Constantin Miu - Oglinda literara

ESEU
Cea mai frumoasă
parte din mine...
“Nu mă realizez deplin
niciodată,pentru ca am o idée din ce in
ce mai buna despre viata”.
Cand m-am trezit de dimineata,
involuntar mi-am adus aminte de acest
vers al lui Nichita Stanescu, apoi intr-o
reactie necontrolata am zambit usor.
Ma simteam bine, si simteam ca tot
ce e in jurul meu, se bucura de starea
asta de bine a mea. M-am uitat pe
geam: Bucurestiul era schimbat. Era
mai tanar si mai voi, si intr-un mod
ciudat simteam cum se bucura si el
de starea asta de bine. Si mi-am dat
seama ce era... Bucurestiul a inverzit,
si verdele nu se mai satura sa fie
Alina Micu verde. Nu stiu daca era doar o iluzie
oferita de ploaie, dar pluteam intr-o
stare de beatitudine efemera si lipsita de vreo perspectiva. In
toata linistea asta absoluta, nu vedeam decat o simfonie de
culori, in care se concentra o simfonie de ganduri. Eu zambeam
in continuare, cu gandul la ceaiul de pe masa...
Mi-am pus ceva pe mine si am iesit afara, uitand in mod
intentionat umbrela. Aveam
in minte o melodie perfecta
pentru o astfel de dimineata
si am inceput sa o fredonez...
Mergeam la intamplare, fara
sa merg sau fara sa raman
intr-un loc. De obicei oamenii
se plafonau in starile lor
monotone, si nu ma observau,
nici eu pe ei, decat la semafor,
cand trebuia sa ne oprim.
Astazi mi-au atras atentia intrun
mod obsesiv. Astazi aveau
umbrele colorate, si asta m-a
facut sa zambesc iar... si
cred ca s-au indragostit si ei
de zambetul meu, ca aveam
incaltari albastre ... As fi putut
sa fiu egoista si ma bucur doar
eu de el, dar m-am trezit prea
plina de sentimente, si m-am gandit ca as putea sa-l imprumut.
In mod normal imi place ploaia... sa stau la margine de
geam si sa aud picaturile de ploaie cum se sparg de pamant...
ciudat e cum si pamantul se sparge odata cu ele. Astazi mi-a
placut ploaia pentru felul in care picaturile dansau pe fata mea...
ciudat e cum si ele s-au indragostit de zambetul meu.
In unul din aceste momente simt cum as vrea sa opreasc
Alina Micu este timpul de altadata al lucrurilor cu o
singura bataie de timp, este gandul care trece prin sine, mereu
cu un alt gand, intr-un alt gand, de parca, Alina Micu ar fi
inlauntrul si inafara tuturor gandurilor si lucrurilor.
Credinta domniei sale este repetarea deserticiunii, pana
cand aceasta se transcede pe sine devenind o irepetabila
revelatie. Una dintre nenumaratele fiinte ale Alinei, nu cea de
inceput si nu aceea care scrie, este calauza metafizica pentru
celelalte fiinte ale sale in drumul lor rotitor. Revoltata de
natura straveche a cuvintelor ajunsa la capat, Alina a gasit in
cosmosul uman o noua materie pentru idealul sau, cuvantul.
Poate ca nimic nu e asa cum am scris, dar totul pare atat de
adevarat de parca asa ar fi...
Laurian Stanchescu
pe cineva de pe strada, si sa-l intreb: „Stii de ce zambesc?”...
Mi-ar raspunde cu siguranta ca sunt un pic ticnita ca am iesit pe
ploaie fara umbrela, ca probabil am tot timpul din lume ca sa-l
pierd, si ca sunt obsedata de oameni, ca ii obsedez cu zambetul
asta al meu. Cuvinte aruncate in graba...
Eu i-as raspunde: „Viata e frumoasa, si azi am inteles-o...
Si am incaltari albastre.” Si ar zambi instantaneu. Si as continua
sa fac asta, pana ce as da, poate, peste cineva care mi-ar
raspunde: „Nu am de unde sa stiu de ce zambesti, ai tu motivele
tale, dar nici tu nu stii ca mie imi place verdele.” Atunci zambetele
noastre s-ar completa...
Ati observat ca de fiecare data cand ne punem o dorinta,
inchidem ochii, si apoi dupa ce-i deschidem, zambim?
Daca am lua fiecare lucru pe care am vrea sa-l facem
intr-o zi, unul important, si l-am plasa adanc in noi, sub forma
unei dorinte, n-am incepe fiecare zi, zambind? Chiar daca spre
final, ziua se dovedeste a fi un esec, sufletele noastre déjà ar
fi bandajate cu zambete.Si a doua zi, am putea s-o luam de la
capat. Ma intreb,cum ar fi daca prima actiune a oamenilor dupa
ce se trezesc, ar fi sa zambeasc? Cand intalnesc ceva frumos,
sa zambeasca… cand gusta ceva frumos, sa zambeasca… si
mai ales cand cineva nu zambeste, sa zambeasca!
