Constantin Miu - Oglinda literara

GEORGIANA
MAGU
Accente de primăvară
Mai pune-o mână dinamită-n muguri
şi-n fiecare mierlă o vioară.
Trezorerii de aur şi de ceară
albinele înalţă în amurguri.
Pe sub păduri ard focuri mari în vatră,
din nou martirii sunt urcaţi pe ruguri...
Câmpul lui Marte e arat de pluguri,
e înflorirea artă pentru artă.
Şi, ca treziţi din somn şi din hipnoză,
puşcăriaşii îi păzesc pe paznici,
să-nveţe la seral, să fie darnici,
pe pielea lor să nu mai scrie proză.
Iar prin copaci şosele cu un sens
transportă seva grea în univers.
Corecţie
Cireşul acesta înflorit
stă deasupra mea
ca un clopot de argint.
Freamătă, zumzăie,
clipoceşte din seve
-dă timpului ora exactă.
Primăvara aceasta atipică
a dereglat cursul pâraielor
şi cântecul păsărilor.
Pomii, atenţi,
aduc lucrurile la normal.
Lemn de casă nouă
În lemnul nou al casei mele,
mai freamătă puţin pădurea,
mai zboară încă de aiurea
un stol de sturzi şi rândunele,
în lemnul nou al casei mele.
În lemnul nou al casei mele,
se-aud pâraie cum vuiesc,
izvoare vechi cum şopotesc
şi îngeri vin s-aprindă stele
în lemnul nou al casei mele.
În lemnul nou al casei mele,
un plâns de sevă se aude,
şi muguri mici, cu gene ude,
privesc lumina prin zăbrele,
în lemnul nou al casei mele.
Apasă tot mai grea povara,
şi înţeleg ... e primăvara.
Lucrări de primăvară
Vom infuza în melci adrenalină
şi aripi noi sticleţilor vom pune.
Vom da privighetorii alte strune,
vom tutela concertul din grădină.
De praf şi fum vom şterge firul ierbii
şi vom turna în rădăcini culoare,
vom altoi tulpina de cicoare,
vom îmblânzi în poieniţe cerbii.
Şi, ca-ntr-un ritual de egrenare,
seminţele vor încolţi în palmă.
Vom activa stătuta fire calmă
a lucrurilor pline de candoare.
Şi vom ara colină de colină ...
Un înger blând va semăna lumină.
POEZIE
DUMITRU
TALVESCU
Iluzia împlinirii
Umbrele vin dinspre lumină.
Aşează în coşuri iluzii,
Se-nghesuie apoi să plece,
Presărând dimineţile cu drumuri triste,
Unde rătăcesc şoapte.
Tot amalgamul dorinţelor se scurge,
Firav,
Amestec de iluzii şi speranţă.
E ca-ntr-un vis în care-aştepţi degeaba,
Tristeţea umbrei să dispară.
Stăpânul iluziilor
Să vină o vreme, albă sau de altă culoare
vie,
Când nu mai simţim spaime coborând
scările
Unind înăuntrul cu afară, Fiinţa cu
nefiinţa,
Ca un melc curios, fugit din cochilie...
Curajul, atins în orbite
Să te poarte pe străzi,
Necunoscut privirilor celorlalţi,
Fără frica de a coborî din nou
Mai departe de ele,
Ca şi cum ai fi stăpânul iluziilor
Doar urcând.
Eu vegetal
Am mai fost aici, la marginea pădurii
Ulmii nu erau aşa înalţi, cuibăreau prigorii
Atunci când menta-şi revărsa din floare.
Suişul mestecenilor ceruia lumina
În timp ce vântul împletea din crengi
balade.
Şopteam un nume, căutam o urmă
Pe o potecă pustie ca un blestem.
Aşa eram eu, cel înalt şi singur
Atunci, între mesteceni
Domolit de doruri şi speranţe
Căutând adevărul iluziilor,
Ca un stăpân.
Iluzie
Clipocitul speranţei zoreşte răsărituri
incerte,
Nespunerea şi nesupunerea înfrăţind
iluzii.
Clipa seacă întoarce dorurile
Poleind regretele cu zâmbete târzii.
Iluzie
Se scutură neîmplinirile, ca iluziile,
Când soarele atinge moale, carnea ta
Mângâiată de priviri.
Mi-e gândul ca un cancer vindecat pe
jumătate
În neputinţa de a fi ce-aş fi.
Zbor
Corbii mei îşi caută rost numai în cer.
Rotindu-se-n înalturi,
Devin stăpâni pe zare.
Soarele îi ajută să ceruiască înserarea.
FLORINA
Vi sul din poem
ISACHE
Eşti tu . Primul bărbat
pe care l-am cunoscut
după ce am murit,
ai ajuns întodeauna la
fix
insomniile se vindecă
cu zgomotul din noi
se desprind atingeri
stratificate esenţe
între o sosire şi o plecare
se acoperă cu zăpezi florile în gară.
Sărutul s-a dezlipit de obraz, s-a făcut
ţăndări pe asfalt...
- Semn rău ! zice rudăreasa care
vinde flori la colţul străzii
înmormântează resturile în batistă.
- nu ai noroc în dragoste
- cioburile aduc fericire, zic.
La serviciu, bărbatul în alb povestea
cum mi-a desfăcut mormântul cu lama
unui cuţit de bucătărie.
Anca ne prinsese inimile cu un ac de
siguranţă.
*
Aveai în privire 1001 de taine şi toate
aveau
culoarea de după înviere.
Cu toate acestea, hainele noastre au
făcut dragoste
acolo, pe bancă, sub cerul liber, sub
privirile nedumerite ale trecătorilor,
şi-au amestecat parfumul şi nuanţele şi
respiraţia pietrelor,
am împărtăşit tăceri într-un mod perfect
de simplu şi original
au plecat cărându-şi trupurile în direcţii
opuse.
Nu ne recunoaştem hainele.
*
îmi plăcea să îţi rostesc numele din două
litere
asumându-mi sentimentul unicităţii
iubeam disperarea în care mă atrăgeai
respingându-mă
cu indiferenţa succesiunii anotimpurilor
ne complăceam în acea stare de
beatitudine dinaintea morţii.
Până când o alta te-a prins în poemele
ei
ca într-o capcană cu miere...
www.oglindaliterara.ro
6979