Emel nr.31, anul 81 - Tatar.ro

<strong>Emel</strong>
Sayı/Nr. 31, Temmuz/Iulie 2011
desfăşurat pe dealul Turcoaia, a fost nuntă fără dar, invitaŃii sosiŃi pe Dunăre de la Brăila au
umplut un vapor! Prietenii români i-au spus socrului:
- Sulimane, fă nuntă cu dar!
El a refuzat propunerea, motivând că la noi nu se obişnuieşte!
(Notă: Toponim ia folosită, Turcoaia, m ie m i se părea bizară, de aceea am întrebat
despre el, întrerupând povestirea atât de “aprinsă” despre nuntă! ) Lumea de pe acolo
povesteşte că denum irea ar proveni de la două cuvinte: turcul şi oaia. ( n. n. este:
neconvingător! )
Zona este de granit, exploatarea granitului se făcea sus pe munte, unde se fărâma
granitul, în termenii industriali acolo avea loc concasarea; apoi se încărca marfa pe şlepurile ce
porneau o lungă călătorie pe Dunăre. ToŃi aceşti armatori au fost expropriaŃi. Socrul meu se
ducea pe atunci săptămânal la Brăila, plătea muncitorii din zonă, oamenii veneau la muncă din
toate satele din jurul localităŃii Turcoaia.
Îm i amintesc de o întâmplare mai deosebită... O dată, iarna, el şi cu armatorul veneau
cu o şaretă. Le-a ieşit în cale Terente, marele bandit care i-a oprit cu strigătul:
- AruncaŃi banii, tot ce aveŃi!
Atunci armatorul a spus:
- Sulimane, aruncă geanta!
El a aruncat-o. Terente a replicat aşa după o oarecare vreme:
- Spune-i lui Suliman să doarmă cu ferestrele deschise, eu n-o să vin la el.
Patronii aveau o încredere deplină în socrul meu, au fost ani grei, a fost inflaŃie, secetă,
noi aveam prăvălie şi am falimentat! Neputând trăi la Măcin ne-am mutat la Brăila, aici nu
aveam locuinŃă, soŃul meu găsise un serviciu şi statul îi dăduse cu chirie o casă mare şi
frumoasă însă proprietarul nu ne-a acceptat pe considerentul că au venit ruşii şi i-au
sechestrat locuinŃa pentru ofiŃerii ruşi. Era în <strong>anul</strong> 1950, an în care lucrurile se complicau din te
miri ce, el a plecat spre biroul de repartizări iar eu am aşteptat în curte cu bagajele.
Atunci am obŃinut locuinŃa de pe strada Plevnei, lângă fabrica de bere, o casă centrală,
dare care nu m i-a plăcut, de i-am zis soŃului meu:
- Reşat, îngroapă-mă aici, nu vreau să stau!
În comparaŃie cu casele noastre din Hârşova, acestea erau urâte. Am aşezat bagajul şi
ne-am dus la prietenii noştri, la fam ilia Memet, care locuia tot pe strada Plevnei. Am convieŃuit
tim p de două săptămâni, apoi doamna Memet ne-a găsit casa în care am locuit toată viaŃa,
până în <strong>anul</strong>19<strong>81</strong>, deci timp de 31 de ani. În iulie 19<strong>81</strong> a murit bărbatul meu şi eu m-am
mutat la bloc.
- Ce aŃi pierdut odată cu instaurarea regimului comunist?
- Am pierdut mult! Pot enumera: magazinul din Hârşova, casele din Hârşova, care au
devenit sediul poliŃiei, locuinŃa noastră transformându-se în spital TBC, apoi fiind dată la
demolare. N-am obŃinut nim ic. Recolta de pe pământul nostru a rămas neculeasă, pentru că
muncitorii nu mai munceau... Foametea din 1947 s-a simŃit tragic în Hârşova, oamenii mâncau
fierturi fără pâine... Bunica şi mama coceau noaptea pâinea pentru a nu mirosi vecinilor care
răbdau de foame, iar pâinea trebuia pentru muncitorii angajaŃi la câmp. Cota către stat
conŃinea primejdia sabotajului, atunci, în anii aceia grei a fost arestat unchiul Memet Iskender
pentru că nu şi-a putut plăti cota... Securitatea nu ne-a lăsat în pace, fam ilia mea a început să
fie supravegheată încă din <strong>anul</strong> 1945 prin unchiul Hayri Mustafa şi acŃiunea aceasta nefastă a
durat până în 1989, când a murit Ceauşescu... ToŃi bărbaŃii neamului au suferit persecuŃia
securităŃii, soŃul, fiul, unchiul... Tot timpul frica ne cutremura, aveam telefoanele sub regim de
ascultare, aveam părinŃii în Turcia şi nu-i puteam vedea, cei plecaŃi în <strong>anul</strong>1939 au fost vizitaŃi
de noi abia în <strong>anul</strong>1974! Unchiul Hayri Mustafa, fiind ani de zile reprezentantul firmelor din
Brăila şi din Hârşova ale fam iliei Cantacuzino, a suferit şi sub legionari, eu cred că aceştia îl
persecutau doar pentru că era turc... În perioada de succes a legionarilor noi am Ńinut pe
vecinul măcelar evreu ascuns în podul casei, salvându-l de la bătaie şi poate chiar de la
moarte! Îm i am intesc de cei trei stâlpi ai ruşinii unde erau legaŃi şi ŃinuŃi pe un ger cumplit
evreii... Eu am văzut asemenea scene, da, eu cu ochii mei am trăit ororile acestea... Noi,
oamenii simpli, am îndurat atâta durere, căci fiecare guvernare a venit cu nedreptatea ei, cu
chinurile ei, cu lacrim ile ei... Şi nimeni nu restabileşte dreptatea pentru cei mulŃi şi nevinovaŃi!
Circulau amintiri şi speranŃe în fam ilie, precum vorbele spuse de bunica în <strong>anul</strong> 1948
când ne-au luat pământul:
- Bine că am scăpat, Dumnezeu să-m i arate pământul în mormânt!
35