Emel nr.31, anul 81 - Tatar.ro

Pământul şi casele lor trecuseră în mod
samavolnic în posesia celor săraci. În fiecare
sat, comitetul de partid, adesea un om,
hotăra cine era moşier, cine era chiabur, cine
era mijlocaş. ”Noi, destinul nostru şi al
copiilor noştri, depindeam de moralitatea
acestui om sau a aş zisului comitet.
În satele în care au ajuns la
conducerea partidului oameni haini, a fost
cumplit. Cei buni împărŃeau pe hârtie
pământul la copiii din familie, cei răi treceau
în categoria chiabur şi pe cei cu 8-10 ha, din
răzbunare. Acele C. A. P. –uri, colectivele
agricole, au fost finanŃate cu sume
exorbitante pentru a-i atrage pe Ńărani. Din
Rusia s-au adus maşini agricole, s-au adus
bani. łăranii de categorie mijlocie au fondat
acele T. O. Z. –uri, întovărăşiri, pentru a-şi
lucra cu ajutorul comuniştilor ogoarele. Au
rămas pe dinafara sistemului cei înstăriŃi,
chiaburii. Toată presiunea politică s-a
exercitat asupra lor, prin “cotele”mari,
foarte mari, puse pe recoltele lor. În plus,
copiii de chiaburi şi de moşieri nu aveau
dreptul să înveŃe. (Clarificând astfel
procesul social, dl. Idaet a evocat un fapt din
vara <strong>anul</strong>ui 1951). Fratele cel mai mare era
la Bucureşti, el venise acasă într-o permisie
de soldat în termen, dar muncise la batoză,
secerând şi treierând grâul. Au strâns grâul
în snopi, au legat snopii, au treierat cu
arm<strong>anul</strong> tătăresc, obŃinând în final 11.000kg
grâu.
ReprezantanŃii locali ai partidului
unic, cel comunist, au calculat ca datorie
către stat o cotă de 7. 500 kg. Ei au luat cele
7. 500 de kg de grâu şi noi ne-am întors
bucuroşi acasă. Era ceva să te întorci de la
arman cu 3.000 de kg de grâu, alŃii mai
nenorocoşi s-au întors fără nimic. Însă -
mereu era un însă – după două zile, dis de
dimineaŃă, o poteră formată, din 16 oameni
a cuprins casa noastră.
- Unde Ńi-e grâul, banditule? A urlat
unul în haine civile.
Aveam 18 ani, a spus domnul Idaet,
dar nu am uitat niciodată cum au scotocit
tav<strong>anul</strong> casei, curtea, grădina! Aveau cu ei
saci, căruŃe, pentru 3.000 de kg de grâu. Au
<strong>Emel</strong>
Sayı/Nr. 31, Temmuz/Iulie 2011
40
luat, au adunat precum o ceată de hoŃi, tot ce
au găsit ei bun:grâul, uneltele, vitele, până şi
bidoanele goale din pod. Când sărmana
mamă a vrut să oprească un vârf de lopată
cu grâunŃe pentru păsări, au Ńipat:
- Ce faci, curvă chiaburească, iei
pâinea poporului? În urma lor nu mai
rămăsese nici măcar un kilogram de grâu!
Aceste cote aberante ne-au sărăcit
întru totul. Atunci au creat legea 308 din
1953, conform căreia tot ce posezi ca bunuri
cedezi statului şi scapi de cumplita povară a
chiaburiei. Fără să-şi arate lacrimile, dl.
Idaet a scos actele familiei, conform cărora
pământurile lui Velulla Isleam Izet şi ale lui
Fatma au fost exploatate timp de 47 de ani
de către I. A. S. ( întreprindere agricolă de
stat). Gratuit folosite şi fără a-i pedepsi pe
“proprietarii noi şi fără de niciun drept! ”
- Domnule Idaet, ne puteŃi povesti
odiseea anilor de studiu?
Întrebarea mea deschidea o altă mare
durere cuibărită în sufletul lui.
- O, şcoala mea a corespuns tocmai
acelor ani grei, anii pedepsirii chiaburilor.
Gimnaziul l-am început la vestitul liceu
“Mircea cel Bătrân”absolvind cu examenul
de capacitate în <strong>anul</strong> 1947, dar la cursurile
liceale puteau reuşi numai copiii de
muncitori sau de colectivişti. Ca urmare a
originii mele chiabureşti, am fost repartizat
la Şcoala Hidrotehnică, şcoală pe care am
refuzat-o din orgoliu. M-am înscris la liceul
economic, dar nu m-au Ńinut mult nici acolo
din cauza dosarului de fiu de chiabur. Acest
dosar depindea de activiştii satului natal. ”
Ultima peregrinare a fost la liceul
piscicol, dar aceste peregrinări l-au costat un
an de viaŃă. În 1950 a ajuns şi la şcoala
tătară, recent înfiinŃată. ”Aveam inspector
tătar, pe dl. Ali Sagit, aveam director tătar,
pe dl. Şefket. Liceul Pedagogic Tătar
avându-i pe aceşti oameni în fruntea
activităŃii, ne-a ajutat să simŃim cu adevărat
binefacerile conducerii lor, ca elevi, ca
popor minoritar. Cu “brio”am obŃinut
examenul de admitere” a relatat cu bucurie
şi acum, după 55 de ani dela succesul de
atunci.