ATITUDINISpre ştiinţa domnuluiManolescuMugur GrosuSunt un simplu membru al Uniunii Scriitorilor dinRomânia, statut pentru care fac economii serioase ca să-mipot plăti cotizaţia care, tocmai în acest an de crize a fostmărită la deloc neglijabila sumă de 100 de lei. Cu toate acestea,n-am ezitat nicio clipă să achit câteva sute de mii pentruprintarea unei petiţii prin care Preşedintele României erarugat să urgenteze acordarea cetăţeniei române scriitoruluiAlexandru Vakulovski, document semnat până acum depeste 1350 de cetăţeni, printre care nenumărate personalităţişi foarte mulţi scriitori, majoritatea membri ai Uniunii Scriitorilordin România, precum: Iulian Tănase, Mircea Ţuglea,Ştefan Caraman, Lucian Dan Teodorovici, Traian T. Coşovei,Ştefania Coşovei, Octavian Soviany, Gheorghe Neagu, ŞerbanFoarţă, Radu Paraschivescu, Dan Iancu, Gabriel H. Decuble,Bogdan Suceavă, Victor Ţarină, Florin Lăzărescu,Vasile Leac, George Vasilievici, Grigore Şoitu, Bogdan Ghiu,Dumitru Radu Popa, Ovidiu Nimigean, Radu Pavel Gheo,Ruxandra Cesereanu, Petru Ilieşu, Vlad Zografi, Dan Stanciu,Leo Butnaru (membru în Consiliul USR), Marcel Tolcea,Liviu Papadima, Liviu Antonesei, Paul Goma (ah, nu sepune? a fost exclus din USR în 1977, inclusiv prin votul dvs.),Dumitru Ungureanu, Tudor Ţepeneag, Romulus Bucur, LiviuIoan Stoiciu (ah, iar am uitat ceva?), Dumitru Crudu, NicolaeŢone sau Robert Şerban.În schimb dumneavoastră, care dispuneţi de infinit maimulte resurse, la două săptămâni după expulzarea luiAlexandru Vakulovski din ţară şi la o zi după predarea petiţieila Cotroceni, spuneţi într-un interviu din Cotidianul aşa:“I-am rugat pe colegii din USR să ia legătura cu el şisă vadă exact ce se întâmplă şi cum putem să-l ajutăm. Euîl cunosc şi pe el şi pe fratele lui, ştiu foarte bine ce e cu el,dar în afară de faptul că ştiu doar că ar fi fost expulzat, nu ştiunimic. E foarte ciudat ce i s-a întâmplat, dacă i s-a refuzatcetăţenia. O să încerc să dau de urma lui şi să văd ce se întâmplă,când s-or mai linişti lucrurile la Chişinău că deocamdatăacolo e revoluţie în toată puterea cuvântului.Eu nu mai cred de mult în liste de sprijin de genul ăsta.Oficial trebuie făcut ceva. Şi în momentul în care o să amdatele şi o să dau de el, o să fac oficial, prin USR, un demersşi o să cer nişte explicaţii. Că se rezolvă sau nu situaţia, nuştiu. Mi se pare inutil să semnezi, e frumos moral, dar nu rezolvănimic. Nu e nimeni sensibil la liste de semnături înacest moment. Nu mai e, s-a terminat, asta a fost la începutulanilor 90, a fost un simptom epidermic al democraţiei, ca săzic aşa. Acum nu mai ascultă nimeni, s-a terminat, nu mai aunici o eficienţă. S-au demonetizat. În momentul în care seiese în stradă sau se semnează de sprijin nu numai pentruun expulzat pe nedrept, dar pentru unul care şi-a pus bătăuşiisă-i maltrateze chiar pe nişte hoţi, în momentul ăla s-a terminat.Eu nu mai sunt dispus să semnez nimic. Seamănăîntre ele aceste lucruri. Când i-am văzut ieşind şi urlând căBecali e nevinovat…”Nu pot să cred că nu mai puteţi face diferenţa întrepetiţionarii numiţi mai sus şi bătăuşii lui Becali, între aşa numiţii“golani” din Piaţa Universităţii şi minerii chemaţi să îicureţe, între tinerii revoluţionari din Chişinău şi vandalii infiltraţiprintre ei.Nu pot să cred că dumneavoastră şi instituţia pe careoconduceţi, deşi dispuneţi de infinit mai multe resurse decâtfiecare dintre noi, aţi reuşit să aflaţi şi să faceţi infinit maipuţin.Nu pot să cred că tocmai dumneavoastră, preşedinteleUniunii Scriitorilor din România, nu cunoaşteţi, sau găsiţiinutil acest important instrument legal, pe care-l numiţi “unsimptom epidermic al democraţiei”, “demonetizat”, “ineficient”,la care „nu mai sunteţi dispus să recurgeţi“, deşi e reglementatde Legea nr. 233/2002 şi O.G. nr. 27/2002: „Prinpetiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunereaformulată în scris ori prin poştă electronică, pe careun cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poateadresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale,serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalteorgane centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilorcomerciale de interes judeţean sau local, precum şiregiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţiipublice. (…)Autorităţile şi instituţiile publice amintite sunt obligatesă organizeze un compartiment distinct pentru relaţiicu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijeascăde rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurilecătre petiţionari.”Nu pot să cred că aveţi nevoie de cercetări aprofundateşi informaţii suplimentare pentru a vă convinge că scriitorulAlexandru Vakulovski merită cetăţenia română. Despreasta e vorba! Şi pentru că nu pot, încă, să cred toate acestea,vă rog să vă alăturaţi oficial demersului nostru, prin caresolicităm acordarea cetăţeniei române scriitorului AlexandruVakulovski (al cărui dosar îşi aşteaptă de mai bine de patruani soluţionarea) precum şi asigurarea unui cadru legislativdecent, pentru ca toţi conaţionalii noştri să fie trataţi cu demnitateegală, petiţie depusă la Administraţia Prezidenţială, direcţiaProbleme Cetăţeneşti, în ziua de 7 aprilie 2009, cunumărul de înregistrare 7711.În caz contrar, e foarte posibil ca anul acesta să nu-mimai plătesc cotizaţia.Articol preluat de pe www.rocultura.roAurel Anghel-Exercitii dedragoste cu zeiiElvira Sorohan-George Calinescuin autoportretConstantin Andronache-În continuarea visuluiLiliana Spătaru - IndrisMiron Ţic-Lecturi desprecărţile confraţilor4494www.oglinda<strong>literara</strong>.ro
CONSEMNĂRILITERATURA(urmare din numărul anterior)Compartimentul de Miniaturi satirice şi umoristice (epigrame,epitafuri) este cel mai amplu şi mai consistent în volum. Şiaşa cum sensul primordial al fiecărei creaţii este inovaţia, depăşireaformelor anchilozate, a găsi o replică nouă, eliberatoare de „tirania”modelelor este pentru Efim Tarlapan un act de sinteză aformulelor existente. Poetul este, prin urmare, un creator de noi modele,mai ales beneficiind cu pricepere de contrastul dintre „esenţăşi aparenţă”, dintre „spiritual şi mecanic”, vorba lui Mihai Cimpoi. Înmajoritatea cazurilor reflexivă şi aforistică, poezia lui Tarlapan denotăun spirit epigramistic prin excelenţă, deşi uneori subiectele ascundîn miezul lor situaţii tragice. Iată de ce ziceam ceva maidevreme, că pentru a pătrunde până în subtilităţile ei e necesară olectură reluată, repetată. Mai ales pentru a sesiza detaliul asociativ,a pătrunde în esenţa metaforei, simbolului.Epigramele lui Efim Tarlapan au o structură literară aparte,inconfundabilă. Multe din ele iau în vizor plăgile economice, sociale,politice ale societăţii. Autorul este un luptător adevărat, ridică baricade,metamorfozând conaţionalii spre adevăr, spre dreptate, credinţăîn unitate de neam: „Ascultă-mă, mic ram,/ De printre ramuri:/Să ţii întâi la neam,/ Apoi la neamuri!” (Pe tulpina unui arbore genealogic);„Gura unică de rai/ Nu mai e cum o ştiai -/ De când fiii tăio schimbă,/ E o gură fără limbă…” (Baciului mioritic basarabean);sau: „Hristos a înviat!