13.07.2015 Views

poezie - Oglinda literara

poezie - Oglinda literara

poezie - Oglinda literara

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

TEATRUMĂRIA - SA, ACTORULJurnal de Festival “GALASTAR-Bacău-2009”Mihaela DordeaVineri, 10 aprilie 2009 . Este încă întuneric şi e frig. Garade Nord pare un furnicar. Peronul de la linia unsprezece este arhiplin.Trenul încă nu se vede , dar toată lumea e agitată. Am senzaţiacă timpul se joacă cu noi, călătorii cu tichete pentru Inter City551, Bucureşti - Bacău. Ochii de foc ai locomotivei se apropie , însă,cu un pufăit care îmi aminteşte de vacanţă. În sfârşit, pornim. Pe fotoliulmeu de la fereastră privesc drumul care se luminează încet,pe măsură ce viteza trenului creşte.Am o senzaţie de stranie bucurie gândindu-mă la locurilepe care nu le-am mai văzut de la Gala de anul trecut, şi de carechiar îmi era dor. Aştept cu nerăbdare să revăd Bacăul, oamenii deacolo, şi da, Teatrul Bacovia, un loc pe care doi tineri directori l-autransformat într-o superbă familie, un loc în care, Adrian Găzdaru şiGabriel Duţu te fac să te simţi, de fiecare dată, acasă.Cei doi directori sunt actori. Mai nou, aflu de la Adi că s-aapucat de regie. Îmi spune asta în pauzele dintre două convorbiri telefonicecu cei care au pus umărul la organizarea celei de a patraediţii a Festivalului « GALASTAR ». O gală a stelelor şi la propriu şila figurat.Teatrul trăieşte prin propriile valori, cele care de-a lungultimpului au răscolit conştiinţe şi au încălzitinimi făcând să se ridice etern cortinapeste zestrea lăsată de marii dramaturgi,marii regizori, marii actori.Teatrul este o maşinărie complicatăşi complexă, un angrenaj straniuşi fascinant, în care fiecare rotiţă este lafel de importantă.Totul începe de la textul dramatic,pe care teatrul il acceptă , propus deun regizor, de un actor sau chiar de autorulsău. Acesta este primul pas cătrespectacol. Abia acum începe nebunia, cucolectivul artistic, colectivul tehnic, adicărecuzită, pod, tapiţerie, ateliere de pictură,croitorie, tâmplărie, şi altele, carelucrează împreună, pentru că aşa se lucreazăîn teatru, până la premieră şi apoila fiecare reprezentaţie de după ea.În această teribilă maşinărie, piesa de rezistenţă este,însă, actorul care cu arta sa, cu dăruirea sa, pentru că actorul se dăruiepe sine, moleculă cu moleculă, seară de seară publicului, pentrucă arde, se consumă din interior spre exterior, purtând în căuşulpalmelor , mereu, câte o bucăţică de suflet pe care o dăruieşte cugenerozitate celor din stal.Creaţia unui rol este grea şi delicată. Ca actor, trebuie săsurprinzi de fiecare dată. Fiecare rol este un personaj diferit ca fire,ca personalitate. Una e un rol de comedie, alta un rol de dramă.Una e un personaj istoric şi alta unul de actualitate. Dar fiecare îşiare complexitatea sa.Dincolo de ce se vede din sală, este o lume diferită de totceea ce bănuim şi cunoaştem. O armată de oameni se agită în jurulactorului, cel care duce greul acolo, în luminile rampei.Cabiniere, macheuze, coafeze, peruchieri, apoi echipelede tehnicieni, aleargă de colo-colo cu ţintă precisă. Jos, la recuzităse pregăteşte consumabila, tapiţerii aduc feţele de masă, unul încarcăpistolul, altul umple paharele pentru scena finală. Actorii, cuurechea la difuzor pentru anunţurile regizorului tehnic, îşi trag sufletul,între două intrări în scenă, fie la cabine, fie în regrupare. În culisese schimbă costume, se finisează machiaje. Sss! Linişte!Difuzoarele din regrupare, din cabine sau de jos sunt cu sonorul lamaximum pentru ca toţi să audă indicaţiile regizorului tehnic. Darse mai aud şi aplauzele. Deci e bine.Toţi stau ca pe arcuri, gata să sară la prima chemare.Pauză. Fuga la cabine, o ţigară aprinsă din mers. „Cum a fost?”Actul doi. Mai este puţin. Replica finală. Aplauze. Gata. Toată lumearăsuflă uşurată. Sunt obosiţi dar fericiţi. A ieşit bine. E linişte. Se maiaud doar băieţii de la recuzită care au rămas la demontare.La cabine, actorul, Maria Sa, Actorul, îşi lasă costumul dinpoveste pentru următoarea reprezentaţie, şi pleacă spre casă, saula o