3 - agepi

Acest mit Sumerian, mult anterior Bibliei, este primul
text referitor la suferinţele de dinţi. Dinţii erau extraşi
(înlăturaţi, scoţi, rupţi) cu durere pe tot parcursul
existenţei Omului, ind una dintre primele intervenţii
chirurgicale.
În cadrul medicinii arhaice, predominant sacerdotală,
al medicinii marilor civilizaţii antice practicate de vraci,
preoţi, magi şi chiar de medici laici au existat permanent
preocupări cu privire la extracţia dentară.
În China şi Japonia veche, în Mesopotamia se practicau
digit al extracţiei dentare. Papirusul descoperit de
Edwin Smith la Luxor, copiat sau recopiat cu 1700 de
ani î.e.n. după texte redactate probabil în timpul primelor
dinastii (3000 ani î.e.n.), ca şi papirusul descoperit
de Eber, copiat în jurul anului 1550 î.e.n., conţin date
privind extracţia dentară, tratamentul durerilor dentare,
abceselor dentare, fracturilor de maxilare ş.a.
În India erau cunoscute şi tratate bolile cavităţii bucale,
durerile dentare ind tămăduite prin extracţie. Scrierile
în sanscrită, care datează cu primul mileniu î.e.n. şi se
datorează lui Cazaka, Susruta şi Vagbhata, se referă la
aceste dureri.
Cunoştinţele medicale inventive ale Mesopotamiei,
Indiei şi mai ales ale Egiptului antic despre durerile
de dinţi, extracţii şi alte probleme de acest gen au fost
preluate şi perfecţionate în Grecia antică. În cărţile lui
Hipocrate (aproximativ (460-370 î.e.n.) şi ale şcolii sale
din Cos sunt prezentate dezvoltarea şi erupţia dinţilor,
bolile dentare şi tratamentul, lor, complicaţiile erupţiei
molarului de minte, extracţiile dentare şi instrumentarul,
fracturile şi luxaţiile mandibulei, precum şi metodele noi
de tratament, unele din ele ind utilizate şi astăzi, ceea
ce dovedeşte încă o dată că invenţiile sunt nemuritoare.
Din aceeaşi perioadă (sec. IV î.e.n.) o ilustraţie
gravată pe un vas de aur, care se aă în muzeul Ermitaj
din Sankt-Petersburg, reprezintă extracţia dentară la
un luptător scit.
Roma antică a preluat ştiinţa medicală greacă. Pe
piatra de mormânt a unui chirurg roman (100 ani î.e.n.)
se a ă gravate pense şi alte instrumente de extracţie
dentară, ceea ce arată că extracţia dentară era una
din sarcinile chirurgului. Cornelius Celsus (sec. I), un
„Cicero al medicinii”, în cartea sa „De Re Medica” a
descris o tehnică de extracţie dentară cu cleştii. Dar
după căderea Imperiului Roman a urmat o perioadă de
mai multe secole de regres în inventică.
Şcoala medicală arabă din sec. IX-XII s-a preocupat de
arta dentară, precum şi de unele intervenţii de chirurgie
stomatologică. Avicenna (Ibn Sina) în „Canonul
Medicinii” şi Albucasis (Albukasim) tratau afecţiunile
dentare, iar în caz de eşec recomandau extracţia lor cu
instrumentele inventate de ei.
Guy de Chauliac (1298-1368), cel mai vestit chirurg
din Evul mediu, s-a ridicat energic împotriva extracţiilor
practicate de empirici şi recomandă ca acestea să e
efectuate de medici (dentatores).
Ambroise Pare (1510-1590), părintele chirurgiei, a inventat
„pelicanul”, instrument pentru extracţia dentară.
Pierre Fauchard (1678-1761) este considerat fondatorul
stomatologiei moderne şi descrie în lucrarea sa „Le
chirurgien dentiste ou traite des dents” (1728) extracţiile
dentare şi instrumentarul propus de el.
În 1841 John Tomes (1815-1895) inventează cleştii
pentru extracţia dentară care repetă forma anatomică
a diferitelor grupe de dinţi, fălcile lor se adaptează pe
suprafaţa gâtului coroanei dentare. Pentru această
invenţie John Tomes primeşte Marea medalie de
argint la o expoziţie internaţională. Ceva mai înainte
este inventat elevatorul “limbă de crap” (în baionetă)
pentru extracţia dinţilor inferiori de minte. Acest elevator
poartă numele autorului său Louis Fleury Lecluse
(1712-1792). Elevatorul pentru extracţia resturilor a fost
inventat de Brain şi Vinter.
Aeschylus spunea: „E util să devii înţelept prin durere”.
Unde simte cineva durere, încolo îşi îndreaptă înţeleptul
gândul inventiv pentru a-l scăpa pe om de suferinţă”. Aşa
că prin invenţiile lor inventatorii biruie durerea!
93