poezie - Oglinda literara

NOTE DE LECTURĂSub semnul împlinirii legiiExistă o sete mistică, o devoratoare dorinţă “De dincolo”de transfigurarea unei vieţi trăite la polul păcatului. „Aşvrea să spăl ce soarele / Se fereşte să lumineze / Să albescpolul / În care noaptea / Este stăpână”; “Suflă Doamne / Răsăritpeste mine” (Tăcerea de clopot).Într-un moment de maximă deznădejde, fiinţa se simtedramatic sfâşiată de contrariile existenţei. Omul, suspendatîntre bine şi rău, cer şi pământ; EROS şi THANATOS, îşistrigă neputinţa într-un poem de maximă concentrare metafizică:“Dau să mă-nalţ / Nu mai am cer / Vreau să m-afund /Pământul se trage în el / Spre nimeni şi spre nicăieri / Aleargătoate în mine” (Chip de lut); “Lumina de dincolo” deesenţă divină nu poate fi cunoscută cu ajutorul raţiunii, ea rămânândo taină: “Simţi lumina din tine / Cum împodobeşte /Coloanele” (Înainte de punct). Lumina revelată prin cunoaşterealuciferică devine cheia existenţei umane: “Cutremurdevastator / În oate frazele / Avănd drept cheie / Lmina” (Măduc înspre copilărie).Regresiunea către paradisul pierdut al copilărieiajunge să fie lumina salvatoare din tunelul întunecat al existenţei:”Mă rostogolesc luminos / Prin năvoadele / Trase deîngeri / Pe mările copilăriei…” (Îi cert gândul).Ca modalitate de comuniune cu Dumnezeu,poetul creează un număr importantde poeme structurate pe modelul psalmilor -rugăciune. Prin compoziţie şi strat ideatic”psalmii” lui Ioan-Petru Viziteu se apropiede modelul practicat de Iov şi de regeleDavid, nu de cei ai lui Tudor Arghezi. Psalmiidin Tăcerea de clopot sunt rugăciuni depenitenţă ale mărturisirii păcatului şi ale credinţeiîn viaţa veşnică: ”Zideşte-mă , Doamne,/ În stele... / Să-mi îmbrac inima / Îrăsărit” (Menghină); ”Dă-mi , Doamne / Înţelegerecu iubire” (Dascălul); ”Arată-mi-l , Doamne,/ Măcar în vis / Pe celălalt” (Cronică);”Suflă, Doamne, / Rsărit peste mine” (Tăcerede clopot); ”Frânge, Doamne, / Foartepuţin / Din bucuria cerească / Şi ninge-ne /Din când în când” (Alergat de solstiţiu); ”Nu mă judeca ,Doamne, / După logica simplă / În care imi învelesc / ăcatele!...” (Logică); ”Doamne, de ce / Nu-mi sunt niciodată /Suficiente / Demonstraţiile?” (Altar); “Ajută-mă, Doamne,/ Să înţeleg / Cum nu voi mai fi.... (Şi-or aminti).Ca dovadă peremptorie că rugăciunea este credinţăîn acţiune, Dumnezeu îi răspunde fiului său - Ioan-Petru Viziteu- prin cuvintele apostolului Ioan, care, atunci când vesteşteslăvirea lui Hristos prin moarte, recurge la simbolulgrăuntelui de grâu: ”Adevărat, adevărat vă zic vouă cădacă grăuntele de grâu, când cade în pământ nu va muri,rămâne singur, iar dacă va muri aduce multă roadă.”