1985). În plus, puţinele
aflorimente cu faună ne spun că faciesul „marin„ din Euxinia se diluiază treptat spre vest, ajungând
în bazinul Dacic la un facies tipic salmastru (de altfel, nivelul cu Dosinia - argile nisipoase cenuşii,
are o grosime de 0.60 m pe valea Fântânele (Ilovăţ, Oltenia). În schimb este extrem de bine
delimitat pe ostracode (două specii exclusive, Mutilus parabulgaricus şi Leptocythere sulakensis).
Genul Drobetiella este strîns înrudit de Urocythereis, din care derivă, gen de origine marină
care s-a adaptat faciesurilor salmastre constante din Marea Neagră. Specimenele recoltate de la
gurile Bosforului sunt identice cu cele din Marea Mediterana. Cele de pe coasta Crimeii populează
biotopurile litorale, de adâncime mică (sub 20m) şi o salinitate constantă (în jur de 0.11%). Genul
Severinella pare un descendent al genului Mutilus, un gen dominant marin, care însă este frecvent în
Sarmaţianul inferior şi mediu.Ultima lui apariţie în istoria Paratethysului este la nivelul stratelor cu
Dosinia din Bazinul Dacic. În Marea Neagră, Mutilus nu depăşeşte gurile Bosforului. Speciile de
Xestoleberis, Stanchevia, Maeotocythere şi Loxoconcha sunt mari şi constante morfologic. Prin
analogie, apreciem că salinitatea era ridicată, cuprinsă între 0.11% şi 0.18% la nivelele inferioare şi
peste 0.20% la nivelul cu Dosinia.
Meoţianul superior are trei secvenţe succesive:
a) „marnele cu ostracode” (Motaş, 1956) cu o dezvoltare luxuriantă de ostracode:
Hemicytheria (17 specii), Loxoconcha (7 specii), Xestoleberis (3 specii), Maeotocythere (5-9
specii), Stanchevia (2 specii), toate cu biomase mari şi foarte mari. Toate speciile sunt extrem de
variabile intrapopulaţional sugerând un regim salin fluctuant cuprins între 0.11% şi 0.17% şi
adâncimi mici (sub 20m) .
Peste acest complex salmastru apar trei faciesuri slab salmastre sau dulcicole:
1) argilele cu Unio din nordul Olteniei (Valea Prigoria, sat Prigoria), cu numeroase specii de
Candona lise sau ornamentate (C. (Reticulocandona) elongata Olteanu, Candona nitida Olteanu,
Candona sp 1-2, Kassinina danielopolui Olteanu, Kassinina sp), alături de două specii de
Dreissenomya (D. unionides şi D. rumana) sugerând existenţa unui biotop dulcicol (0.04% -
0.05%).
2) în nivelele nisipoase în alternananţă cu nivele argiloase din arealul estic al bazinului
(Valea Tohăneasa, nord de Mizil) apar rare specimene de Loxoconcha patella Olteanu (specimene