Constantin Miu - Oglinda literara

ESEU
Mamornicul
Entomologii spun că sunteţi cam patru mii cinci sute
de neamuri. Mai spun că existaţi de pe timpul dinozaurilor
fiindcă s-a găsit un strămoş de-al vostru prins într-un
chihlimbar vechi de vreo cincizeci de milioane de ani. Că voi
veţi fi supravieţuitori pe acest pământ şi după un eventual
război nuclear sau chiar atunci când Soarele, devenit o
„gigantă roşie”, ar fi înghiţit planetele Mercur şi Venus iar
radiaţiile ultraviolete vor fi făcând de mult timp ravagii pe
Terra. Dintre toate rubedeniile voastre doar vreo treizeci aţi
fi domestice. Adică sunteţi asociaţi cu locuinţele umane şi
în niciun caz că aţi fi deprinşi cu omul şi că i-aţi fi de vreun
folos. Generic, vi s-a dat numele de gândaci-de-casă. Nu
ştiu dacă asta vă supără au ba. Încercând să facem puţină
lumină, ori din contra să încurcăm şi mai tare lucrurile,
înşirăm câteva denumiri căpătate în vreme, urmând ca
fiecare să tragă la casta lui mai mult sau mai puţin ilustră
ori să rămână orfan prin neaoşa vorbire a gospodinelor
înfuriate: gândacul-morţilor (Blaps mortisaga) în unele
regiuni numit şi borză, goandă sau goambă; gândacul-defăină
(Tenebrio molitor), morar sau grângoaşă; gândaculde-casă
(Phyllodromia germanica) menţionat şi ca şvab,
tărhan, gâzoabă, corhan, torhan, rus, turhan ori tarcan…
Nu, pe tine nu te-am pomenit aici, dar nădăjduim
că te vei recunoaşte în rândurile de mai jos, iar dacă n-ai
atâta duh te vom ajuta înspre final.
Îţi faci apariţia îndeobşte în lumina difuză a amurgului,
în lumina de stroboscop a televizorului ori a vreunei veioze
băhnită. Chiar dacă simţi mişcare în jurul tău, tu nu cauţi să
te ascunzi repede întrucât elimini o secreţie de-a dreptul
pestilenţială atunci când eşti atins. Mersul tău se vrea ferm
şi demn, însă aroganţa, însoţită cel mai adesea de un
groaznic surplus adipos, te face întotdeauna hâd. Căţărat
pe cele şase picioare subţiri şi păroase, înalte şi strâmbe,
trupul masiv, în comparaţie cu membrele, stârneşte
până şi râsul eunucilor văduvi. Nu, tu nu ai suferit vreo
metamorfoză ca personajul lui Franz Kafka. Tu nu te
vezi respingător în ipostaza ta. Aşa ai fost de când te ştii.
Trăiai în celare şi debarale, în beciuri şi subsoluri umede
şi răcoroase. Autostrăzile tale erau cărările şobolanilor
sau ţevile de canalizare. De ce n-ai rămas acolo?! Nimeni
nu te-ar fi remarcat în mod deosebit, pe nimeni nu ai fi
deranjat în mod evident! Dacă ai fi continuat să te hrăneşti
cu stropii râncezi de ulei de sub aragaz ori cu firimiturile
mucegăite din spatele dulapurilor coşcovite aveam cu tine
doar un război casnic, dar aşa provoci reacţii publice. Ai
scos ţara asta din priză ca pe un frigider cât de cât populat
şi ai transformat totul într-o clismă extrasă parcă dintrun
cadavru putred. Cu asta te hrăneşti tu. Asta vrei să te
înconjoare. Acesta-i mediul tău.
Ţii neapărat să ne convingi că nu ai şase picioare,
ci că eşti un Shiva, hindusa zeitate cu patru mâini. Nu te
amăgi – dansul tău nu reprezintă un ciclu de nimicire şi
de formare a lumii. Tu nu ai clădit, nu clădeşti şi niciodată
nu vei clădi ceva nobil! Tu doar distrugi, doar acaparezi.
