Constantin Miu - Oglinda literara

Prin anii 1947-48 specula
căpătase dimimensiuni incredibile,
se speculau în special produsele
alimenare. În loc de ulei de măsline
sau de floarea soarelui cumpărai ulei
mineral utilizat la automobile, mierea
de albine era sirop de zahăr etc. Şi
preţurile creşteau de la o zi la alta.
Economia era scăpată din mână.
Atunci a luat fiinţă Departamentul de
Control Economic, şi printre primii
angajaţi am fost şi eu care fusesem
fără nici o slujbă, şomer fără nici un
venit o lungă perioadă de timp, după ce
absolvisem Politehnica cu Magna Cum
Laude, care am văzut ca nu valorează
nici cât o ceapă degerată. Sediul îl
aveam pe strada Dr, Marcovici unde
instutuţia noastră ocupa un bloc întreg,
serviciul meu fiind
undeva la demisol.
Fiind inginer m-au
„împerecheat”
cu doctorul Aurel
Zamfirescu şi eram
un fel de echipă
cu profil tehnicomedical
însă
făceam inspecţii şi
descinderi inopinate
şi la întreprinderi
fără acest profil.
În cele ce
urmează am să
povestesc unele
situaţii ieşite din
comun de care îmi
mai aduc aminte.
Primul ordin pe
care l-am primit din
AM FOST CONTROLOR
ECONOMIC...
partea instutiţiei
a fost să fac împreuna cu doctorul
Aurel Zamfirescu un control „la sânge”
la farmacia lui Radeş de la intrarea
în Piaţa Matache Măcelaru. Când
s-au trezit cu noi, prorprieterul Radeş
cu soţia s-au speriat că ştiau ce
înseamna un control al... Controlului
Economic care totdeauna se lăsa
cu condamnarea controlatului. Am
găsit nereguli cu duiumul, marfa
nedeclarată în stoc, preţuri prea mari,
marfă expirată, etc. Dacă aplicam
legea trebuia să-l arestăm imediat
pe Radeş şi îl aşteptau ani grei de
puşcărie. A venit şi el şi nevasta lui şi
au începu să plângă în hohote. Mie mi
s-a muiat inima şi am văzut că şi lui
Aurel. Ce ne facem? Ne era frică de
supracontrol că se mai întâmpla să
vină o echipă „fulger” în „supracontrol”.
Ne-am hotărât cu orice risc să-l facem
scăpat. Într-o oră a aranjat totul să fie
în perfectă oridine şi i-am spus să nu
spună nici prin somn ce s-a întâmplat
Ovidiu Creangă
că îl mănâncă ocna şi pe el şi pe noi. A
venit şi ne-a oferit sume mari de bani
dar nu am luat nici un bănuţ. A venit cu
bijuterii dar am refuzat din nou... şi am
plecat. După câteva zile mă trezesc
la serviciu cu doamna Radeş că mă
invită afară să nu ne audă nimeni şi-mi
propune să mă culc cu ea, Mi-a spus
ca soţul ei a îndemnat-o să facă acest
gest. Am refuzat şi era o coconiţă foarte
sexi. Aurel mi-a spus că a venit şi la el
şi a refuzat-o şi el. O altă întâmplare.
Consilierul nostru juridic era
avocatul Bulău, un tip „bine” cu mare
trecere la cucoane, îngânfat că nu îi
ajungeai cu păjina la nas. El se dădea
cel mai important dintre toţi salariaţii.
Şi deodată avocatul Bulău este
arestat! Bulău este şi băgat la „bulău”
într-o cameră
specială cu zăbrele
de la subsolul
clădirii nostre.
S-a întâmplat ca
să fac de gardă
într-o noapte într-o
cameră specială de
la subsol, vecina cu
„celula” în care se
afla Bulău. Mi s-a dat
în păstrare cureaua
lui de la pantaloni,
cravata (ca să nu se
spânzure) şi nu ştiu
de ce şi ceasul. Era
un ceas de buzunar
masiv şi greu de
aur, cu maşinăria
de asemeni de
aur. Toată noaptea
Bulău a fost liniştit,
numai odată mi-a cerut un pahar
de apă. Am aflat ce se întâmplase.
