Emel nr.31, anul 81 - Tatar.ro

La începutul lunii martie într-o marŃi,
tocmai când fiecare se pregătea să-şi înceapă
munca zilnică, s-a oprit un om la gardul
exterior al ogrăzii, hainele de pe el arătând o
stare deplorabilă, prin vechime şi praf depus
pe ele, având în mână o desagă cusută dintrun
sac vechi iar pe cap purtând o şapcă
veche rusească; el se uita în curte, cei din
curte se uitau la el.
- Tată-hagiule, în sat se află un străin,
se îndreaptă, iată, înspre noi! A strigat chiar
atunci Amet.
Aşa stătea, de parcă multe griji l-ar fi
îm povărat; hagiul s-a îndreptat înspre el,
văzând acest lucru străinul, a făcut şi el
câŃiva paşi în faŃă, pregătindu-se pentru
întâmpinare.
Ei nu se cunosc de loc, dar originea
tătară îl dă de gol de la distanŃă; nu părea să
aibă nici măcar 30 de ani!
- Nu sta pironit la intrare, oricine ai fi,
intră purtându-Ńi piciorul cu bunele tale
intenŃii! Zise hagiul privindu-l în albul ochilor.
Câinii sunt legaŃi, vino, casa noastră
întotdeauna este deschisă pentru m usafir!
Noi suntem tătari de la Crimeea, noi suntem
dintre aceia care iubesc musafirii. Vino!
Auzind aceste cuvinte, a prins curaj
bărbatul şi a intrat în curte, după care,
ajungând în faŃa hagiului, s-a aplecat
sărutându-i mâna, pe care apoi a ridicat-o la
frunte, spunând:
<strong>Emel</strong>
Sayı/Nr. 31, Temmuz/Iulie 2011
13
- Vă conjur să primiŃi un musafir de la
Alla, voi deveni robul celui care îm i va salva
sufletul, şi acela să fiŃi d-tră! Tata hagiul
Fazăl, eu sunt fugar din Crimeea! În numele
Domnului, salvaŃi-mă de duşman!
Imediat a înŃeles hagiul Fazăl durerea
bărbatului, l-a apucat de mână şi s-a
îndreptat direct spre casă, prea sever
adresându-se parcă argaŃilor săi:
- MergeŃi voi la câmp, începeŃi munca
acolo, eu voi întârzia puŃin!
L-a aşezat pe divan luându-i desaga
din mâinile obosite. De altfel, Şerife ordonase
ca unui musafir al Domnului venit de pe
drum, să i se pregătească de îndată cele de
mâncat şi de băut.
- Pari obosit, spală-Ńi puŃin faŃa şi
mâinile, apoi să mănânci mîncarea noastră
din Dobrogea, povestind abia atunci cum ai
dat peste noi în această Ńară mare!
Însăşi Pakize i-a Ńinut lighe<strong>anul</strong> şi
ibricul cu apă, ajutându-l să-şi spele faŃa,
abia după acest gest aproape ritualic, i-a pus
în faŃă o sinie pe care se afla brânză, miere
de albine, unt preparat în casă, măsline, două
felii mari de pâine. Obrazul bărbatului a prins
o oarecare culoare, se pare că după ce s-a
uşurat de praful şi oboseala poate că şi frica
drumului!
- Nene, nene hagiule, mi s-a vorbit
despre d-tră tocmai în Crimeea! De la rudele
d-tră din Fotisala ştiu multe; eu m -am sculat
îm potriva rusului, de aceea am fost nevoit să
fug tocmai în Ńinuturile d-tră, venind aici cu o
corabie. Aşa am ajuns eu în oraşul ConstanŃa.
După aceea, un bărbat tătar m-a scos pe
drumul ce duce la Tătaru, ziua m -am ascuns,
noaptea am umblat, pe jos, fără să mănânc
ceva, dar acum , Slavă Domnului, rugile
mamei au fost acceptate, eu am ajuns la dtră!
Pentru a nu-l obosi cu vorbele, a
început hagiul o tiradă, fără a se grăbi:
- Noi ştim satul Fotisala, acolo s-a
căsătorit o rudă de-a noastră, Gulzade, mai
sunt şi alŃii, da, acuma nu ne mai am intim de
ei aşa de uşor. Noi ne-am stabilit în Dobrogea
abia cu 40-50 de ani în urmă, am păstrat
relaŃiile cu rudele de acolo, pentru a petrece
tot laolaltă bayram urile şi nunŃile. Bunicul
meu, Abduraman, este de fapt dintr-un loc
apropiat de Geankoy, localitate num ită Hasal;
pe tatăl lui îl chema tot Asan, ei n-au fugit
când li s-a luat pământul, sărmanii, abia când
învăŃaŃii au început să fie deportaŃi în Siberia,