12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

„înlocuirea” vechiului peisaj cu noua proiecţie spaţială, cea a văii aride şi
stâncoase, era aproape completă. Puteam să mai observ doar slabe influenţe luminoase
ale soarelui şi, pe ici pe colo, zone de culoare verde-pastel ale vegetaţiei din
Apuseni. Acestea deveneau însă tot mai estompate, făcând loc în totalitate noului
cadru spaţial, mult mai dur şi mai sălbatic în care mă aflam.
La început nu a fost decât o impresie neclară, dar după ce translaţia s-a încheiat
în totalitate am rămas şocat de uimire: zona muntoasă în care ne aflam acum era
chiar aceea care îmi apăruse obsedant în minte înainte de plecarea în călătorie!
— Acesta este un moment important al existenţei tale, care te va ajuta să înţelegi
că fenomenele sunt relative în manifestare; totodată te vei convinge că, meditând
profund asupra naturii lor efemere, vei putea să dobândeşti controlul aproape
magic al realităţii în care trăieşti. Atunci vei putea chiar tu să determini, la voinţă,
modificări sau translaţii paralele ale unor lumi din Creaţie, dacă aceasta va fi
necesar la un anumit moment.
— Repa Sundhi vorbea rar, pe un ton grav, uitându-se în ochii mei. Am văzut
acest loc în noaptea trecută; îmi apărea în minte, imediat ce închideam ochii, am
spus eu puţin dezorientat. Nu ştiam ce înseamnă şi nici acum nu înţeleg mai multe.
Ai fost susţinut în felul acesta pentru ca şocul din prezent să nu fie prea mare,
mi-a explicat lama. Este o zonă situată la mare înălţime, în unul din munţii
Tibetului.
Rămăsesem cu privirea în gol.
Acum suntem în Tibet? m-am bâlbâit eu.
Da, translaţia este completă. Însă nu te îngrijora, procesul este reversibil, m-a
liniştit lama.
Dar totuşi nu înţeleg. De ce toate acestea? De ce a fost nevoie să fim proiectaţi
aici?
Pentru că aici ne aflăm aproape de scopul călătoriei noastre şi pentru că aşa mi
s-a sugerat să acţionez.
Priveam în jurul meu relieful dur, pietros, uscat. După aprecierea mea, ne aflam
la mai mult de patru mii de metri altitudine. Vântul şuiera în rafale de-a lungul văii,
iar aerul era foarte rece, aproape înţepător. Nu se vedea nici o potecă şi nici o urmă
de viaţă, cu excepţia unor licheni în ceea ce ar fi putut fi mai demult albia unui râu;
acum era complet secată şi plină de pietriş colţuros. Din loc în loc se puteau
observa fragmente de gheaţă, iar pe versanţii văii în care ne aflam, zăpada era aprig
viscolită. Relieful zonei se asemăna cu o şa, iar în faţa noastră se aflau două piscuri
grandioase, acoperite la vârf cu zăpadă. Fără îndoială că peisajul era impresionant,
chiar dacă atmosfera era cam ceţoasă.
În mod ciudat, am simţit atunci că prezenţa mea în acel loc era într-un fel
aşteptată şi m-am simţit brusc cuprins de o forţă lăuntrică pe care nu o înţelegeam.
Am corelat apoi intuitiv acea formidabilă senzaţie de hotărâre şi voinţă pe care o
simţeam în mine cu austeritatea şi forţa subtilă care se degajau din locul în care mă
aflam. Chiar dacă la o primă impresie condiţiile erau foarte vitrege şi neprimitoare,
totuşi am remarcat mai apoi că acel peisaj avea calitatea de a „curăţa” atât mintea,
cât şi inima, iar această subită purificare făcea loc unui pregnant sentiment interior
de masculinitate, de forţă şi de virilitate. Acea zonă muntoasă pustie, pe care iniţial