poezie - Oglinda literara

EPISTOLE RURALE15 noiembrie 1987- Ziua Demnităţii(urmare din numărul anterior)Ultimele zile de frică*Comunismul cade pentru trei ore*Aurică Geneti iese din Consiliu după ce vede primele dubesosind. Traversează şi se mai opreşte câteva clipe în parc pentru avedea ce se întâmplă. Securiştii îi urmăresc pe cei în haine delucru. Soldaţii încep să se desfăşoare în cordoane. Pompierii au intratîn consiliu. Geneti pleacă fără să se grăbească pe bulevardulpe care a venit de dimineaţă. În sens opus trec maşini ale Miliţiei,cu sirenele pornite. I se face frică, dar nu regretă ce-a făcut. Uniimuncitori se ascund în curţile caselor din centru: unii dintre cei carelocuiesc acolo, într-o solidaritate uimitoare, le dau haine de schimb.Salopeta devenise o ameninţare pentru libertatea lor.*Gheorghe Duduc este în vârtej. Vorbeşte cu un plutonierde pompieri să nu folosească tunul cu apă împotriva revoltaţilor.Apoi se adresează soldaţilor în termen, să nu tragă în fraţii lor,unuia, care nu ţine arma cum trebuie îi lipseşte ţeava de piept. Înfaţa unui locotenent-colonel de la Gărzile Patriotice, GheorgheDuduc strigă să îi fie ruşine dacă va ordona foc. Ofiţerul nu-i răspundeniciun cuvânt şi îi întoarce spatele. În acelaşi moment,Duduc simte o lovitură foarte puternică în cap, cu un obiect tare, loviturăcare îl culcă la pământ. Este apoi lovit cu picioarele, pe undese nimereşte. Apoi se simte ridicat pe braţe şi aruncat într-o dubă.Aici bătaia continuă până când maşina se pune în mişcare. GheorgheDuduc este lovit cu capul de peretele metalic al dubei.*Radu Duduc este pansat de mama prietenului său. Nueste atât de grav cum părea după cât sânge a curs. Îi mulţumeştedoamnei şi zice că pleacă să-şi găsească tatăl. Mama prietenuluisău îl roagă să nu mai rişte inutil, se supără când fiul ei îl urmeazăpe Radu. Cei doi prieteni coboară pe Republicii şi, când ajung lângăModarom, înţeleg că totul s-a terminat cele două clădiri sunt izolateprin cordoane de scutieri şi soldaţi, mulţimea s-a risipit, chiar nu semai aud sirenele de la maşinile Miliţiei, din clădirea Consiliului maiiese doar un fir anemic de fum, pe o fereastră. Cele două clădiri oficialearată cumplit, fără absolut nicio fereastră intactă, cu sfărâmărişi resturi împrăştiate în imediata lor apropiere. Una din maşinile depompieri nu mai are geamuri. Înainte ca nişte miliţieni să-i ia la întrebări,Radu şi Toma se întorc. Radu Duduc intră la familia sorii luimai mari. Întreabă de tata. Nu se ştie nimic. Sperând că bătrânul sănu fie arestat, Radu şi Anca, sora mai mică, venită în Centru la telefonulcumnatului, pleacă împreună spre casă. Pe drum, Radu povesteşte.Concomitent, se gândeşte că n-ar strica să meargă la vot.*Ajuns la locuinţa unei nepoate, Aurică Geneti povesteştemamei prin ce a trecut. Aceasta se întristează şi îi spune să nu-icreadă proşti pe securişti, dacă le-a scăpat acum. Rememoreazăfelul în care acţionau securiştii pe timpul lui Dej, cum oamenii erauridicaţi de acasă şi nu se mai ştia nimic de ei.