Conducerea Controlului Economic a
constatat ca toate descinderile de la o
vreme erau fiasco. Când ajungeau la
firma respectivă, proprietarii stăteau
comod şi beau cafea. Deci cineva
din interiorul institutiei, cineva cu grad
mare „şoptea”! Locurile unde se făceu
descinderi erau secrete! Cine era
acest cineva? Celebrul avocat Bulău.
Cum proceda. După ce afla unde se
va face descinderea se ducea într-o
cameră vecină, la un telefon, să anunţe
firma şi spunea „După aceia un om de
al meu va veni la dumneavoastra să
primească ce i se cuvine.”
După cum am spus, faceam
de gardă chiar în perioada când era
incarcerat Bulău. Camera de gardă
era de fapt sala noastră de şedinţe,
o cameră în care încăpeau 100 de
oameni. Când se descoperea un
www.oglindaliterara.ro
PROZA
turnător în genul lui Bulău se aplica
următorul procedeu. Eram convocaţi
toţi salariaţii în sala de şedinţe de la
subsol unde ne aşezam unii în dreapta
alţii în stânga şi lăsam un culuar de
trecere între noi. Pe acel culuar de
trecere venea osânditul tuns chilug
cu cătuşe la mâini şi trecea încet
printre noi. Noi trebuie să-l „înfierăm”
adică să-l batjocorim. Îl Înjuram unii
îl scuipau, alţii îi dădeau picioare în
fund. După ce traversa acest culuar al
ruşinei, osânditul era alb de scuipat, şi
într-o stare morală dezastroasă care
era mai rea ca puşcăria...
Am primit ordin să mă duc în
inspecţie inopinata la Moşe Zilberman,
fost bijutier care era turnat că are
„cocoşei” (napoleoni de aur) şi alte
obiecte scumpe. Culmea, m-a trimis
fără însoţitor. Acolo i-am făcut o
inspecţie „la sânge” dar nu am găsit
cocoşei. Am găsit tot felul de bijuterii
şi perle şi până şi ceasuri de buzunar
totul din aur de 18 carate, nu numai
capacele şi „ţiferblat-ul” dar chiar şi
maşinăria. Moşe Zilberman îmi spune
„Domnule Creangă, hai dăm jumajuma
tot ce ai găsit, spune că nu ai găsit
nimic că nu are cum să te controleze.
Dacă le duci, le vor fura ei şi pe mine
mă arestează cu toate că legal eu am
dreptul să am bijuterii, deoarece numai
cocoşeii sunt ilegali”. Nu am vrut că
poate îmi era frică. Am dat un telefon
la birou şi am raportat că nu am găsit
cocoşei dar are aot felul de alte bijuterii.
Şeful îmi spune: „Confiscă-le pe toate,
fă un inventar şi adu-le aici împreună
cu Moşe Zilberman”. Aşa am şi făcut.
Am predat bijuteriile conform ordinului
primit însă am avut ideia genială să
cer un exemplar al inventarului cu
menţiunea ca a fost predat în regulă
cu semnatura şi ştampila şefului.
Pe bietul Zilberman l-au arestat
ilegal, că nu avea cocoşei... iar
bijuteriile probabil că le-au furat ei.
Trecuseră câţiva ani. Nu mai eram de
mult la „Controlul Economic”, eram
la ICECHIM şi într-o seară târziu mă
trezesc cu Zilberman la poartă. Cât
pe ce sa nu-l recunosc, era slab ca un
ogar nebărbierit şi îmbătrânit.
- Dl Creangă am fost eliberat
din puşcărie că nu mi-au găsit nici o
vină şi mi-au spus ca bijuteriile sunt la
dumneata.
M-am dus şi i-am adus inventarul
semnat şi ştampilat.
- Nu ţi-am spus Dl Creangă să
face juma-juma, eu am făcut puşcărie
degeaba şi ei au furat toate bijuteriile.
Avea dreptate, dar eu am dormit
liniştit. Mi-a părut tare rău de bietul
om... Aşa era în aceea vreme! Puteai
intra în puşcărie uneori chiar fără
vină, sau dintr-o mică neatenţie, sau
neglijenţă. Am mai avut parte şi alte
întâmplări interesante în cariera mea
de controlor economic dar au trecut
atâtea zeci de ani de atunci şi nu mi le
mai amintesc...
7015