ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

logică al lui Samuil Micu, Loghica, adecă partea cea cuvântătoare afilosofiei, făcut «pre limba românească» după Baumeister” 3 .Şcoala Ardeleană s-a închegat prin concepţii variate în ceea cepriveşte orientarea politică şi filosofică, existând trei momente principale înevoluţia sa 4 :I. Perioada de pregătire a mişcării – prin acţiunile politice întreprinsede Inocenţiu Micu-Klein în Dieta transilvană şi la sinodul de la Blaj din1744;II. Perioada „iosefinistă” – reformism politic (perioada de dinainte şiîn timpul actului de la 1791), exprimată prin Supplex Libellus ValachorumTranssilvaniae, precum şi prin latinism extremist din punct de vedere istoricşi filologic;III. Perioada interesului pentru popor (perioada de după SupplexLibellus Valachorum Transsilvaniae şi intensificarea politicii „restituirilor”),ce a culminat cu elaborarea „Ţiganiadei”.Ca orientare, Şcoala Ardeleană şi-a desfăşurat activitatea pe douădirecţii: una moderată, fiind reprezentată de Samuil Micu, Ioan Piuariu-Molnar, Petru Maior şi, într-o oarecare măsură, Gheorghe Şincai; o direcţieradicală prin Ion Budai-Deleanu şi, în parte, de Paul Iorgovici.Inochentie Micu-Klein, episcopul unit al românilor din PrincipatulTransilvaniei, a declanşat în anul 1729 lupta de emancipare politiconaţionalăa românilor ardeleni 5 . Regăsim aici o reacţie a intelectualităţiiromâne faţă de politica reformistă inaugurată de Maria Tereza. InochentieMicu-Klein şi continuatorii săi au încercat să fundamenteze din punct devedere teoretic recunoaşterea egalităţii în drepturi a noii clase intelectuale înformare, cu clasele dominante şi obţinerea unei uşurări în situaţia iobagilor,prin invocarea de argumente din dreptul istoric feudal şi dreptul natural.Inochentie Micu-Klein aduce argumente cu referire la originea romană, lavechimea şi la continuitatea romanilor în Dacia, alături de principiuldreptului natural „cel ce poartă sarcina să-i simtă şi folosul” („qui sentitonus, sentiat et commodum”) 6 . Prin argumentele aduse pentru a patra„naţiune”, Inochentie Micu-Klein echivalează vechimea şi continuitatearomânilor în Dacia cu privilegiile „primului ocupant” pe care se sprijină3 Alexandru Surdu, Cercetări logico-filosofice, Editura Tehnică, Bucureşti, 2008, p. 493.4 Istoria Românilor, vol. VI, Românii între Europa clasică şi Europa luminilor (1711-1821),coordonatori: Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu (1711-1821), Bucureşti, EdituraEnciclopedică, 2002, p. 533.5 Ibidem.6 David Prodan - Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române,Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, p. 147.157