12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

pe care le lasă orice fiinţă în periplul ei prin manifestare te poate face să beneficiezi,
într-un fel, de ceea ce am putea numi chiar „experienţa universului”. Este foarte
important ca acest lucru să fie bine înţeles. În definitiv, orice fiinţă din Creaţie se
confruntă cu două stări fundamentale ale existentei, care sunt opuse: starea de
ignoranţă şi starea de cunoaştere.
Când mă refer la ignoranţă, vreau să spun că atunci fiinţa respectivă nu
cunoaşte aproape nici una din legile esenţiale ale universului în care trăieşte. Din
această cauză, ignoranţa face ca omul să trăiască parţial, fragmentat şi închistat
într-un domeniu foarte limitat al existenţei. Prin analogie, el se află atunci ca într-o
cuşcă de mici dimensiuni, fără să-şi dea seama totuşi de aceasta.
Pe de altă parte, cunoaşterea înseamnă putere. Nu mă refer aici la o cunoaştere
teoretică, ştiinţifică, adică la ceea ce, în general, se înţelege prin cunoaşterea
lumească, ci mai ales la ceea ce înseamnă cunoaşterea universală. Aceasta este
infinit mai bogată şi mai nuanţată decât prima categorie şi totodată este singura
care oferă accesul la dimensiunile înalte ale spiritului.
Bine, dar oamenii chiar dacă sunt ignoranţi, trăiesc totuşi de multe ori o viaţă
care li se pare bună şi chiar fericită sau îndestulată, am spus eu. Mă rog, ceea ce
consideră ei a fi fericire şi împlinire.
Aşa este; ei trăiesc, dar o fac în ignoranţă şi tocmai de aceea suferă. Suferinţa şi
ignoranţa se completează şi se alimentează reciproc. Totuşi, există un sens ascuns
chiar şi în această privinţă, deoarece doar atunci când suferinţa şi necazurile ajung
la un prag de nesuportat, ceea ce de multe ori se petrece după zeci sau după sute
de vieţi succesive, omul realizează faptul că nu mai poate continua în acea direcţie.
Acela reprezintă un moment esenţial în evoluţia lui, de la care el începe să fie tot
mai conştient de integrarea sa în univers. Desigur, vor mai exista poate multe alte
căderi şi reveniri ale sale pe acest drum, însă important este că el are deja sădit în
conştiinţa şi în percepţia lui interioară că trebuie să schimbe ceva fundamental în
fiinţa sa şi acest gând va fi mereu ca un impuls care îl va proiecta din ce în ce mai
sus. Ascultând ceea ce îmi spunea Repa Sundhi, mă gândeam că ignoranţa este ca
o noapte în înţelegerea omului, ca o ceaţă deasă care îi întunecă gândirea.
După câte îmi dau seama, condiţia celui ignorant nu este prea departe de aceea
a unui animal neştiutor, am dat eu glas reflecţiilor mele interioare.
— Chiar dacă aceasta poate să pară ceva exagerat, totuşi să ştii că reflectă o
realitate, a spus lama. În principiu, totul porneşte de la diferenţa fundamentală
dintre om şi animal, aceea de conştiinţă de sine. Problema este simplă: în timp ce
omul ştie că există, adică el are o conştiinţă de sine şi poate să acţioneze în mod
determinat, animalul acţionează doar din instinct, fără să ştie că există. Viaţa unui
animal este redusă doar la impulsuri spontane din interior şi la o gamă foarte
restrânsă de emoţii. Totuşi, chiar şi între animale, la fel ca printre oameni, există
diferenţe notabile care fac ca unele dintre ele să prezinte, atunci când ajung la un
anumit grad de evoluţie, unele rudimente de conştiinţă ce le asigură mai apoi saltul
către condiţia de fiinţă umană înzestrată cu o conştiinţă de sine. Pentru că este
evident, de pildă, că între o cârtiţă şi un delfin există mari deosebiri în ceea ce
priveşte posibilităţile de înţelegere şi de comunicare cu o fiinţă având structuri
superioare de conştiinţă, cum este omul.
Vrei să spui că acelaşi proces de evoluţie de la o formă de conştiinţă inferioară la
una superioară rămâne valabil oriunde altundeva în universul fizic? am intervenit