(Ioan 12,24). Metafora biblică a bobului de grâu care moareşi apoi renaşte, figurează iniţierea, noua renaştere a fiinţeiîntru starea primordială: ”Dă-mi , Doamne, / Bucuria pe care/ O are bobul de grâu / Când spic se visează” (Creuzet). Întruntârziu, după ce a ”devorat toate marginile şi a trăit toate4496Daniel Nicolescu„Tăcerea de clopot”: Ioan-Petru VIZITEU(urmare din numărul anterior)www.oglindaliterara.ro„incandescenţele” (Efigie),după ce a ”lovit în lumină / cuîndoieli” (Vină), poetul-om aînţeles, iluminat de Iisus Hristos-luminalumii – că Legealui Dumnezeu (cele zece porunci)este harta care aratădrumul regăsirii paradisuluipierdut: ”Toate-s uşoare /Când legea o ştii…” (Cronică).Legea este expresiaiubirii lui Dumnezeu, este libertate,iar suferinţa vine dinnerespectarea legii. Ioan-Petru Viziteu a înţeles însăcă numai cunoaşterea Legiinu aduce salvarea; sângelelui Hristos, harul lui Dumnezeu aduce mântuirea pentru cănumai atunci când Duhul Sfânt este în noi ”polul” păcatuluieste albit. ”As vrea să spăl ce soarele / Se fereşte să lumineze,/ Să albesc polul / În care noaptea / Este stăpână, / Sămişc stânca / Ce stă nemişcată de ere” (De dincolo).După ce parcurge toate treptele cunoaşterii paradisiace(Blaga), logice, raţionale, autorul Tăcerii de clopotajunge la credinţa că Poetul este chemat ”Să nu striveascăcorola de minuni a lumii” (Lucian Blaga), ci să sporeascătainele universului prin cunoaşterea poetică-luciferică: ” Cunoaştere/ Ce frumosu-l ucizi” (Strălucire); ” Voi, înţelepţilorcu palmele / Ca nişte constelaţii / Lăsaţi cerul în seama florilor!” (În seama florilor). Pin povara ei interioară, taina devineo sursă de nelinşti, deşi poetul uneori doreşte s-oconserve: ”De ce să pierd taina / De-a fi fericit / Pe-aici trecător”(Pe-aici trecător); ”Toate sunt ţintuite/ În cele ce nu se văd” (Alergat de solstiţiu).Descoperind faţa demiurgică a rugăciunii, în Siberia sufletului său se naştesperanţa salvării: ”Îngheţul / Prin lacrimă derugăciune / Topeşte-l” (Adevăratul cer);”Mă vor găsi / În rugăciune / Încercând săpătrund / În fărădemargini” (Din dosul privirii).Dar raza cea mai luminoasă a destinuluisău vine din marea experienţă asuferinţei – considerată de unii părinţi ai bisericiitestul dat pe pămînt sub supraveghereacerului – fără de care nu există zbor:”Curat şi limpede ajungi / Prin cădere” (Tăcereade clopot). Simbol al durerii şi al intercesiunii,lacrimile rostuiesc drumul cătrecer, dau sens existenţei umane, purificândo:”Doamne…/ … / Învaţă-ne să păstrăm /Lumina îndelung / Plămădită / Şi rostul lacrimilor/ Care împodobesc / Sensul!” (Învaţăne).Tăcerea de clopot, de Ioan-Petru Viziteu, se alăturăaltor bijuterii editoriale ale Editurii Fundaţiei Culturale Cancicov,care produce la Bacău cele mai frumoase şi interesantecărţi atât ca valoare estetică a textelor publicate, cât şica aspect grafic.Cele două traducătoare - Florentina Florin - limbafranceză şi Cristina Ghiciuşcă - limba engleză – reuşeşc sărestituie bogăţia plurisemantică a textului iniţial; tălmăcitoarelerefac ţesuturile verbale ale originalului cu ajutorul altormijloace lingvistice, păstrând nealterate claritatea sau obscuritatealui. Cu alte cuvinte, traducătoarele rămân fidelefaţă de poiein-ul poetului tradus.Copertele şi grafica interioară vorbesc de la sine demăiestria plasticienei Călin Veronica de a ilustra foarte binepeisajul interior al lirismului lui Ioan-Petru Viziteu.