cafea, fără să simtă frigul sau oboseala, pentru că el şi-a îndeplinitmisiunea şi bucuria din el nu se compară cu nimic altceva.Actorii sunt oameni şi ei şi se mai îmbolnăvesc câteodată.Uneori merg să se odihnească în cer. Unii spun că atunci când facasta, au murit. Dar nu este adevărat. Actorii îşi au locul lor în trupa4550aceea minunată din cer, unde strălucesc pe firmamentul universului,într-o eternă reprezentaţie.Galastar 2009 a început! Maria Sa Actorul este în primplan, pentru că aici la Bacău, el este omagiat printr - un Festivalunic, dedicat artei sale.Prima seară din Festival. Ajung mai devreme şi urc la etajulunu. Aici, surpriză!Gabi îşi întâmpină oaspeţii într-un cărucior cu rotile, încălţat, cumspune el, într-o pereche de cizmuliţe albe, asortate cu cămaşa, finmodelate din ghips medical.Nimic special, doar o cascadorie mai curajoasă undeva îndeplasare.„Iată ce se întâmplă când, pentru prima oară, Gabi , carede obicei este printre nori, coboară cu picioarele pe pământ!” aveasă spună Adi, colegul şi prietenul său, pe scena Galei, la deschidereaoficială.După o gură de cafea , uşa se deschide şi intră prietenamea Carmen Mihalache, redactor şef la ATENEU. Ne bucurăm căne revedem aici, la ea acasă şi încercăm să ne povestim câte ceva.Aflu că face parte din juriu, alături de o doamnă tare dragă mie, TamaraBuciuceanu, toată zâmbet şi suflet,caldă şi plină de umor ca întotdeauna. Elume multă şi fiecare are ceva de spus,de povestit. Dar nu avem timp, pentru căîn câteva minute începe Festivalul.După deschidere, intrăm direct în concurs.O zi plină, o seară superbă, aşacum aveau să fie toate serile până la finalulGalei. Sâmbătă dimineaţa am ieşitprin oraş. Ploua încet şi era frig. Dar călduraurmaşilor marelui Voievod Ştefan,mi-a încălzit inima. Seara, sufletul a vibratalături de superba prestaţie a lui RăzvanMazilu, care a încântat publicul băcăuanşi pe noi, într-un recital de excepţie, lacare a invitat şi câţiva elevi ai liceului decoregrafie Gheorghje Apostu din oraş. Armoniagestului, mişcării cu muzica şi povesteaîn paşi de dans, au facut ca salateatrului să răsune de aplauze pentru balerin, dar şi pentru foarte talentaţiimicuţi dansatori.Duminică a fost sărbătoarea Floriilor. Am mers la catedralaortodoxă Sfântul Nicolae. O ştiam de anul trecut, dar acum , slujbadeosebită şi atmosfera din biserică m-au fascinat. Am plecat lahotel cu flori şi salcie sfinţită de preoţi. Le-am pus într-o vază alăturide icoana Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.Seara, o altă sărbătoare la Bacovia. A teatrului. Dar despreacest eveniment, în materialul următor.Luni, după plimbarea prin centrul oraşului, am mers la teatru.În vizită. Apoi din nou prin oraş. Seara, concurs şi recital MihaiMălaimare. Ploaia nu vrea să se oprească, iar noaptea, vântulfluieră pe la fereastră. Urma însă o nouă zi de Festival şi am dormitbine.Marţi, după concurs, un nou recital , de data aceasta aldoamnei Tamara Buciuceanu. Cum a fost? Nici nu mai trebuie săspun, pentru că vă puteţi imagina. Superb!Miercuri am fost din nou la biserică. Am trecut şi pe la teatru,apoi seara, noi concurenţi şi un nou recital , al unei alte actriţede excepţie, Coca Bloos.Ultima zi. Joi. În seara aceasta se vor înmâna premiileediţiei a patra a GALEISTAR.Mărturisesc că am aflat deja cine sunt laureaţii. Am pile înjuriu, asta e!Şi dacă tot v-am spus secretul, iată cine sunt premianţii:Premiul pentru Cel Mai Bun One - Woman – Show-IULIA COLAN- o tânără actriţă a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”din Craiova, care a mai primit şi Premiul de popularitate“Gallieri”.Premiul pentru Cel mai bun One - Man Show: Ivan Vidosavljevic,un actor simpatic foc, din Serbia.Marele Premiu şi Trofeul Galei : MIHAELA TELEOACĂ,actriţă a Teatrului de Comedie din Bucureşti, pentru o interpretareexcepţională a unui recital complex, greu, cu elemente şi nuanţebine cristalizate, momente bine marcate în spaţiu şi timp, forţă deexpresie, umor.(continuare în pag. 4552)www.oglinda<strong>literara</strong>.ro

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!