poezie - Oglinda literara

INTERVIUO ISTORIE A LITERATURII ROMÂNECONTEMPORANE, ÎN INTERVIURINicolae Băciuţ: „Cred în interviu, fiindcă e unuldin genurile vii, pline de dinamism“- Credeţi în formula interviului?- Dacă n-aş fi crezut, nu aş fi făcut din acest gen publicisticun mod al meu de implicare în viaţa literară. Nu am realizat interviuri/ dialoguri de dragul de a mă afla în treabă. Am scris adeseadespre condiţia interviului şi a reporterului, le-am împărtăşit studenţilormei de la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureşdin experienţa mea în această zonă publicistică, încercând să-i ademenescspre această formulă, dincolo şi dincoace de aspiraţiile lorde a deveni vreodată profesionişti ai interviului, deşi e greu de conceputcă cineva s-ar putea specializa exclusiv în acest gen. Interviulface parte din nevoia noastră de dialog şi din raţia noastră decuriozitate pe care nu ne-o putem asigura decât punând întrebări.Cred în interviu, fiindcă e unul din genurile vii, pline de dinamism,e o formulă fără de care publicistica (inclusiv cea literară)îmi pare greu de conceput.- Ce aşteptaţi de la un interviu?- Aştept foarte mult. Dar trebuie să fac câteva precizări înaintede a merge mai departe. Toate consideraţiile pe care le facau în calcul interviul literar, ca o specie aparte, care are marişanse de a depăşi clipa şi a deveni istorie literară. În acest context,aştept de la un interviu să aibă ţinută, să nu fie simplă sporovăială,să aducă informaţie nouă, să aibă ritm, să pornească din curiozitateasinceră a reporterului şi nu din plictisul obligaţiilor redacţionale.Aştept să-mi apropie respiraţia celui intervievat, să-mi apropie cărţilesale (dacă acesta e un scriitor), lucrările sale (dacă e un pictor)ş.a.m.d., să reconstituie momente de istorie literară (culturală) care,fără întrebările reporterului, ar rămâne îngropate în uitare.- După ce criterii v-aţi ales invitatul?- În primul rând valoarea acestuia a fost criteriul de bază.Nu alegi pe fitecine şi-l întrebi despre „opera“ şi biografia lui. Apoirelevanţa unui eveniment din viaţa sa, nevoia de clarificare a unoraspecte legate de creaţia sa, abordarea unor teme de actualitateetc. Dar sunt multe alte pretexte, motive pentru a iniţia un dialog. Deregulă, chiar şi în cazul unor „obligaţii“ redacţionale, mi-am ales singurpartenerii de dialog. În puţine cazuri, „nominalizarea“ unor companionia fost exigenţa unui „examen“ profesional. Înainte de a măangaja la revista Vatra (prin 1981-1982), Romulus Guga, redactorul-şefde atunci al revistei, ca să-mi probeze calităţile de reporter,mi-a cerut să realizez interviuri cu Mihai Beniuc, Ioan Alexandru etc.Acum nu pot evalua decât ca pe o mare şansă oferta lui RomulusGuga. Astfel de şanse nu apar de două ori în viaţă şi mai ales la timpulpotrivit!- Care e strategia întrebărilor?- Tehnic, mi-am pregătit cu minuţiozitate aproape fiecareinterviu. Numai în situaţii excepţionale n-am stat prea mult pe gânduri,profitând de prezenţa unui scriitor şi uzând de memoria meaculturală. Multe interviuri mi-au fost sugerate de lectura unor cărţi,urmată de curiozitatea de a trece dincolo de cărţi în spaţiul de creaţieal acestora, ca punct de plecare pentru un dialog. Nu mi-am limitatînsă niciodată sfera întrebărilor. Pentru interviurile „live“ mi-amfixat repere, lăsându-mi o marjă destul de largă spontaneităţii, întrebărilorsugerate de răspunsurile interlocutorului.Nu mi-au plăcut întrebările „cuminţi“, dar nici n-am agreat4512Carmen Neamţuwww.oglindaliterara.roagresivitatea reportericească. Am avut ca model întotdeauna pe „ingeniosulbine temperat“.