12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

Capitolul 2
CONEXIUNEA TIBETANĂ
Mă ridicasem din fotoliu şi aşteptam cuprins de o emoţie nelămurită întâlnirea
cu acel personaj misterios. Am auzit fragmente dintr-o conversaţie în limba engleză
şi apoi paşii celor doi care se apropiau de living-room.
Primul care a intrat în cameră a fost tibetanul. Era o persoană relativ scundă, la
vreo cincizeci de ani; purta un costum de culoare albastru închis, confecţionat
dintr-un material natural, probabil din bumbac. Costumul lui semăna foarte bine
cu uniformele chinezeşti, însă era mult mai elegant croit şi avea o linie modernă.
Am fost uimit să constat că, deşi afară era destul de rece, mai ales noaptea, lama
nu mai purta nimic peste acel costum. Ochii săi erau foarte vii, iar privirea deosebit
de pătrunzătoare. Datorită forţei neobişnuite pe care tibetanul o radia prin
intermediul ochilor, fără totuşi ca prin aceasta să dea impresia de asprime sau de
duritate, m-am simţit atunci oarecum stânjenit şi chiar inhibat. Totuşi, acest aspect
s-a dovedit a fi nesemnificativ pe lângă ceea ce a urmat.
Secretul unui yidam
După ce lama a pătruns câţiva paşi în cameră, în urma lui nu a apărut Elinor,
aşa după cum mă aşteptam, ci o fiinţă a cărei prezenţă m-a făcut să scap un strigăt
involuntar, de imensă surpriză. Rămăsesem înţepenit în picioare, incapabil să mai
fac vreo mişcare, cu ochii aţintiţi asupra ei. În spatele tibetanului se afla un om
gigantic, al cărui creştet ajungea aproape până în tavan; cred că avea mai mult de
doi metri şi jumătate în înălţime. Mă simt dator să fac anumite precizări în ceea ce
priveşte statutul de „om” al acelei fiinţe. Alcătuirea ei somatică părea a fi la fel cu
aceea a unui bărbat matur, păstrând desigur proporţiile pe care le-am menţionat.
Cu toate acestea, aspectul personajului era cu adevărat „exploziv”. Când mă refer la
aceasta am în vedere o expresie foarte reală a termenului, considerat desigur în
sensul lui figurat. Simpla prezenţă a acelei fiinţe uriaşe în cameră avea parcă
tendinţa să mă „strivească” sau cel puţin să determine în mine apariţia unui
sentiment acut de frică interioară.
Am urmărit să-mi stăpânesc emoţiile şi reacţiile, dar totuşi nu am pus nici p
întrebare. Priveam cu atenţie chipul uriaşului; părul lui era negru şi lung, trecând
dincolo de umeri, dar stătea „învolburat”, creând impresia unei coame teribile în
jurul capului. Chipul îi era împodobit cu o enormă mustaţă neagră, foarte stufoasă,
care îi accentua radiaţia teribilă. Ochii negri parcă aruncau flăcări, iar sprâncenele
încruntate nu prevesteau nimic bun la o primă evaluare. Totuşi, aşa cum aveam să
mă conving în curând, aparenţa exterioară a acelei fiinţe era datul ei natural,
condiţia ei firească de existenţă, care însă contravenea în mod flagrant aspectului
obişnuit în care ceilalţi oameni percep şi înţeleg prezenţa celor din jur.
În mod evident, persoana era de origine asiatică: tenul uscat, faţa bronzată, ca şi