ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

competenţele inspectorilor judecătoreşti, compunerea şi atribuţiileConsiliului Superior al Magistraturii, criteriile privind numirea magistraţilorşi a asesorilor populari, îndatoririle şi drepturile magistraţilor, normeleprivind disciplina judecătorească, reglementarea concediilor magistraţilor,precum şi unele dispoziţiuni finale şi tranzitorii.Conform prevederilor noii legi, organele judecătoreşti eraujudecătoriile, tribunalele, Curţile şi Curtea de Casaţie şi Justiţie.Judecătoriile erau urbane, rurale sau mixte. Categoria lor deîncadrare era dată de caracterul comunelor care compuneau circumscripţiileacestora. Fiecare judecătorie se compunea din unul sau mai mulţi judecători,unul sau mai mulţi ajutori de judecători şi mai mulţi asesori populari.Generalizarea instituţiei populare a personalului de supraveghere şicontrol a activităţii judecătoreşti, prin introducerea în compunerea tuturorinstanţelor judecătoreşti a asesorilor populari, prezenta un caracter deaccentuare aparentă a democratizării justiţiei româneşti. Pentru întâia dată,instituţia asesorilor populari intrase în vigoare, după model sovietic, prindispoziţiile Decretului-lege nr. 1318 din 21 aprilie 1945 pentru urmărirea şisancţionarea celor vinovaţi de crime de război, când fusese creat TribunalulPoporului, ca instanţă de judecată, iar sub aspect organizatoric fuseserăintroduşi asesorii populari în completul de judecată „instituţie destinată acrea garanţia unei democratizări a justiţiei” 4 .Într-o primă etapă, asesorii populari făceau parte din completul dejudecată al cauzelor cu caracter contencios 5 , participând la şedinţele dedezbatere şi decizie asupra acestora. La judecătoriile urbane, asesoriipopulari participau numai la judecarea cauzelor penale. Aşa-zisa „apropierea justiţiei de popor”, se putea face, însă, în virtutea noii legi, şi prinjudecarea unor cauze penale, cu avizul Ministerului Justiţiei, chiar încomunele unde acestea fuseseră săvârşite. Educaţia juridic-democratică amaselor trebuia să se poată realiza prin procese terorizante, care aveau caobiect cauze judiciare, fiscale, economice, etc., cu consecinţe penale.4 Liviu P. Marcu, Istoria dreptului românesc, Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 327.5 Pe lângă judecătorii, Ministerul Justiţiei putea înfiinţa posturi de procurori populari, careaveau dreptul de a pune concluzii în cauzele penale, precum şi în alte cauze de interesobştesc. La parchetele de pe lângă tribunale, funcţionau câte doi doi asesori populari,incluşi în categoria membrilor componenţi ai Ministrului public, care aveau obligaţia săcerceteze dosarele cauzelor clasate, raportând procurorului general al Curţii respective,cauzele pe care ei le socoteau a fi fost clasate pe motive neîntemeiate. Totodată, aceştiaaveau dreptul să declare recurs la Camera de Instrucţie împotriva ordonanţelor deneurmărire.283