12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

Dar ai spus că el pierduse urma ultimei familii de pe această ramură, am
observat eu.
Este adevărat, însă după câţiva ani de investigaţii discrete şi graţie unor legături
sus-puse pe care le avea, el a reuşit să identifice locul în care ajunseseră membrii
familiei. După moartea soţului pe front, mama şi cei patru copii s-au refugiat în
Germania, la nişte rude îndepărtate. Din nefericire, una dintre cele două fete a
murit într-un accident, iar mama lor a dispărut la un an după aceea, fără să se mai
afle nimic despre ea. Prin 1932, datorită climatului politic tensionat din Germania,
familia rudelor care adoptase cei trei copii rămaşi a emigrat în România, în partea
de nord a Transilvaniei, iar după doi ani s-a stabilit în Oradea. Din cei doi băieţi de
pe partea strămoşului meu, unul era foarte slăbit, fiind grav bolnav de tuberculoză;
de altfel, câţiva ani mai târziu el a murit. Celălalt băiat a fost tatăl meu, care s-a
căsătorit şi şi-a întemeiat familia la Oradea. Am fost singurul copil la casa lor.
Acum înţeleg, am spus eu. Mă întreb însă ce fac maeştrii acestei tradiţii după ce
predau „ştafeta”.
Nu ştiu nici eu cu exactitate, a răspuns Elinor. Se pare că acesta reprezintă un
mare secret, despre care nici strămoşul meu nu mi-a vorbit nimic. Ceea ce ştiu însă
este că ei continuă să trăiască în corpul fizic timp de mai multe milenii după aceea,
utilizând elixirul vieţii din alchimie. Totuşi, raţiunile pentru care ei procedează în
acest fel nu-mi sunt încă prea clare. Cel mai sigur este că au de îndeplinit anumite
misiuni spirituale care necesită prezenţa lor în corpul fizic. Logic, aceasta
înseamnă că într-un mod mai mult sau mai puţin ocultat ei continuă să rămână
printre ceilalţi locuitori ai planetei, însă sentimentul meu este că lucrurile sunt mai
complicate. De asemenea, este posibil ca doar unii dintre predecesorii mei să fi
adoptat această cale de acţiune, iar alţii nu. Vezi, sunt întrebări la care voi găsi
răspunsul probabil mult mai târziu.
Am tăcut amândoi o vreme, analizând în minte diferite posibilităţi. În cele din
urmă, m-am decis să-l întreb:
— Înseamnă că obiectul respectiv se află aici, în casă, nu-i aşa?
Da, desigur, mi-a răspuns Elinor. Raza lui de acţiune specifică este de câţiva
metri. Nu e obligatoriu să rămân mereu în preajma lui, dar pentru ca efectul să fie
constant este totuşi necesar să am obiectul lângă mine cea mai mare parte a
timpului. Poţi să-l compari cu o antenă foarte specială, care joacă rolul de
rezonator. Probabil că iniţial, la începuturi, cei care au primit aparatul cunoşteau
mult mai multe detalii în legătură cu originea, specificul şi modul lui de
funcţionare, dar o dată cu trecerea mileniilor s-au mai pierdut din aceste informaţii.
Bine, dar cum ţi-a parvenit obiectul? am fost eu curios. Te-ai întâlnit cu ruda ta
străveche?
Nu, nu m-am întâlnit cu ea atunci, deşi mi-aş fi dorit mult aceasta. Impresia
mea era că a evitat întâlnirea mai ales datorită vigilenţei serviciilor secrete ale
regimului comunist, care prin anii '70 începuse să fie destul de aspru. Personal,
sunt aproape convins că strămoşul meu nici măcar nu a fost vreodată în România,
ci a realizat tot ceea ce era legat de contactul cu persoana mea prin nişte
intermediari foarte discreţi. Am înţeles încă de atunci şi m-am convins cu prisosinţă
după aceea că cel care se află în situaţia mea trebuie să fie foarte precaut, dacă vrea
să ducă mai departe această tradiţie ocultă. Motivul este evident. Există persoane şi