Constantin Miu - Oglinda literara

Ceandalaua
ca destin istoric
Adrian Majuru
(urmare din nr. anterior)
Dar ceea ce se ignoră sau, clinic vorbind, nu se
înţelege sunt fenomenele socio-culturale şi antropologice
care se desfăşoară pe un alt palier istoric decât acela
cronologic, şi anume faptul că “natura îşi are secretele şi
ironiile sale sociale. Ţiganii ar fi, în aparenţă, o seminţie
de maidan, murdărie şi mizerie: dar sunt un organism ce
trăieşte extraordinar de organic, conform unui instinct de
solidaritate tribală uluitor. Adam Lendvay - tocmai pentru
că e hipercult şi un hiperlucid observator al lumii şi istoriei -
susţine că ţiganii sunt un fenomen social unic, excepţional
şi - ai să râzi - de mare viitor” (I.D. Sîrbu, “Lupul şi
Catedrala”, Editura Casa Şcoalelor 1995, ediţie îngrijită de
Maria Graciov).
În această carte este descris crepusculul
metamorfozărilor de azi, bing-bangul unei aculturaţii din
care, noi, românii, am fost certamente induşi în eroare:
„Ne-am mulţumit să-i izolăm, să-i dispreţuim şi să-i
ignorăm... de departe. Trişând puţin cifrele reale ale
numărului lor la recensăminte şi făcându-ne că plouă ori
de câte ori mărginaşii oraşelor ridicau problema ţiganilor
vecini şi «prieteni». Nu ştiu dacă am dreptate, dar mie mi
se pare că întreg oraşul nostru - fost foarte boieresc - (este
vorba de Craiova n.m.), ca şi capitala, de altfel, este clădit
pe o destul de intensă baltă de ţigănime, prolifică, beată,
absentă din istorie, dar prezentă în realitate. Nu ştiu dacă
se poate vorbi de o «explozie demografică» la ei, în orice
caz, în timp ce noi, «albii», ne chinuim să ne înmulţim
măcar în progresie aritmetică, ei, fără nici un efort sau
încurajare, se înmulţesc în progresie geometrică. Priveam
înfiorat această mulţime de lumpen-sclavi ai unei libertăţi
total antisociale şi anistorice şi îmi dădeam seama că asist
la o fantastică, misterioasă şi iraţională demonstraţie de
vitalitate, supravieţuire, instinct tribal. (...)
Ungurii şi iugoslavii au catedre de specialitate, echipe
sociologice care studiază ştiinţific căile de integrare a
ţiganilor lor. La noi, deocamdată, nici usturoi nu au mâncat
boierii noştri moşieri cu robi ţigani, şi nici gura noastră nu
miroase a neatenţie şi ignoranţă. (...) Ţiganii trebuie priviţi
şi înţeleşi nu din afară, de sus, de departe, ci dinlăuntrul
lor. Raţiunea lor suficientă e ascunsă, e prelogică, total
opusă criteriilor de progres, civilizaţie şi cultură. (...)
Singura etnie care, în esenţa ei, nu s-a schimbat nici
măcar cu o iotă” în ciuda intemperiilor istorice ale ultimului
secol „ar fi ţiganii. Miracolul lor ne apare cu atât mai
evident, cu cât cercetările lor de sociologie, psihologie,
patologie a popoarelor, filosofiile abisale ale culturilor, ca
şi studiile de psihanaliză colectivă, toate, nu fac decât să
scoată în relief trăsătura majoră a ţiganilor: ei nu doresc
să fie mai mult decât sunt, altceva decât sunt, altfel decât
sunt. Nu au nici un fel de conştiinţă socială sau politică -
chiar dacă întregul lor comportament se bazează pe un fel
de mândrie de a fi şi a rămâne, pe o teribilă încăpăţânare
de a ignora istoria, revoluţiile, societatea. Nu au nevoie
de contractul social, nu vor să ştie de acest contract.
www.oglindaliterara.ro
(...) Poate că această ciudată
inundaţie dinspre maidane
şi mahalale nu este decât o
formă de semnalizare, un mod
prin care inteligenţa defensivă
a organismului nostru social,
încă sănătos şi inteligent, ne
atrage atenţia asupra unor
realităţi pe care le ignorăm şi le
subapreciem” (pp.276-277).
Şi subapreciate au
rămas decenii de-a rândul.
În ultimii 10-15 ani avem în
sfârşit specialişti care au drept
preocupare lumea ţigănească.
Avem şi catedre de limbă
“rromă”, cuvânt care dovedeşte
că românii au pierdut bătălia
până şi la detaliul lingvistic, căci
există tendinţa ca „român” să fie
înlocuit cu „rromân”! „Rrom”, la
nivel symbolic, poate semnifica
şi faptul că, spre deosebire de
„rumânul” din vechime, sclavşerb
pe moşia boierului nu-i
totuna cu „r”-ul adăugat, literă
care înnobilează şi separă.
Adolescenţii vechiului regat
vorbesc deja cu accent pe
vocală, lucru care dovedeşte
semnificaţia practică a victoriei
literei „r” suplimentare şi în
limba uzuală. Preocupările
culturale ale tinerelor generaţii
sunt ataşate, chiar şi afectiv,
de gustul asiatic al muzicii, iar
de ceva timp chiar şi versuri
coerente şi reuşite stilistic sunt
armonizate pe melodii făcute
pe calapod hindus. Nu ştiu
exact cum stau lucrurile prin
Ardeal, dar vechiul regat este
în metamorfozare culturală şi
demografică.
Social, s-a revenit la
simbol, la ierarhia tribală, unde
obiectul de prestigiu trebuie să
fie strălucitor pentru a impune
prestanţă şi a legitima puterea
ca în imperiul lui Timur Lenk.
Obiectele de prestigiu sunt fie
din metal nobil (vezi ghiulurile,
colanele, lanţurile pe care le
poartă agresiv chiar şi românii
cu bani), fie se singularizează
prin unicitate (cea mai tare
maşină, cea mai mega-vilă
etc.).
În condiţiile în care
aculturaţia a trecut de bariera
sensibilă a unui posibil eşec,
considerăm că nu ar mai fi
necesară existenţa SISROMului,
căci obiectivele sale
oricum vor fi atinse în cel mult
două decenii. Poporul român
a fost (h)indus în eroare de
istorie!
ESEU
Ana- Zegrean-
Şarpe de vânt
Artur Silvestri-
Revolta fondului
neconsumat
Dumitru K.
Negoiţă-Poemul
celor şapte
Anastasia Dumitru-
Pledoaria pentru
valori
Sorin Arbănaş-
Pergamente
7017