3 - agepi

cu izotopi radioactivi s-a descifrat şi mecanismul biosintezei
brevicolinei în plantă şi originea ei din triptofan
– aminoacid heterociclic care constituie nucleul unei
întregi clase de alcaloizi zişi „indolici”.
Dar cea mai interesantă s-a dovedit a acţiunea
biologică a brevicolinei. În doze de numai câteva
miligrame, acest preparat stimulează contracţiile
musculare, grăbind naşterea şi alinând chinurile ei.
Proprietăţile ziologice ale brevicolinei deschid un
spectru larg de aplicări terapeutice, cum ar tratarea
glaucomului, combaterea sterilităţii vitelor cornute mari,
obţinerea de pielicele de caracul de cea mai înaltă
calitate.
Tot atât de importante sunt rezultatele obţinute în
domeniul chimiei diterpenoidelor şi glicozidelor. Prea
puţini, însă, ştiu, că academicianul Gheorghe Lazurievski
a fost cândva participant al numeroaselor
competiţii sportive de anvergură, printre care şi prima
spartachiadă unională.
Cu capul descoperit pe orice timp, şi pe ploaie şi pe
viscol, cu o gură de atlet, păşind cutezător, aducea
foarte mult cu Don Quijote. Şi precum Don Quijote de la
Mancha era purtat de visuri incompatibile cu viaţa reală,
tot astfel Gh. Lazurievski, avântându-se în noi şi noi
domenii de cercetare ce promiteau o imediată acoperire
practică, se vedea învrednicit de prea puţine rezultate
care şi-ar găsit implementare în domenii concrete ale
cotidianului. Aşa-i de când lumea, precum zisese prorocul
Isaia: „Cei ce te vor ridica din ruini aleargă către
tine şi cei ce te-au pustiit fug departe de tine”.
Gheorghe Lazurievski a fost să e Cavalerul Duioasei
Înfăţişări, căci cânta din frunză atât de duios,
de-ţi răscolea su etul. Iar artistismul cu care-şi juca
propriile scheciuri, virtuosul său uierat ce dezvăluia
o largă gamă de melodii, de la cele populare până la
compoziţii de tipul celei de a doua rapsodii a lui Ferenc
Liszt, nu lăsa pe nimeni rece.
Muzica a fost patima lui cea mare, care mergea mână
în mână cu chimia. Mi-a fost dat să ţin drumul spre
Odesa cu academicianul Gheorghe Lazurievski de-a
lungul a circa două decenii, ind angajaţi în calitate
de membri ai Consiliului specializat pentru conferirea
titlurilor ştiinţi ce de doctor şi doctor habilitat în chimie
al aşa-numitei Regiuni Sudice a URSS, şi nu-mi amintesc
să fost vreo seară în care să nu vizionăm un
spectacol de teatru sau un lm, iar cât priveşte operele
clasice – le audiam şi pentru a zecea oară şi de ecare
dată era numai ochi şi urechi, analizând până şi cel
mai neînsemnat gest.
A fost să se întâmple ca prin 1931 studenţii anului întâi
de la Facultatea de Chimie a Universităţii din Taşkent
să e frapaţi de splendida ţinută zică şi calităţile
profesionale ale doctorandului Gheorghe Lazurievski,
ce ţinea cursul de chimie analitică calitativă. Diferenţa
de vârstă dintre studenţi şi profesor, doar de 5–7 ani, şi
comunitatea de interese au generat frumoase relaţii.
Una dintre studente, Ida Terentiev, în amurgul vieţii
savantului, când rămăsese văduv, l-a luat de soţ,
elogiindu-l când a fost să treacă în neinţă. Dovadă e
şi una din cărţile ei în care chiar în titlu expune crezul
dintotdeauna al marelui dispărut: „Viaţa mea este
chimia plantelor”.
Fondatorul Şcolii ştiinţi ce de chimie organică,
bioorganică şi a compuşilor naturali şi ziologic activi,
academicianul Gheorghe Lazurievski s-a distins,
mai ales, prin studiul compuşilor naturali, izolaţi, din
plante spontane şi cultivate şi din deşeurile acumulate
la prelucrarea materiei prime vegetale. Este autorul
a peste 250 de lucrări ştiinţi ce, inclusiv manuale şi
monogra i: „Lucrări practice de chimie a compuşilor
naturali” (1961, 1966), „Diterpenoide biciclice” (1968),
„Cannabinoide” (1972), „Glicozide steroidice din seria
spirostanului” (1979), „Metaboliţii ardeilor” (1983) ş.a.
Deţine 8 brevete de invenţie. Sub conducerea ştiinţică
a academicianului Gheorghe Lazurievski au fost
pregătite şi susţinute 38 de teze de doctor şi 10 teze
de doctor habilitat în ştiinţe.
Unele mărturisiri în acest sens sunt destul de
elocvente. Savantul Nail Abubakirov de la Taşkent,
discipol şi bun prieten al academicianului Gheorghe
Lazurievski, categorisea cercetătorii din lumea ştiinţei
în două grupe mari: în prima intră savanţii care au un
domeniu mai îngust de cercetare, pe care nu-l pot
depăşi uneori o viaţă întreagă, tot concretizând, aprofundând,
detalizând ceva; în cea de a doua sunt incluşi
savanţii cu largă deschidere spre orizonturile diverselor
domenii şi probleme ale ştiinţei. Savantul Gheorghe
Lazurievscki făcea parte anume din cea de a doua categorie.
„El a fost un romantic în ştiinţă”, menţionează
Nail Abubakirov.
Acelaşi romantic a rămas Gheorghe Lazurievski şi
în relaţiile cu discipolii, învăţăceii lui, pe care nu i-a
subapreciat niciodată, având deplină încredere în
potenţele lor creatoare. Academicianul Pavel Vlad,
care a trudit alături de Gheorghe Lazurievski peste
30 de ani, va recunoaşte cu multă emoţie faptul că
destinul său, în special alegerea profesiei de o viaţă, a
fost marcat de întâlnirea cu academicianul Gheorghe
Lazurievski: „Gheorghe Lazurievski se străduia să ne
66