12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

percepţie a trupului şi nici nu îmi doream aceasta. Starea de profundă relaxare şi
de dilatare care mi-a fost atunci indusă de lama şi de yidam mă determinase să
transcend senzaţia corporală, care este foarte limitată. Cu toate acestea, eu
continuam să ştiu prea bine că exist, dar în nici un caz ca formă şi consistenţă
fizică, materială.
— Caută răspunsul, m-a îndemnat Repa Sundhi. În asta constă esenţa
existenţei. Ori de câte ori apar situaţii contradictorii, analizează cu atenţie cauzele
care au condus la ele. Nu pot exista două adevăruri într-unui singur; de aceea
trebuie să înţelegi corect în ce anume constă aspectul fals. Principalul avantaj care
decurge de aici este că nu vei mai fi păcălit de acel aspect şi el nu va mai putea să-ţi
afecteze existenţa aşa cum a făcut-o până atunci. Dacă, de pildă, ai înţeles în
profunzime că identitatea ta reală nu este acest trup, ci o realitatea mult mai
subtilă, atunci poţi să fii sigur că nu te vei mai confrunta cu o serie întreagă de
atitudini şi percepţii false, fără rost. În primul rând va dispărea gradat frica de
moarte, apoi nu vei mai acorda atenţie excesivă formei exterioare a corpului, se vor
estompa foarte mult şi chiar vor dispărea anumite atitudini orgolioase şi vei deveni
mai puţin egoist. Dar fii atent totuşi, pentru că aceasta este doar o etapă a devenirii
şi tu nu trebuie să te opreşti doar la acest stadiu al analizei. Profunzimile ei sunt
nebănuite.
În timp ce Repa Sundhi rostea ultimele cuvinte, am remarcat faptul că peste
formele de relief ale zonei prin care treceam începea să apară un alt peisaj, care la
început era doar ca o proiecţie de film suprapusă peste realitatea fizică în care
existam. Deşi imaginea acelei proiecţii era neclară, totuşi mi-am dat seama că era
vorba tot despre un peisaj de munte, însă mult mai stâncos. Puteam să văd că pe
solul pe care călcam era iarba şi vegetaţia din Apuseni, dar în acelaşi timp peste ea
era suprapusă, într-o aparenţă străvezie, şi imaginea unui drum arid cu pietre de
munte, care şerpuia printre doi versanţi din rocă.
M-am oprit şi am avut tendinţa să mă şterg la ochi pentru a îndepărta mirajul.
Cei trei s-au oprit şi ei, uitându-se la mine. Nimeni nu spunea nimic, iar timpul
parcă se oprise şi el. Am privit în jurul meu; crepusculul din părţi se accentuase,
urcând mult către zenit, iar în faţa mea piscurile gigantice ale unui munte din
piatră se conturau din ce în ce mai clar peste coamele mult mai joase ale munţilor
împăduriţi din Apuseni, spre care noi ne îndreptam atunci. Întrepătrunderea celor
două realităţi crea o stare ambiguă şi chiar un sentiment de nesiguranţă în ceea ce
priveşte solul pe care călcam.
Imaginea cerului se modifica şi ea cu fiece clipă care trecea; culoarea lui albastră
şi soarele strălucitor pe care îl puteam vedea până atunci erau invadate din ce în ce
mai mult de o pătură groasă de nori vineţii, întunecaţi, însă aceştia încă nu
reuşiseră să acopere în întregime imaginea soarelui din realitatea mea. Perspectiva
era cu adevărat uluitoare şi totodată magnifică: razele soarelui din lumea în care
mă aflam străpungeau în unele locuri pătura de nori ameninţători din realitatea
care se suprapunea peste ea şi difuza apoi în superbe forme tronconice pe panta
munţilor din depărtare. Măreţia acelui spectacol unic poate fi cu greu descrisă în
cuvinte. Eram copleşit', dar cu toate acestea nu-mi pierdusem stăpânirea de sine. În
loc să fac eforturi disperate pentru a înţelege ce se petrece de fapt, am decis să
observ cât mai calm şi plin de interes acea uluitoare transformare a reliefului sau,
mai bine zis. a realităţii în care mă aflam atunci.