/ Nu-s bucuros defel -/ Îl văd restructurat/ PeIuda lângă el…” (Restructurare). Unele din epigramele lui Efim Tarlapanau devenit antologice, fiind citate, rostite, savurate în întregulareal românesc. Am exemplificat câteva din ele: „Chişinău şi Bucureşti- / Două State româneşti/ Ar fi foarte fericite,/ De-ar fi… StateleUnite!” (Statele); sau: „Mică,-aşa cum a lăsat-o/ Pactul marilor intruşi,/Va intra şi ea în NATO,/ Când intra-va NATO-n ruşi!” (Basarabia);sau: „Intră-n Vestul milenar/ Doar romanii. Dacii, puşii/ Ici peveci, stau la hotar/ Să nu intre-n ţară ruşii” (Romano-dacii); sau:„Ţara mea, romano-daca, / Ară ţarina cu vaca; / Are boi, dar permanent/ Sunt aleşi în parlamen!” (Paradox); sau: „Rep. Moldova,pe cât ştiţi, / Are doi mitropoliţi / Şi, pe cât mai ştiu şi eu, / Unul n-are… Dumnezeu!” (Republica Moldova are doi mitropoliţi)…Foarte ingenios şi perfect s-a exprimat despre compartimentul„Îngerii din cerul gurii”, din care am citat, cercetătorul clujeanConstantin Zărnescu: „Volumul Îngerii din cerul gurii... nerelevă o şi mai înaltă treaptă şi rafinament, atinse de poetul, memoralistulşi publicistul Efim Tarlapan, recunoscute de însuşi academicianulMihai Cimpoi în a sa O istorie deschisă a literaturiiromâne din Basarabia, remarcând la autorul nostru „Resurecţia ludiculuiinteligent, realizat cu subtilitate şi cu o capacitate rară de aexplora resursele comice ale limbii române...”Tot domnia sa, referindu-se la viziunea de ansamblu a volumului,remarca faptul că această carte „rămâne o viziune amplustructurată din poezii satirice , alegorii „esopice”, „tentative parodice”,ironii epigramatice, stihuri „marţiale”, epitafuri, ziceri paradoxistice,dueluri (contraatacuri) epigramatice, aforizme, rondeluri,sonete cu caractrer proverbial etc., aşadar o folosire, la maximum,a genurilor „scurte”, concentrând „esenţe”, şocând şi dinamizândmentalităţile omeneşti şi realităţile imediate”.Trecând în revistă fiecare capitol al acestui compartiment şiapreciind la scara valorică cea mai înaltă creaţia scriitorului nostru,Constantin Zărnescu susţine în concluzie că „această creaţieatestă, pe lângă valoarea estetică, eroismul omului, artistului şi patriotuluiEfim Tarlapan – un nou vizionar al unei noi UNIRI întru fiinţăşi spirit al celor două state româneşti”. Este cu atât mai plăcutpentru noi, românii basarabeni, dacă ne gândim că Efim Tarlapana fost primul scriitor satiric şi umorist basarabean care a trecut Prutul,şi nu pe podul de flori...Generaţia „Ochiului al treilea” este urmată de optzecişti –„discipoli” ai lui Nichita Stănescu şi ai lui Marin Sorescu în majoritatealor, poeţi care cultivă fragmentul, exerciţiul, poezia lor fiind invadatăde livresc, „instaurându-se ca realitate imediată, ca secundăcare concurează realitatea frustă, primordială”. Autorii preferă „unspaţiu al viziunilor de dincolo de real şi cuvinte, ba chiar dincolo detranscendent, dincolo de idei şi esenţe”, vorba lui Mihai Cimpoi.Emilian Gaialcu-Păun, Valeriu Matei, Eugen Cioclea, Grigore Chiper,Vasile Gârneţ, Irina Nechit, Nicolae Popa, Teo Chiriac, Leo Bordeianu,Călina Trifan, Vsevolod Ciornei, Aura Christi, GhenadieNicu, Efimia Ţopa, Galina Furdui, Nicolae Leahu, Luminiţa Dumbrăveanu,Ştefan Baştovoi, Dumitru Crudu, Ghenadie Postolache…Fundamentala preocupare a optzeciştilor este, după părerea academicianuluiMihai Cimpoi, „revelarea realităţilor ultime, a esenţe-lor”, poeţii nu mai pun accentul pesuflet, care „bate în retragere”,preferând spiritul, raţiunea care„tronează” semeaţă, modelând înfond „construcţii abstracte”…* * *Scrisul, literatura este ţărmulla care aspiră orice om dăruitde Dumnezeu. Este Veneţia însăşi.Toate gândurile, aspiraţiile,toate drumurile îl conduc spreacest ţărm de vis, spre această lumină.Generaţia Vieru-Labiş a acceptatchiar de la începuturiprovocarea destinului, a luptat Vlad Sbârciogfără a face vreo concesie, încercândsă rămână vertical, chiardacă a avut de înfruntat nenumărateintemperii. A încercat să-şi sprijine activitatea literară pe cultulvalorii, a operelor de valoare, având o nemărginită dragoste şi undeosebit respect pentru oamenii de spirit, pentru căutătorii de absolut,susţinând în permanenţă un examen de conştiinţă. Se ştie căvalorile intelectuale sunt cultivate şi se dezvoltă plenar în epoci vitrege,când nevoia de speranţă îi face pe oameni solidari. Uneoritrebuie să ştii a urî pentru a învăţa să iubeşti. Răul