ADMINISTRATIE ROMANEASCA ARADEANA-vol 3 - Consiliul ...

pentru malurile Mureşului. Gresiile de diferite culori de la Odvoş şiConop, exploatate de către antreprenori particulari, au fost folosite pânăla sfârşitul secolului al XIX-lea pentru decorarea fundaţiei de la faţadaclădirilor.Granitul şi andezitul - ca piatră de construcţie şi criblură - au fostpreferate de pe la sfârşitul veacului al XIX-lea, fiind extrase din carierelede la Păuliş, Baraţca, Şoimoş, Bătuţa (pe cursul Mureşului), Mocrea,Prăjeşti (azi Sebiş) şi Vârfurile. După anul 1941 ele au trecut înproprietatea statului. Carierele de dimensiuni modeste, numeroase, auconstituit proprietatea comunităţii săteşti respective.Pietrişurile naturale au fost iniţial extrase în cantităţi mari dinalbia râului Mureş începând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea (laLipova, Radna, Păuliş şi Arad). Mult mai târziu au fost extrase nisipul şipietrişurile din depozitele teraselor aluvionare la Ghioroc şi ZimandulNou. Balastiera de la Ghioroc, iniţiată de către Taussig Adalbert în anul1934, funcţionează şi astăzi, mult extinsă.Depozitele de argilă albă de la Dud, conţinând fosile din epocacretacică, erau de multă vreme cunoscute de către olarii de pe cursurileMureşului şi Crişului Alb. Comunele Dud şi Tauţ arendaseră şirearendaseră locul de exploatare. Primii arendaşi care au pus în titulaturafirmei lor numele ştiinţific al acestei argile, între anii 1944-1945,aparţineau de “Exploatarea de pământ DIATOMIT S.A. Minieră S.A.R.Bucureşti-Dud”. Între timp, firma bucureşteană “Fraţii Wurm S.A.”inauguraseră “Expoatarea de pământ Cariera Minişul de Sus” între anii1942-1945. Actuala exploatare produce patru calităţi de diatomită.Amplasarea tradiţionalelor cuptoare de ars cărămizile cât a celeimai vechi fabrici de cărămizi, aparţinătoare de Primăria oraşului cameralArad, trebuie căutată în apropierea pădurii Ceala şi în proximitatea râuluiMureş, ambele constituindu-se drept surse de lemne pentru cuptoare. Înrăstimpul unui an şi jumătate (1807-1808) această fabrică produsesepeste 863.000 de cărămizi arse şi nearse pentru construcţii şi cărămizipentru foc (refractare). Producţia ei de ţiglă era modestă. Ea devenea în1870 “Societatea pe acţiuni arădană pentru calea ferată publică şi fabricăde cărămizi”. A fost singura supravieţuitoare pe teritoriul municipiuluinostru. Hornul ei înalt şi mai puţin construcţiile aferente se văd şi astăziîntre pădurea Ceala şi municipiul Arad, demne de un muzeu industrial înaer liber.În oraş începuse să funcţioneze o făbricuţă de cahle, întemeiată înprima jumătate a secolului al XIX-lea de către Franz Bittner. În 1921fabricanţii de cahle şi alte produse ceramice ajunseseră la un număr de68