Despre mine n-ati putea spune ca asociez zambetul cu
ceva frumos.. pentru ca eu pot sa zambesc cand voi, ceilalti, nu
o faceti… si daca dupa ce primiti zambetul meu, o sa zambiti si
voi, eu o sa zambesc iarasi pentru ca am vazut ceva frumos.
Clasic si simplu…
Sau cum ar fi daca ati putea sa va alegeti o zi doar pentru
voi, sa fie ziua in care va descoperiti, o zi in care sa va dati timp
pentru voi? Sa faceti tot ce va place pentru voi, si pentru sufletele
voastre. Ideea e ca persoanele
care au renuntat la vise, au
renuntat la dorinte si au renuntat
si la zambete. Imi pare rau sa
va spun, dar oamenii aceia
sunt foarte tristi, chiar daca nu
li s-a intamplat ceva rau care
sa-i faca sa se simta asa. Dar
ii putem invata sa zambeasca
iar... Eu i-as arata o floare... as
primi un zambet; l-s pune sa
mearga prin iarba dimineata,
cand iarba inca mai poarta roua
... as primi un alt zambet; l-as
duce in parc... ar fi linistit, si
ar zambi; i-as arata un copil...
care zambeste... ar plange de
fericire... si-ar zambi!
Asa cum sustine si Freud
„copii nu ne spun altceva dect
am putea afla de la oamenii mari”; si ca inveti pe cineva cum e
sa zambeasca iar, ii arati lucrule simple de care se bucura atunci
cand era copil. E cel mai simplu. Si asa cum zambetul este ...
„cea mai frumoasa parte din mine, dar atat de departe” trebuie
sa-ti pui intrebarea „ De ce am nevoie ca sa zambesc?” Apoi uitate
in jurul tau si spune-mi ce ai descoperit... o sa fii surprins. Dar
pentru asta... da-ti timp pentru tine. E important sa faci asta....
privită ca o restructurare a raporturilor dintre om şi structurile
mito-fantastice, om şi colectivitate.
A Hawley, cel ce este considerat întemeietorul neoecologiei
urbane, definea urbanitatea ca “un porces de creştere de la
unităţi teritori simple, foarte localizate, la sisteme teritoriale
complexe şi externe.” În cadrul acestei definiţii, urbanitatea este
reprezentată de-a lungul istoriei ca un porces evolutiv asociat
dezvoltării oraşelor.
Pentru H. Gold urbanizarea reprezintă proccesul amplu
de schimbare socială şi culturală ce induce o transformare a
paradigmei mentalitate a omului. Astfel se vor reevalua anumite
valori şi aspecte ritualice, care vor resemnatiza tradiţiile de ordin
rural. El observă fenomenul urbanizării ca mod de transformare a
societăţii, totl producându-se într-un mod revolutionar.
În România procesul de urbanizare este observat în strânsă
legătură cu industrializarea ţării şi procesul de cooperativizare a
agriculturii. M. Constantinescu defineşte urbanizarea ca proces
de transformare observat atât în mediul urban cât şi rural,
respectiv, el disting dintre aspectele contitutive ale unei urbanizări
a urbanului, dar şi o urbanizare a ruralului prin fenomenul de
navetism.
În fapt urbanizarea este rezultatul a trei căi de realizare:
dezvoltarea oraşului existent, transformarea localităţilor rurale în
centre cu caracter urban şi formarea unor noi centre urbane. Dacă
de început diferenţele dintre rural si urban erau minime, acestea
s-au augmentat odata cu dezvoltarea tehnologică. În ultima
perioada se poate aduce în discuţie existenţa unei urbanizări
generale care afecteaza toate resorturile şi compartimentele
vieţii umane.
De remarcat este faptul că urbanizarea poate doar să
influenţeze mediul rural, fără ca acesta să fie transformat,
realizându-se interacţiunea sat-orş, iar în zonele unde se menţine
specificul activităţilor agricole se păstreaza elemente reale ale
vieţiii culturale tradiţionale.
Indicatorii care reflectă cel mai clar procesul de urbanizare
sunt cei ce redau mobilitatea spaţială a populaţiei, adică migraţia
şi navetismul, comportamentul demografic, ce implica starea
natalităţii în principal, structura profesională, stilul de viaţă, ce
are ca baza evaluarea timpului liber şi a aspiraţiilor precum şi
structura instituţiilor sociale.
Mobilitatea devine punctul central al determinării urbanităţii
şi al proceselor care o organizează. O densitate de oameni,
ce vine în contact cu urbanitatea, are puterea de a determina
trăsăturile viitoare ale acelor valori, care vor guverna acea
urbanitate.
6998 www.oglindaliterara.ro