- Care interviu vi se pare mai ancorat în realitatea senzorială– cel prin corespondenţă sau cel faţă în faţă?- Am practicat ambele formule – atât interviul „live“ cât şicel „epistolar“. Am recurs la varianta epistolară doar atunci când n-au fost condiţii pentru cealaltă. După numeroase tentative eşuate dea realiza un interviu cu Eugen Barbu, până la urmă a trebuit să-i lasîntrebările în cutia poştală. Cu N. Steinhardt, lucrurile au stat cu totulaltfel. Deşi nu era „inaccesibil“, nu am ajuns niciodată la Rohia, loculunde părintele Nicolae şi-a petrecut ultimii ani din viaţă. Ne-amvăzut de câteva ori la Bistriţa, când, practic, a fost imposibil ca săgăsim timp pentru a realiza un interviu, dar am câştigat acolo bunăvoinţasihastrului de la Rohia şi aşa a început dialogul nostruepistolar, care până la urmă s-a transformat într-o carte, Între lumi,o mărturie nu doar despre un destin ci şi despre un timp.Interviul epistolar pune oarecum pe reporter în inferioritate.El nu mai poate avea replică, nu mai poate interveni, spontan, larăspunsurile primite. El şi-a epuizat acest drept atunci când şi-a formulatîntrebările.Prefer de aceea să port dialoguri „faţă în faţă“. De fapt,acesta este cadrul autentic în care trebuie să se realizeze un interviu– celelalte formule sunt alternative de refugiu, care tempereazăsavoarea dialogurilor „pe viu“.- În ce măsură spontaneitatea / intuiţia / flerul / temperamentulcelui ce adresează o întrebare contribuie la canalizareasau inducerea răspunsului?- În foarte mare măsură. În fond şi la urma urmei, cei doi,reporter şi intervievat, sunt parteneri sau ar trebui să fie parteneri,din moment ce au consimţit la punerea unui dialog în ecuaţie. Unrăspuns poate fi sugerat, o întrebare poate fi retorică, poate conţinerăspunsul. Dar atunci cei doi devin personaje caragialeşti… Spontaneitateadă culoare unui interviu, elimină distanţele, răceala, iar întrebărilespontane pot dezvolta altfel un răspuns. Când întreabă,reporterul trebuie să se gândească şi la cititorul, ascultătorul, telespectatorulsău. Când pune întrebări, reporterul îşi face cel puţiniluzia că o face în numele unui număr cât mai mare de receptori!- Ce rol joacă „sinceritatea“ în economia interviului?- Nu văd sinceritatea decât fără ghilimele. Altfel e minciună,neadevăr totul. Şi într-un interviu şi, în general, în viaţă. E depreferat tăcerea!- Ce i-aţi recomanda novicelui într-ale interviului (literar)?Există anumite „reguli de aur“ (de care trebuie să ţinăseama), şabloane, stereotipii?- Vedeţi, tocmai asta i-aş recomanda nu „novicelui“ ci celuidispus să-şi asume interviul ca o „cale de acces“: să se ferească deşabloane, stereotipii şi de „reguli de aur“. Dacă admitem interviulca gen literar, atunci trebuie să-i acordăm toate atributele literarităţii.Interviul însă, spre deosebire de alte genuri literare, e un produs„în doi“, şi rezultatul depinde, în consecinţă, de ambii parteneri.Dar oricât de inteligent, inspirat şi spontan ar fi reporterul, el nupoate salva un interviu în care interlocutorul n-are strălucire. Înschimb, chiar şi la întrebări banale răspunsurile pot salva interviul.(continuare în nr. viitor)