Emel nr.31, anul 81 - Tatar.ro

“În al doilea an de şcoală am dat
examen de diferenŃă pentru a echivala un an
de studiu, promovând iar cu succes şi am
ajuns în <strong>anul</strong> al III-lea. La sfârşitul acestui
an de studiu, Ministerul ÎnvăŃământului a
luat măsura de a trimite la studii, la
universitatea din Kazan, <strong>Tatar</strong>istan, pe cei
mai buni elevi. Eu, Idaet Isleam am obŃinut
bursa ca primul situat în funcŃie de medie.
Dar <strong>Tatar</strong>ist<strong>anul</strong> este o republică a U. R. S.
S şi trebuiau cercetate originile bursierului:
ce erau, ce avere aveau părinŃii.
Necorespunzător din punctul de vedere al
originii sociale am fost respins, odată cu
mine au fost respinşi şi alŃi colegi, cei ”buni
ca origine” au plecat! ”
La absolvirea <strong>anul</strong>ui al III-lea toŃi au
fost trimişi ca învăŃători în satele tătăreşti,
cu obligaŃia de a da examenul de absolvire
la sfârşitul <strong>anul</strong>ui şcolar. Deşi Idaet era
proscris, un secretar de partid, al III-lea
secretar al Babadagului, dl. Nureddin, l -a
luat pe răspunderea lui ca învăŃător de limbă
tătară în satul Dugungiu- Nuntaşi. Era <strong>anul</strong>
1953 iar ordinul care interzicea profesia de
învăŃător fiilor de chiaburi a apărut mai
târziu. Ca el, ca dl. Idaet. mai erau şi alŃi
colegi ai săi, Bolat Ferit din Azaplar(
Tătaru), Turgut Şimon din Cobadin, care sau
prezentat ulterior la examenul de
diplomă, în timp ce “eu” – a relatat trist dl
Idaet – “am greşit neprezentându-mă,
terminând cu învăŃământul. ”
- În ce priveşte colectivizarea şi
poziŃia tătarilor, ce aŃi păstrat în adâncul
sufletului dumneavoastră? NedreptăŃile
îndurate nu pot fi uitate de cei care au
suferit. Pentru mulŃi tătari a fost o perioadă
foarte grea-
- Anii 1952-1953 m-au prins ca
învăŃător, aşa că am luat parte în mod direct
la eveniment. În Ńinuturile noastre s-a făcut o
propagandă foarte puternică pentru a-i
lămuri pe Ńărani să intre la C. A. P. Într-o zi
de duminică din toamna <strong>anul</strong>ui 1952 (era
<strong>Emel</strong>
Sayı/Nr. 31, Temmuz/Iulie 2011
41
<strong>anul</strong> celor mai multe arestări şi condamnări
în sânul comunităŃii noastre, n. red. ) în
curtea şcolii din Nuntaşi s-a organizat o
mare festivitate. Cât era şcoala de lungă, sau
întins mesele, pe mese erau din belşug
fripturi felurite, în faŃa meselor staŃionau
căruŃe pline cu grâne, iar vestiŃii cântăreŃi
Kârjali cântau melodii orientale sub
faldurile victorioase ale celor două steaguri,
cel comunist, roşu şi cel naŃional, tricolor.
Camioanele Molotov umpluseră C. A. P. –
urile. Primul secretar raional de partid a
strigat:
- În mijloc să stea activiştii, la
margine, lângă zid să se retragă mijlocaşii!
VedeŃi, calea belşugului, cel mai bogat este
cel care a muncit cel mai mult!
MulŃimea fericită a băut, a mâncat, a
dansat, apoi, în sunetele muzicii de triumf,
căruŃele pline i-au însoŃit acasă pe fruntaşii
colectivei! TerorizaŃi cu „cotele” prea mari
pentru puterile lor, stresaŃi, speriaŃi de
torturi, de arestări posibile, preocupaŃi de
căderea în deplină sărăcie, obligaŃi de copiii
care nu intrau la şcoală sub stigmatul
„necolectivizării”, lipsiŃi de orice drepturi
cetăŃeneşti, Ńăranii români sau tătari s-au
lăsat „lămuriŃi” să semneze adeziunea de
intrare în C.A.P.
În fiecare zi, în fiecare dimineaŃă,
echipa de comunişti repeta:
- Hai, unchiule, hai, intră odată,
lucrează pământul, altfel o să rămână sterp!
Intră, măi, în colectivă, toŃi vor intra, nu e
altă cale!
- Domnule Idaet, mai aveŃi o
amintire de neuitat din anii aceia?
- Eh, despre care din ele să vă
vorbesc ca să-mi uşurez sufletul îndurerat?
Ca un blestem mi-a rămas în ureche
laitmotivul unui coleg din clasa terminală a
şcolii pedagogice tătare:
- Afară cu chiaburii, afară cu
chiaburii, afară cu chiaburii, afară cu...
(va urma)