*Ajungem acasă, pe strada Mierlei, printre blocuri, fiindcăpe străzile principale încă se aud sirene. Plângem. Deschid televizorulşi ce vedem: Ceauşeştii amândoi dansează într-o horă dincentrul unui oarecare oraş. Nu ne putem abţine să nu râdem, Elenaşi cu mine trecem brusc la plâns la un râs frenetic, la întrebareadacă Ceauşescu ar mai dansa ştiind că I-am dat foc portretului lui.Totuşi, nu e de glumă. Vreau să trec pe la serviciu, să iau pulsul. Măschimb, de hainele de lucru şi plec. La Autocamioane nu este în regulă:a venit Securitatea şi afăcut prezenţa. Vorbesc cu maistrulşi îmi spune că nu a avut ceface, doar am plecat o echipă întreagă,nu? Mda. Eu mă simt nevinovat,nu am făcut nimic rău,am ieşit pentru a revendica îndreptareasituaţiei grele a tuturor.Până să ajungă la mine,Securitatea va căuta, presupun,pe cei care au spart, au distrus…Totuşi, nu e de glumă. Deşi nuaveam de gând să votez, o iaupe Elena şi mergem să figurămpe listele celor “disciplinaţi”. Poate scăpăm.*ArestărileWerner Sommeraurer ajunge acasă pe la orele 14,00. Îipovesteşte fiicei sale totul. Este entuziasmat că, iată, românii auieşit în stradă. Ceauşescu nu mai poate rezista mult. Şi dacă picăşeful, comuniştii sunt terminaţi şi ei. Totuşi, îi spune fetei că se aşteaptăsă fie arestat. Dar au mai trecut prin asta, să fie tare şi săaibă grijă de mama. După 17,00, Rodica Sommeraurer intră în casăşi îi relatează soţului că nu a putut ieşi din secţie, porţile au fost sudate.Se pare că o altă parte din întreprindere a ieşit la o demonstraţie.Nenea Werner râde când îi spune: “Ştiu. Eu am fost acolo”.Nu termină bine de vorbit şi se aude soneria. Doi bărbaţi întreabăde Sommeraurer Werner. “Au venit după mine”, oftează nea Werner.*15 Noiembrie 1987. Orele 19. Şedinţa activului de partid.Petre Preoteasa, prim-secretar al Comitetului Judeţean P.C.R.Braşov: Cutremurele nu au fost nimic pe lângă ceea ce s-a întâmplat!”*Luni, 16 noiembrie, Radu Duduc merge la serviciu. Dupăpatru ore de muncă urmează două ore de antrenament. Se discută,cu relativă grijă, despre ziua de ieri. Radu răspunde la întrebările colegilorcă şi el a văzut ce s-a întâmplat în Centru. Nu le spune cătatăl său nu a venit acasă. Deci e arestat. Seara, arestarea lui GheorgheDuduc este confirmată familiei de către sectorist. Un cap defamilie “a comis fapte reprobabile şi a adus pagube avutului obştesc”!?“Lasă că ştim noi mai bine pentru ce e arestat!”, murmurăRadu şi încearcă să-şi liniştească mama care plânge.Maria Huian lucrează în schimbul I, iar Aurel Huian în III,în săptămâna care începe pe 16 noiembrie, pentru a avea permanentcopiii în grijă. Pe la 12,00, o vecină îl caută pe Huian şi îi spunecă un miliţian a întrebat de el. Apoi, curioasă, îl întreabă la rândul eidacă a fost printre cei care au ieşit ieri la manifestaţie. “Am ieşitpentru dreptul meu”, răspunde Huian posomorât. Pe la 14,00, vecinase întoarce anunţându-i încă o vizită de la Miliţie, după acelaşitipic. Aurel Huian îi mulţumeşte vecinei pentru grijă, apoi rămânesingur cu copiii. Aceştia se joacă, fără să bănuiască nimic. Un nodîn gât care creşte şi care apasă, nu-i trece lui Aurel Huian nici dupăun pahar de tărie. Pleacă la Cristian unde are doi porci la o cunoştinţă.Aici povesteşte ce a fost ieri. Apoi se întoarce la Braşov.De s-ar face odată noapte, să plece la muncă! Seara, Maria Huianplânge când îi spune soţului ce a fost la fabrică: şedinţe cu securişticare au verificat prezenţa, au ameninţat, se pare că au şi arestatoameni. Peste puţin timp, nu îndeajuns ca lacrimile să seusuce, sună la uşă. Aurel Huian deschide, sunt trei miliţieni care îispun că trebuie să-i urmeze. “Unde pleci tati?”, zice băiatul de patruani, Adrian. “Să mă plimb…”, îi răspunde tatăl fără să lase să-i tremureglasul.(continuare în numărul viitor)www.oglindaliterara.ro 4545*Mircea Sevaciuc