3 - agepi

a Plantelor, membru al Societăţii de Fiziologie Vegetală
din Federaţia Rusă, preşedinte al Societăţii de Fiziologie
şi Biochimie Vegetală din Republica Moldova,
redactor-şef al revistei „Ştiinţa agricolă”.
Pentru meritele sale deosebite în domeniul ştiinţei,
savantul a fost distins cu titlul „Om emerit”, decorat
cu Ordinul „Drapelul Roşu de Muncă”, 2 ordine
„Insigna de Onoare”, Medalia „Academicianul
N. I. Vavilov”, Medalia de Aur „Henry Coandă”
(România) şi Medalia de Aur OMPI „Inventator
Remarcabil” (Geneva).
Acad. Simion Toma este laureat al mai multor premii
naţionale şi internaţionale: Premiul „Academicianul D.
N. Preanişnikov”, Premiul Academiei Române, Premiul
Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Premiul Preşedinţilor
Academiilor din Ucraina, Belarus şi Moldova.
UN MARE FIZICIAN ŞI UN MARE OM,
ALEXANDRU SIBIRSCHI
La 8 august curent, profesorul Alexandru Sibirschi,
specialist în didactica zicii, conferenţiar universitar,
a împlinit 75 de ani. Este o frumoasă ocazie de a
vorbi despre un om care şi-a dedicat întreaga viaţă
ştiinţei şi învăţământului. Domnia sa este autor a
nouă monogra i care au inuenţat benec procesul
de predare a zicii în şcoala naţională. Cărţile sale, în
special culegerile de probleme, sunt folosite şi astăzi de
profesori, elevi şi studenţi. L-am cunoscut timp de două
decenii, cât am fost membri ai juriului la olimpiadele
republicane de zică, ca pe un om onest, principial.
Având reputaţia unui bun specialist, Alexandru Sibirschi
a însoţit de mai multe ori lotul de elevi al Moldovei la
olimpiadele unionale de zică, a fost membru activ
al Consiliului ştiinţi co-metodic de pe lângă minister,
prodecan al Facultăţii de Fizică a USM şi decan al
Secţiei pregătitoare a Universităţii. În 1992 s-a stabilit
cu familia în SUA, unde locuia de multă vreme ul său.
Însă în rândurile ce urmează aş vrea să povestesc nu
atât despre meritele ştiinţi ce ale acestei personalităţi
notorii, cât despre biograa sa neordinară. Alexandru
Sibirschi îşi are originile în cercurile înalte ale
intelectualităţii basarabene. Unul din strămoşii săi pe
linia tatălui a fost general în armata rusă, a luptat împotriva
lui Napoleon. În muzeul Ermitaj de la Sankt–Petersburg
portretul său este expus în galeria eroilor
războiului din 1812. Ulterior s-a înrudit cu familia boierului
basarabean Dumitru Hâncu. Tatăl său a absolvit
facultăţile de matematică şi de drept la Universitatea
din Bucureşti şi, respectiv, la Universitatea din Iaşi.
Fratele tatălui, în anul 1938, a fost primar al Chişinăului.
Străbunelul pe linie maternă, arhiepiscopul Vasile, timp
de zece ani a fost rector al Seminarului Teologic din
Chişinău. Mama, Natalia Smirnov, a absolvit la începutul
anilor 20 ai secolului trecut liceul “Principesa Dadiani”
şi a fost o doamnă de înaltă cultură rusă şi română,
în aceeaşi măsură. Declama cu pasiune versuri atât din
“Evghenii Oneghin” de Puşkin, cât şi din “Luceafărul” lui
Eminescu, interpreta cu su et romanţe româneşti din
acele timpuri…
Păstrez o scrisoare a lui Alexandru Sibirschi, în care
domnia sa relata următoarele: “M-am născut în România,
în satul Bravicea din părţile Călăraşilor, în 1931.
Deşi proveneam dintr-o familie de ruşi, nu am avut,
din această cauză, vreun obstacol în viaţă. Tatăl meu
era avocat, iar mama avea grijă de copii. Fratele meu
Constantin, născut în 1928, a fost specialist cu renume
mondial în ecuaţii diferenţiale, academician (a decedat
în anul 1990). În acele timpuri viaţa era grea pentru
toată lumea. Tata avea un aparat de radio cu baterii, în
ecare duminică punea pe geam aparatul şi toţi care
voiau intrau în curte şi ascultau slujba de la biserică.
Acesta era unicul aparat de radio în sat! A venit însă
anul 1940, când am fost „eliberaţi” de ruşi. Aceştia,
chiar în prima zi, l-au arestat pe tata şi, desigur, au con-
scat aparatul de radio! Trebuia să plecăm la Chişinău.
Mama voia să se angajeze la serviciu. S-a adresat
în vreo zece organizaţii şi, la întrebarea unde e tata,
răspundea cinstit – e arestat! Răspunsul autorităţilor
sovietice era ferm: „Nu avem locuri!”. S-a angajat, în
sfârşit, la calea ferată. Până astăzi îmi pare rău că
n-am plecat în România! Credeam că, ind ruşi, vom
protejaţi de noua putere, dar ea nu ne-a cruţat.
84