12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

tip de experienţă, pentru că aceasta depinde de structura lăuntrică a fiecăruia şi de
aceea ei au primit diferite tipuri de iniţieri în timpul visului. Cu toate acestea, există
un numitor comun care vă leagă şi vă aduce împreună. În ţara ta se află mai multe
grupuri de persoane care sunt pregătite şi ajutate să evolueze în acest mod; trebuie
să Ştii că metoda este aplicată şi în cazul unor fiinţe umane din alte zone ale lumii.
Trupul şi chipul Zeiţei exercitau asupra mea o atracţie fascinantă. Aproape că
eram în transă privindu-i frumuseţea perfectă şi ascultându-i cuvintele ca din altă
lume. Am întrebat-o pe un ton scăzut, cu o emoţie profundă:
— Care este în realitate scopul acestor pregătiri speciale? Lucrurile mi se par
complexe, iar eforturile susţinute. Ce se petrece aici? Ce se planifică în secret?
Am observat atunci că linia verticală de culoare violet din mijlocul frunţii ei şi-a
intensificat strălucirea. Vocea Zeiţei mă învălui din toate direcţiile:
— Când timpul soseşte, cauzele care au fost demult sădite încep să dea roade.
Totuşi, aceasta ţine în primul rând de voinţa oamenilor. Niciodată nu există doar o
singură posibilitate, dar în cazul evenimentelor putem vorbi despre direcţii majore
de probabilitate. Adevărata luptă se dă pentru a înclina balanţa celei mai mari
probabilităţi într-un sens sau altul.
Zeiţa îşi îndreptă privirea către cei trei, care rămăseseră în spatele meu, în
dreptul nişei din peretele de stâncă. Ea a schimbat atunci câteva fraze cu Repa
Sundhi într-o limbă pe care nu am înţeles-o, dar despre care bănuiam că era limba
tibetană. Imediat după aceea ei părăsiră peştera, lăsându-mă singur în prezenţa
acelei fiinţe celeste. Gândurile îmi erau ca amorţite şi nu doream decât să o privesc
şi să-i ador frumuseţea divină şi graţia ei maiestuoasă. Îmi simţeam inima plină de
un tumult pe care nu-l mai puteam stăpâni; lacrimile mi-au invadat ochii, şiroindumi
pe obraji. Am căutat totuşi să rămân în picioare, deşi acestea îmi tremurau, iar
mâinile nu mai aveau forţă.
Atunci am observat cum ochii Zeiţei au devenit mai strălucitori; aerul din jurul
ei s-a făcut luminos, pulsând raze aurii, precum nişte străfulgerări de mare
intensitate. S-a îndepărtat de mine, făcându-mi un semn discret să o urmez. La
câţiva metri de capătul peşterii, în partea stângă a culoarului, am observat o zonă
care parcă era decupată în piatra stâncii. Semăna cu o treaptă uriaşă ori cu un
postament înalt de aproximativ un metru şi jumătate. Adâncimea lui în piatră nu
depăşea însă o treime din înălţime.
Zeiţa s-a oprit lângă acel loc şi m-a îndemnat să vin mai aproape. Pe porţiunea
plată de piatră era aşezată o cutie sculptată dintr-un lemn închis la culoare, de
esenţă nobilă. La semnul ei am ridicat capacul cutiei şi am văzut înăuntru un
pergament de culoare galben-maronie, făcut sul. Am luat pergamentul şi l-am
desfăşurat pe o porţiune mică; era acoperit cu semne scrise cu o cerneală a cărei
culoare devenise un fel de gri amestecat cu verde. Probabil că la început culoarea ei
a fost neagră dar, o dată cu trecerea timpului, contrastul s-a diminuat. Am observat
că sulul era foarte vechi şi chiar dacă părea că fusese păstrat în condiţii bune,
totuşi în unele locuri textul era destul de greu vizibil, datorită numeroaselor
crăpături ale pielii din care era alcătuit pergamentul. Caracterele scrise se
asemănau cu cele ale limbii sanscrite, însă înclinam mai curând să cred că era un
text scris în limba tibetană.
Am privit-o întrebător pe Zeiţă.