existenţial şimoral a pus mereu în mişcare spiritele. Generaţiile de până la noiau clădit la edificiul valorilor, transmiţându-ne rodul experienţei lor.Noi, la rându-ne, am adăugat, în măsura talentului, la acest edificiu,având în permanenţă în vizorul conştiinţei problemele, durerile, aspiraţiileneamului. Apariţia postmodernismului a adus cu sine un noustil – fragmentarismul (sau fracturismul), care a dat peste cap oricescară a valorilor. Asistăm astăzi la o denigrare a valorilor create întruntimp fără timp, un timp al rinocerilor, al totalitarismului. Dar maiasistăm şi la o denigrare a intelectualului, la o campanie de denigrarea adevărului, când indivizi, dominaţi de vanitate şi invidie, deorgolii şi îngâmfare, demolează totul ce era constituit ca valoare.Cunoscutul ziarist Virgil Ierunca menţiona în iunie 1994 într-un interviurealizat la Paris de Libuše Valentová: „…Chiar când Româniase afla într-un regim totalitar, adevărata literatură se scria în ţară”.Constatarea va să însemne că pe timpul rinocerilor s-a scris literaturăadevărată, atât în dreapta, cât şi în stânga Prutului.Astăzi ne-am pomenit cu o generaţie fără memorie, o generaţiecare nu este interesată de recuperarea istoriei neamului, trecutuluinostru eroic. E vorba de memoria faptelor de glorie săvârşitede strămoşii noştri, memoriei de suferinţă, o memorie etică, o memoriemorală, memorie tămăduitoare, care să conţină elemente deterapeutică socială şi politică, după cum susţinea Ruxandra Cesereanuîntr-o anchetă din Apostrof (Anul XVIII, nr. 1 (200), 2007). Astăzi,când avem o libertate de gândire subminată, deformatăaltădată de ideologia comunistă, când rezistenţa şi supravieţuireaprin cultură” era unica şansă, unicul suport moral şi estetic, tinerii numai doresc să aibă memoria trecutului legat de ocupaţie, foamete,deportări, gulaguri bolşevice, de tot ce ţinea de regimul comunistosovietic,regim opresiv şi violent, care a încleştat cu „mâna lui ideologică”toată suflarea, fără a permite de a avea şi o altă părere, unalt punct de vedere. De aceea, probabil, ar fi nevoie la această orăde lucrări contrapuse producţiilor culturale comuniste, adică niştecontraproduse culturale: romane, piese, pelicule de cinema ş.a.Unul din aspectele esenţiale ale acestui demers este istoria vieţiiprivate în comunism: omul deportat aflat la închisoare pe nedrept,abuziv, colectivizarea forţată, lipsirea omului de personalitate…Memoria suferinţei, la care tinerii nu sunt receptivi, şi în primulrând pentru că nu au trăit-o, (ei dispun de un alt fel de prezent)este în echivalenţă cu memoria rezistenţei. Oamenii au fost formaţidupă un anume tip de mintal. Mai întâi comunismul, dur şi agresivdin anii ’50, când principalul obiectiv era eliminarea adversarilor politici,a elitei intelectuale, a elitei de orice fel care ar fi putut să seopună. După condamnarea cultului personalităţii lui Stalin de cătreN.S. Hruşciov are loc o metamorfoză surprinzătoare, mai ales dupăCongresul XX al PCUS, care a prilejuit, cei drept pentru un timpscurt, o deschidere, spre libera comunicare. Recuperarea istoriei, amemoriei poate fi obţinută şi prin condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov,prin dezvăluirea rezistenţei anticomuniste, a strategiilorde supravieţuire, dar şi prin elucidarea experienţei părinţilor, abunicilor care au suportat monstruozitatea sistemului comunist. Uniitineri scriitori de azi scriu de multe ori într-un limbaj stradal despreceea ce văd în faţa ochilor, sau despre ce le vine în gând la moment:sex, mersul la veceu… considerând aceasta un soi de normalitate.Fireşte, ei nu pot apela la perioada comunistă, dar oare nule-au vorbit părinţii, buneii despre ceea ce au suferit? Nu le-au vorbitdespre necesitatea de a ţine la virtute, morală,….etc.?www.oglinda<strong>literara</strong>.ro 4495
Change language