1 fisier nr 4.indd - Academia de Ştiinţe a Moldovei

de timp scurtă între expunerea omului la agentul cauzal şi apariţia primelor manifestări clinice alebolii, în cazul bolilor infecţioase, se numeşte perioadă de incubaţie, iar în al celor cronice – perioadăde latenţă. Această perioadă variază, în funcţie de natura agentului cauzal, doza şi calea încorporăriietc. Pentru bolile cronice perioada latentă poate dura mai mulţi ani. De exemplu, debutul canceruluipulmonului după expunerea la hidrocarburi ciclice aromatice poate dura 15-35 de ani (pentru cele maimulte tumori solide a fost stabilită o perioadă de latenţă de 20-30 de ani). In bolile cronice, în cazulîn care expunerea importantă a avut loc cu mulţi ani în urmă, este foarte greu de determinat perioadade inducţie.Particularităţi privind reacţia organismului receptiv. Impactul factorilor nocivi de mediuasupra sănătăţii umane se caracterizează printr-o serie de legităţi. Se poate compara modelul boliiîntr-o comunitate cu un spectru al efectelor pe sănătate, care nu numai să ilustreze modul de desfăşurarea bolii la indivizi, dar, de asemenea, să demonstreze variantele morbide, care apar în populaţie.Există o întreagă gamă de reacţii ale sănătăţii la un agent cauzal dat, de la non-răspuns (stadiu inaparentsau subclinic) până la variate intensităţi ale bolii clinice, de la moderat până la sever saufatal. Deşi în mod obişnuit bolile evoluează prin diferite stadii, fazele se întrepătrund, astfel încât nuexistă limite clare de demarcare între ele. Diferiţi oameni trec prin spectrul bolii şi parcurg variatelesale stadii în ritmuri diferite, depinzând de propria susceptibilitate sau imunitate.Spectrul efectelor pe sănătate ilustrează, de asemenea, întreg comportamentul bolii în comunitate.Deseori acest spectru este vizualizat ca o piramidă, cu partea deasupra reprezentând manifestărileclinice ale bolii sau ale lezării sănătăţii, iar partea de jos indicând stările subclinice detectatenumai prin teste de laborator sau prin alte metode speciale de diagnostic la populaţia supusă acţiuniiagentului respectiv. Raportul dintre stadiul inaparent sau subclinic şi stadiul clinic variază mult, înfuncţie de natura agentului cauzal, calea de încorporare, caracteristicile organismului etc.Deoarece susceptabilitatea individuală a organismului uman diferă de la caz la caz, existăgrupuri de populaţie mult mai sensibile la factorii nocivi de mediu. Raportate la riscuri, acestea suntgrupurile-ţintă sau categoriile de persoane cu risc mare (gravidele, copiii, persoanele de vârsta atreia, persoanele care suferă de boli cronice etc.), care din cauza expunerii sunt supuse unei subtiledistrugeri a funcţionării normale a organismului, majoritatea de natură biochimică. Un astfel deexemplu ar fi expunerea copiilor la niveluri relativ mici de plumb sau de mercur în mediu. La persoanelehiperactive, tipul sau calitatea efectelor unui agent sunt similare cu cele apărute la alţi subiecţi,dar crescute cantitativ. Hipersensibilitatea este asociata cu efectele alergice, care apar la re-expunere,după ce subiectul a fost anterior expus la aceeaşi substanţă.În mod obişnuit, acţiunea factorilor nocivi de mediu asupra organismului este examinată caacţiune solitară. În realitate asupra organismului acţionează concomitent câţiva factori. Acţiunea seproduce pe un anumit fundal ecologic, habitual, psihosocial etc., uneori îmbinându-se doi şi mai mulţifactori nocivi, acţiunea, drept consecinţă, fiind complexă. Acţiunea complexă a riscurilor, îmbinarealor se soldează cu un impact mai pronunţat asupra organismului decât în cazul acţiunii separate.Efectele de sănătate datorate cauzelor din mediu, de asemenea, sunt influenţate de factori genetici,influenţa cărora adesea este mai puternică decât se aştepta. Cele mai bune ilustrări ale importanţeicaracteristicilor genetice în frecvenţa cu care apare boala la oameni este hipertonia, cancerul, diabetul.Studiile demonstrează că predispoziţia genetică, la fel ca şi expunerile ambientale sau împreunăcu acestea, are un rol în susceptabilitatea la asemenea stări patologice.Organismul uman este adaptat la multe riscuri ambientale, care, fiind frecvente, îl însoţesc peparcursul întregii vieţi. Starea prepatologică, determinată de factorii ambientali, este iniţiată numai încazurile în care impactul extern depăşeşte capacităţile adaptive ale organismului sau când impactul seproduce pe un fundal nefavorabil. La etapa iniţială riscurile contribuie la mobilizarea mecanismelorreparative din organism, cel mai frecvent cu reinstalarea stării de sănătate. La epuizarea posibilităţilororganismului de a se adapta, starea prepatologică evoluează în stare morbidă.Estimarea, managementul, comunicarea riscului. În epidemiologia modernă concomitentsunt utilizate două noţiuni: pericol şi risc. Sub noţiunea de pericol se subînţelege orice factor (bio-121