Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

11
graduală de la faune marine spre cele salmastre cu toate schimbările faunistice cunoscute, începând
cu Konkianul superior, cînd treptat, unele comunităţi faunistice eurihaline au devenit majoritare. În
plus, s-au amplificat procesele de diversificare intra-specifice. Au apărut alte lineaţii filogenetice cu
alte direcţii morfogenetice, plecând de la unele tipologii anterioare în timp ce speciile „oportuniste”
de origine marină au dispărut. Cazul Limnocardiidaelor, al unor ostracode sau foraminifere indică
o remarcabilă „selecţie de specii” odată cu instalarea noului ecosistem salmastru. Volhinianul a
conservat un mare număr de foraminifere şi ostracode existente anterior. Besarabianul în schimb,
este un timp al biodiversităţii maxime (dominate de moluşte, ostracode, foraminifere), morfogeneza
lor urmând „trasee” unice (nu şi irepetabile, vezi moluştele Akciaghilianului). La nivelul
Sarmaţianului inferior şi mediu, faunele au avut un caracter uniform şi cvasi-unitar atât în bazinele
Paratethysului central cât şi în cel răsăritean. Peste tot se recunosc areale litorale, sau cu adâncime
mică oferind situaţii locale sau regionale care însă nu alterează imaginea ansamblului
(metacomunităţii).
Sarmaţianul superior (Chersonian) a fost o secvenţă temporală scurtă şi atipică pentru
evoluţia generală a faunelor. Diversitatea faunelor în ansamblul lor se reduce enorm. Dominante
sunt Mactraele cu dimensiuni mici şi a câtorva specii de ostracode. Foraminiferele sunt într-un
declin evident. Se cunosc doar câteva specii de foraminifere endemice (Ionesi Bica, 1968, Paghida-
Trelea Natalia, 1968). Faunele Sarmaţianului şi-au încheiat existenţa din cauza apariţiei faciesurilor
de apă dulce care a provocat extincţia tuturor faunelor de „tip sarmaţian” (mai precoce în Platforma
Moldovenească, unde a luat naştere „formaţiunea de Balta-Păun”, Ionesi et al., op cit).
În perioada post-sarmaţianã (Meoţian – Romanian) arealul Paratethysului se remarcã prin:
• Colmatarea bazinelor din Paratethysul central (bazinele Pannonic şi Dacic) în etape
diferite;
• Acţiunea unor jocuri eustatice de mare amploare în spaţiul Euxinic şi Caspic
• Separarea aproape completã a Mãrii Negre faţã de Marea Caspicã.
Spaţiul geografic al Neo-Paratethysului în timpul Meoţianului se restrânge foarte mult
comparativ cu marea sarmaţiană.
Se afirmă că în timpul Miocenului superior (Meoţian, 8.5 – 7 Ma) în Paratethysul estic s-ar
fi deschis un „coridor” spre Oceanul Indian. Argumentele concrete lipsesc. Oricum, faptul că în
arealul nord-Pontic fauna meoţiană apare unitară şi relativ compactă (numită simbolic „complexul
cu Dosinia”), unitate care nu se mai regăseşte în spaţiile vestice (cazul bazinul Dacic) sugerează că
„influxul marin” a avut o posibilă origine estică (sud caspică ?) şi nu exclusiv sudică („eggeană”).
În Anatolia şi bazinul Mării Egee n-au fost identificate elemente faunisice salmastre de „tip
meoţian” ci doar de „tip ponţian” cu Bacunella şi Pontoniella.
În timpul Ponţianului inferior s-a închis Strîmtoarea Gibraltar şi Marea Mediterană a devinit
un lac închis (5.8 Ma). În zonele marginale, s-au depus evaporite şi gips. Într-o etapă imediat
ulterioară (5.8 – 5.6 Ma) nivelul mării s-a ridicat formând aşa numitul „Lago mare” cu ape
salmastre (şi implicit faune salmastre) în arealul răsăritean al Mediteranei. În fine, la 5.6 Ma nivelul
mării a scăzut drastic şi spaţii imense au fost exondate. Totuşi, faunele salmastre apărute în acest
timp au invadat Paratethysul Oriental traversând Egeea şi Pre-Pontida. Altfel spus avem câteva
faze, primul este unul al hipersalinităţii, urmat de re-umplerea bazinului şi diluarea apei până la un
nivel salmastru de „tip Ponţian” (în jurul a 0.010% săruri). Prin analogie, să ne reamintim că Marea
Moartă (hipersalină) primeşte totuşi aportul apelor Iordanului şi nu se salmastrizează. Aceeiaşi
situaţie în cazul Mării Caspice a cărei salinităţi nu coboară sub 0.06% cu tot aportul uriaş al
fluviului Volga. Motivul este clima caldă şi evaporarea intensă (dar şi Mediterana avea atunci exact
acelaşi regim).
Ca urmare, originea faunelor salmastre din sudul Franţei, coastele Spaniei, peninsula italică
şi Egeeida, rămâne deschisă. Sunt influenţe, respectiv migraţii sau evoluţii morfogenetice regionale,
izolate ? (Olteanu, 2000, 2003).
Bazinul Pannonic s-a colmatat în intervalul de timp post-Ponţian mediu şi a rămas sub
influenţă fluvial-continentală în sectorul sudic al fostului bazin salmastru (în Slovenia de azi) şi în
extremitatea sud-estică a Transilvaniei (în curbura internă a Carpaţilor, în aşa zisul „bazin al