Emel nr.31, anul 81 - Tatar.ro

acordat de stat şi, în acelaşi timp, a
construit o gospodărie formată din casă
nouă de cărămidă cu fundaţie de piatră, cu
trei camere şi o sală, acoperind construcţia
cu ţiglă; a mai construit o saia din
cărămidă, piatră, scândură şi ţiglă pentru
adăpostul oilor având suprafaţa de 16/ 6
m;coteţ pentru păsări tot din piatră şi
cărămidă, ţiglă;un hambar din lemn pe
suport de piatră, pentru depozitarea
cerealelor şi furajelor necesare gospodăriei
precum şi un coteţ pentru creşterea
porcilor( aşa cum rezultă din situaţia de
predare către statul bulgar).
În <strong>anul</strong> fatidic al deportărilor pentru
românii din Basarabia, Bucovina,
Transilvania şi Kadrilater, tatăl meu
dispunea de 300 de oi, 5 cabaline ( două
iepe şi trei cai), doi porci şi peste 100 de
păsări de sacrificat ( gâini, gâşte, curci,
raţe).
După ce în <strong>anul</strong> 1939 cele două state
imperialiste totalitare: Germania fascistă şi
Rusia comunistă au sfâşiat Polonia
desfiinţând-o ca stat, ele au început un
concert de presiuni asupra României
pentru a fi sfârtecată. La 26 şi la 28 iunie
1940, în urma celor două ultimatumuri
Uniunea Sovietică a intrat forţat în
România ocupând Basarabia, Bucovina de
nord şi Ţinutul Herţa. Imediat, cele două
ţări revizioniste, Ungaria şi Bulgaria, cu
sprijinul Germaniei, al Uniunii Sovietice şi
al Italiei, după tratative formale şi tehnice,
au reuşit ca Ungaria să primească o parte a
Transilvaniei iar Bulgaria să ia
Kadrilaterul, cu cele două judeţe sudice ale
Dobrogei; la data de 7 septembrie 1940 s-a
semnat Tratatul de cedare cu efectuarea
schimbului de populaţii: românii să fie
deportaţi în România iar bulgarii din
judeţele Constanţa şi Tulcea să fie retraşi în
Bulgaria.
<strong>Emel</strong>
Sayı/Nr. 31, Temmuz/Iulie 2011
32
În prima parte a <strong>anul</strong>ui 1940, tatăl
meu a aflat din presa citită printre rânduri
sau din emisiuni de radio că vor avea loc
evenimente majore; el era concentrat la
Bazargic, de aceea a luat măsuri de
evacuare anticipată a gospodăriei sale, încă
de la sfârşitul lunii iunie 1940, când
bolşevicii nu invadaseră încă Basarabia. La
Karaomer // Negru Vodă, în curtea
preotului din localitate el a închiriat
terenul necesar pentru depozitarea
nutreţului asigurând hrana animalelor din
gospodăria sa; a pregătit şi materialele de
construcţie pentru adăpostirea lor; la
Topraisar tata a închiriat două camere de
la o familie de tătari unde a depozitat
bagajele principale, mobilă şi hrană.
Am început evacuarea cu două
căruţe ( atelaje) iar eu care aveam 10 ani şi
două luni eram însoţit de un om de
încredere din sat, un om care era turc după
tată şi român după mamă. La Topraisar a
fost instalată bunica în vârstă de 80 de ani
şi cu sora mea Mari de nici opt ani. După
ce nutreţul a fost transportat la Karaomer
şi s-au construit grajdul, coteţul şi saiaua,
cu doar câteva zile înainte de a se primi
ordinulde deportare am evacuat oile şi cei
doi porci, animalele au avut ca însoţitori
ciobani angajaţi. Formele de predareprimire
s-au întocmit când am primit
ordinul de evacuare care avea data de 8
septembrie şi cerea ca până la data de 20
sept. 1940 să ne deplasăm în satul Schitu
(Mangeacpânarul Mare) în locuinţa care ni
s-a repartizat provizoriu.
Acum s-a accentuat calvaru:
translocarea oilor şi a porcilor la Topraisar
nu era o treabă uşoară. Am efectuat un
prim drum cu bagaj la Schitu prin Negru
Vodă, după care în ziua de 19 sept. am
părăsit meleagurile natale.