IN T E L L E C T U S 2 /2 0 1 3 - agepi

LA CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU ACREDITARE ŞI ATESTARE/
AT THE NATIONAL COUNCIL FOR ACCREDITATION AND ATTESTATION
Problema ştiinţifică şi soluţionarea ei
Acest articol îşi propune o prezentare succintă,
pe terenul epistemologiei, a unor aspecte privind
cercetarea ştiinţifică şi, mai exact, problema ştiinţifică şi
soluţionarea ei, adică aspectele care apar destul de frecvent
în practica reală a cercetării în vederea explicitării
mai clare şi înţelegerii adecvate.
Reliefarea unor coordonate fundamentate ştiinţific,
ca un obiectiv analitic distinct, este o încercare
de explicaţie ştiinţifică şi o articulare a acesteia la
cadrul reglementator al domeniului de cercetare,
o încercare de a face inteligibil ştiinţific conceptul
de problemă ştiinţifică şi cel de soluţionare a problemei
ştiinţifice. După cum menţionează cercetătorul
M. Weber, o ştiinţă nu progresează decât subliniind
şi rezolvând probleme care se raportează la fapte,
decelând contradicţiile metodologice implicate de
imaginea obiectului ştiinţific [7, p. 220]. Iar alt cercetător,
K. Popper, menţiona că nu trebuie niciodată
să ne ocupăm de teme, ci întotdeauna de probleme.
Omul de ştiinţă este adeseori tentat de ideea că
s-ar putea lipsi de orice metodologie de interpretare.
Renunţând însă la o cultură interpretativă, ştiinţa
riscă să renunţe la cultură pur şi simplu, să se închidă
în cercul unui primitivism de gândire pe care
aşa-zisa obiectivitate n-o poate răscumpăra. Un om
inteligent înţelege că o gândire de proastă calitate,
oricât ar fi de obiectivă, rămâne tot o formă goală.
Omul de ştiinţă începe cercetarea sa prin a-şi
pune probleme, adresând o serie de întrebări realităţii.
Este cunoscut faptul că problema ştiinţifică se
|
dr. hab., prof. univ. Tatiana CALLO,
şef Direcţia Atestare, CNAA
referă, de regulă, la existenţa unor necunoscute de
a căror identificare, prin activităţi de cercetare sistematice
şi prin aplicarea unor generalizări teoretice
depinde, în mare măsură, progresul cunoaşterii. Pe
de altă parte, circumscrierea ariei cercetării ştiinţifice
unor regiuni problematice constituie o cerinţă
metodologică generală, fiind dictată de necesitatea
restrângerii domeniului ştiinţific la un grup de fapte
mai relevante. Dacă schiţăm un cadru de delimitare,
atunci problema ştiinţifică constituie un ghid cu valoare
de orientare în domeniul ştiinţific [1, p. 52].
Conştientizarea problemelor, ca şi soluţionarea
lor, constituie deci punctul de plecare al oricărei
investigaţii ştiinţifice care-şi propune acumularea
de noi date, sistematizarea datelor deja existente
în domeniul respectiv. Creaţia ştiinţifică îşi are
punctul de plecare în identificarea unor probleme
şi continuă cu construcţia teoriilor relevante despre
realitate. În consecinţă, atitudinea problematizatoare
este caracteristica oricărei activităţi raţionale
şi critice, iar progresul cunoaşterii constă în punerea,
clasificarea şi rezolvarea de noi probleme.
Trebuie să precizăm că există probleme generale,
care se rezolvă printr-un ansamblu teoretic şi probleme
parţiale, rezolvarea cărora rezidă într-o parte
a teoriei sau o serie de ipoteze ale ei.
Din perspectiva dezvoltării cunoaşterii, soluţionarea
problemei este mai importantă chiar decât
problema ştiinţifică ca atare, deoarece problema
ştiinţifică indică ce tip de fapte trebuie adunate,
iar a doua creionează doar cadrul în care trebuie
58 | Intellectus 2/2013