12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

de emoţie. Radiaţia Zeiţei era atunci cu mult mai puternică decât am perceput-o eu
în peştera sacră din munţii Tibetului. Strălucirea ei glorioasă părea că face
nesemnificativă stihia din jur. Tunetele se auzeau mai slab, fulgerele păleau în
intensitate, iar vântul se făcuse parcă mic, supunându-se măreţiei fenomenale pe
care o manifesta atunci Machandi. Din trupul ei sublim izvorau raze de lumini
multicolore, ca un curcubeu, scânteind cu putere în toate direcţiile.
Această viziune divină ne-a şocat pe toţi din grupul care fusese chemat acolo.
Nici unul dintre noi nu mai era capabil să vorbească, rămânând extaziat cu suflarea
oprită în faţa acelei apariţii sublime a Zeiţei. Chiar şi eu, care aveam totuşi o
anumită experienţă în această direcţie, am fost realmente covârşit de intensitatea
fenomenului. Frumuseţea copleşitoare şi slava divină a Zeiţei mi-au provocat în
inimă o fericire a cărei intensitate abia o suportam. Câţiva dintre tinerii şi tinerele
din grup s-au aruncat cu faţa la pământ, plângând înăbuşit. Eu am rămas
nemişcat, orb şi surd la tot ceea ce era în jur, având ochii aţintiţi doar asupra lui
Machandi. Nu îmi doream decât să fiu mai aproape de ea şi să o însoţesc în lumea
din care venea.
Am văzut atunci că Zeiţa nu se apropia călcând pe sol, ci rămânând în aer, întro
maiestuoasă graţie. Datorită diferenţei de nivel a solului, ea se afla într-un plan
deasupra capetelor noastră şi se oprise la aproximativ zece metri de grup. Dacă s-ar
fi apropiat mai mult, probabil că ne-ar fi orbit complet cu strălucirea pe care o
emana. A ridicat mâinile la nivelul umerilor, cu palmele în sus şi atunci am putut
să văd cum în norii de deasupra noastră apare un cerc luminos ce creştea tot mai
mult în diametru, până când el a ocupat aproape o treime din suprafaţa cerului.
Era precum un imens decupaj în norii teribilei furtuni, ce apăreau ameninţători în
jurul acestuia. Lumina albă, cu o uşoară tentă roz ce izvora din acea sursă, îi
lumina difuz, creând reflexe grandioase, de un realism copleşitor. Am văzut apoi,
întocmai ca în visele sublime, o revărsare feerică de lumină care ne acoperi pe noi şi
solul din vecinătatea noastră. Pe acele raze coborau rapid spre grupul nostru zeci
de entităţi astrale, a căror forme diafane întruchipau puritatea şi frumuseţea
desăvârşită. Spectacolul era cu atât mai contrastant, cu cât în jurul nostru
dezlănţuirea naturii era teribilă. Furtuna părea însă că nu este luată în seamă de
acele entităţi, care la rândul lor emanau o lumină intensă, dar de culori şi nuanţe
diferite.
Înmărmurit, priveam la acele entităţi având formă umană, cum rămăseseră în
aer, la o înălţime mai mare decât cea la care se afla Machandi, plutind în jurul
nostru. Feţele lor zâmbitoare şi luminoase radiau o fericire fără seamăn. Am
observat că unele dintre ele aveau chipul atât de luminos, încât în locul feţei practic
nu mai vedeam decât un oval strălucitor de lumină albă. Între formele lor
percepeam un perpetuu joc de lumini cristaline multicolore, care confereau un
dinamism aparte întregului tablou, însă lumina cea mai puternică o răspândea
Machandi. Strălucirea ei magnifică radia până în peştera deschisă din interiorul
muntelui şi, de asemenea, se răspândea mult şi în împrejurimi.
I-am auzit vocea atât de specială, pătrunzându-mi în minte cu o mare claritate.
Am privit-o pe Zeiţă, dar ea nu îşi mişca buzele; era o transmisie telepatică, dar
aceasta nu diferea cu nimic la nivel perceptiv de situaţia în care aş fi auzit-o
vorbind. Din anumite puncte de vedere pot spune chiar că acum experienţa era mai
puternică şi mai nuanţată. Am ştiut atunci intuitiv că Zeiţa se adresa simultan