Furi fără nicio apăsare până şi din mâncarea bătrânilor din
aziluri dar şi din bomboanele copiilor cu dizabilităţi, internaţi
adesea în cămine sordide. Totul îţi prieşte. În special
purulenţa. Fie ea morală,
socială ori economică.
Te amăgeşti că ai
o aură. Vai ce blasfemie!
Tu nu ai nimb, ci un
halo sinistru. Dacă
haloul ar fi din vapori de
mercur şi fosfor, din acid
clorhidric şi amoniac tot
ar fi ceva de capul tău,
însă tu eşti un planetoid
din rahat înconjurat de
cele mai respingătoare
miasme. Acesta e ozonul
caracteristic ţie pe care îl
respiri cu nesaţ. Ion Lazăr da Coza
Oh, şi dacă ne
uităm la tine descoperim uşor patru adâncituri pe trupuţi
dezgustător. Una în frunte, una în osânza de sub buric
– ombilicul dovedeşte că ai avut totuşi o mamă!? – şi
câte una pe umeri. Firesc, urmele acestea ar fi trebuit să
fie lăsate de colţurile vreunei ferestre în chip de romb a
vreunei închisori jilave. Dar nu. Acolo, în gropile acelea,
îţi izbeşti degetele de vidanjă, închipuind o cruce mare
şi curată fiindcă tu – vezi Doamne! – eşti evlavios. Ba ai
construit şi vreo biserică prin oarece cătun sau ghetou,
ori poate doar ai zugrăvit-o. Nu ţi-a ajuns numai atât: ţi-ai
boit şi detestabila-ţi făptură pe sacrul perete. Asta ţi-a fost
îngăduit deoarece şi prin altare şi amvoane sunt destui
ca tine. Ai asistat batăr la o slujbă în biserica ridicată sau
pictată din obolul tău? Dacă „da”, ai văzut desigur că
enoriaşii nu stau la umbra frescei tale căci şi ea pute.
Adesea eşti şi om politic ori stai în spatele a multor
oameni politici, dirijând astfel o caricatură de partid.
Imaginea de salvator al neamului e deconspirată încetîncet
şi tot ce vremelnic i-a îmbătat pe naivi se transformă
în greaţă şi-apoi în lehamite. Pentru teamă sau furie e deja
prea târziu. Te-ai înmulţit suficient încât să stăpâneşti şi să
împarţi cu cei de teapa ta stârvul ţării. Nici voi între voi nu
vă respectaţi şi nu vă suportaţi exalaţiile, dar aveţi nevoie
unul de altul. Obsecvioşi ai destui – cei prea slabi ca să-ţi
arate oglinda sau cei ce aşteaptă să le arunci o ciozvârtă
cangrenată, muiată în balele tale de varan de Komodo!
–, numai că oricât ai fi de bogat nimeni nu te iubeşte! Nici
măcar progenitura ta. Şi lui îi puţi, dar asta nu înseamnă că
nu-ţi toacă banii infecţi în cluburile pline cu libărci…
Cum spuneam, eşti foarte rezistent şi oportunist. Ai un
număr mic de inamici naturali. Câţiva paraziţi şi prădători.
Dintre aceştia din urmă, viespile din familiile Evanidae şi
Ampulicidae ţi-ar mai veni de hac. Dar ce să facem dacă
„doamna legată la ochi” nu e o astfel de viespe? Asigurat
din această parte, continui să defilezi nepăsător pe sub
ochii celor pe care-i consideri limacşi amorfi atunci când,
anesteziindu-se în sărăcia lor, lăcrimează urmărind vreo
telenovelă ori vibrează la un meci de fotbal jucat de echipa
naţională.
Te-ai recunoscut? Eşti tu: mamornicul sau clăbucul,
moroslivul sau gringoaşa-puturoasă, gândacul-negru sau
gândacul-puturos. Puţini, foarte puţini te ştiu pe numele
latinesc – Meloe proscarabaeus. Din păcate, şi mai puţini
sunt cei care nu mai suportă fetida-ţi prezenţă.
7000 www.oglindaliterara.ro