Paleoecologia Ecosistemelor Salmastre din Bazinul ... - GeoEcoMar

21
Primele concluzii:
1 – Apare evidentă existenţa unor provincii paleo-zoogeografice mai mult sau mai puţin
unitare (deci separate pe termen lung sau mai scurt): o bioprovincie mediteraneeană, una atlantică,
una a Paratethysului Central şi în sfârşit, una în Paratethysului Oriental.
2 - Corelarea Badenianului “clasic” cel din Bazinul Vienei (secţiunile de la Nussdorf şi
Kostel (Podivin), secţiunile-tip ale lui Reuss, 1850) cu cele din Transilvania (Lăpugiu, Coştei,
Delineşti) este aproape perfectă, imensa majoritate a speciilor se regăsesc în toate aceste secţiuni, cu
excepţia ultimului nivel, cel de la Buituri.
3 - Singurul “moment disident” este fauna de la Buituri, care cu totul paradoxal se corelează
cu “Tortonianul” din arealul Ponto-Caspic, dar şi cu “Tortoniano” de la Tortona (Ascoli, 1968),
având peste 20 specii comune cu acesta din urmă.
4 – O bună parte dintre speciile Badenian superioare se regăsesc în fauna actuală a Mării
Mediterane, iar câteva, chiar în arealul salmastru al Mării Negre.
4. Cicluri faunistice
Comunităţile de ostracode neogene sunt eşalonate în câteva cicluri evolutive, fiecare având
o dezvoltare mai mult sau mai puţin simetrică. Un ciclu evolutiv începe cu o biodiversitate redusă,
numărul speciilor se amplifică treptat ajungând la maximum, urmat de diminuarea ei. Este motivul
pentru care etajele sunt, de obicei fragmentate în trei subetaje. In provincia atlantică, foarte clar este
ciclul Miocenului inferior (Acvitanian-Burdigalian) (conform cu datele lui Moyes, 1961,1965), în
cea mediteraneeană este evident un prim ciclu, Langhian-Tortonian-Serravallian şi al un al doilea,
Messinian superior-Pleistocen. În Paratethys, după o perioadă de tranziţie între Oligocen şi Miocen,
numit Egerian, dar în cadrul căruia limita este suficient de clară între o comunitate Chattiană şi una
Acvitaniană (cu faune specifice), urmează ciclul Eggenburgian-Ottnangian şi apoi cel Karpatian-
Badenian. Peste el urmează un alt ecosistem, cel salmastru şi un alt ciclu faunistic.
Ciclul salmastru are o evoluţie diferită în cele trei bioprovincii în curs de formare,
pannonică, dacică şi euxinică. În bazinul Dacic, ecosistemul salmastru se împarte în ciclul
Sarmaţian, ciclul Meoţian şi „ciclul Pontic” (Ponţian-Dacian), urmat de cel lacustru cu o inserţie
oligohalină al Romanianului care încheie evoluţia “acvatică” al arealului Carpatic. Pleistocenul
lacustru are o structură cvasi-deltaică cu faune specifice de apă dulce. Ciclul salmastru se continuă
însă pe o arie restrânsă în Marea Neagră şi Marea Caspică până astăzi. Puseurile dulcicole,
separarea acestor două bazine, sau unirea lor cu Mediterana, fragmentează fluxul faunei, oferind
bune oportunităţi biostratigrafice, dar şi „modele adaptative” pentru înţelegerea trecutului geologic.
Deschiderea Bosforului şi invazia faunei marine, mediteraneene din baza Holocenului în Marea
Neagră este ultimul eveniment ecologic cu efecte asupra faunei şi ultimul eveniment biostratigrafic.
Fără îndoială, existenţa ciclurilor faunistice în arealul Paratethysului se datorează
fluctuaţiilor saline şi tendinţei generale de reducere a salinităţii care a obligat fauna, mai ales cea
bentonică (moluşte şi ostracode, adică cele care permit fragmentarea biostratigrafică în faciesurile
salmastre) la o permanentă schimbare.
Marea problemă este concilierea acestor cicluri în respectul regulei de bază, a timpului
“continuum” şi a fluxului gradual (normal şi firesc) al faunelor.
În linii mari, ciclul Karpatian-Badenian este sincron cu cel Langhian-Serravallian
(=Cessolian) (Kollmann, 1971). În Italia, Elveziano-Tortoniano, cel puţin prin faunele de ostracode
se plasează destul de strict la nivelul faunelor de “tip Buituri”, deci în finalul Badenianului din
Paratethys. În spaţiul Mediteranean o parte din această comunitate marină se continuă şi mai tîrziu
fiind contemporană cu parte din faunele salmastre din Paratethys.
Oricum în Badenianul arealului Carpatic (în punctele fosilifere de la Lăpugiu, Coştei,
Delineşti, Buituri) găsim aproape întreaga comunitate post-Eggenburgiană, fără excepţie, alături
însă de foarte numeroase „ingrediente mediteraneene” mai noi şi mult mai noi şi chiar câteva
endemisme Ponto-Caspice. Situaţia este unică şi afirmă sursa mediteraneeană a faunelor, dar şi