12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

după aceea am trecut munţii spre Transilvania. Se pare că atât Elinor, cât şi Repa
Sundhi cunoşteau drumul pe care trebuia să-l urmăm, deoarece ne-am abătut de la
şoseaua principală, mergând pe o rută către partea sudică a Munţilor Apuseni. În
tot acest timp am evitat să cer lămuriri cu privire la destinaţia noastră finală, dar
nici lama nu a menţionat vreun element nou în această direcţie. Am constatat că,
pe măsură ce ne apropiam mai mult de platourile muntoase line şi foarte largi, care
erau specifice Munţilor Apuseni, Repa Sundhi devenea tot mai tăcut şi concentrat.
De aceea, nici eu nu am dorit să-l deranjez cu alte întrebări, abandonându-mă
cursului evenimentelor.
Jeepul părăsise demult chiar şi şoseaua secundară şi urca pe un drum de ţară
care şerpuia printre mai multe sate răsfirate pe colinele dealurilor înalte. Destul de
aproape se zăreau primele masive muntoase, acoperite de păduri bogate. Am lăsat
în urma noastră o ultimă aşezare care însuma doar câteva case şi am intrat pe un
drum forestier surprinzător de bine întreţinut. La un moment dat, Elinor a virat pe
un drum la stânga, destul de îngust, care era blocat după câţiva metri de o barieră
din lemn; un indicator din tablă ruginită, care abia se mai ţinea de braţul barierei,
ne anunţa că accesul pe acea cale era interzis.
Elinor a coborât din maşină şi a dat la o parte bariera. Pătrunse apoi cu jeepul
pe drumul care era puţin mai lat decât maşina, înaintând destul de repede. Se
putea observa că nu mai trecuse nimeni de mult timp pe acolo, deoarece vegetaţia
crescuse în voie pe drum şi pe marginea lui. Nu se distingeau nici măcar urmele de
roţi ale vehiculelor, care erau clasice în astfel de zone. Drumul înainta prin pădure,
în pantă, aproximativ un kilometru şi jumătate, după care se înfunda. Am coborât
toţi trei din maşină. În faţa mea puteam să văd printre copaci o poiană foarte largă,
care fusese creată prin exploatarea lemnului. Copacii fuseseră tăiaţi şi rămăseseră
doar buturugile lor, care erau acoperite parţial de vegetaţie.
— De aici vom continua drumul pe jos, îmi spuse Repa Sundhi. Să ştii că pe o
mare rază în jur nu se află ţipenie de om, însă vei fi încântat de peisajul de basm
prin care vom trece.
I-am mărturisit atunci că nu am antrenamentul nece 1 sar pentru a străbate
munţii, ultima tentativă în această direcţie fiind acum mai bine de zece ani, dar
lama m-a asigurat că nu va trebui să depun un efort prea mare întrucât drumul era
uşor de parcurs, iar panta relativ lină.
Am ieşit toţi trei în poiana cea mare; atunci am realizat că, de fapt, ne aflam
chiar pe creasta dealului pe care l-am urcat cu maşina. Cred totuşi că acesta făcea
parte din masivul muntos care se afla în faţa noastră, deoarece nu era mult mai mic
decât crestele lui şi, în plus, era legat de el printr-o vale relativ îngustă şi nu prea
adâncă.
Am traversat poiana şi ne-am îndreptat către acel munte mergând prin iarba
înaltă şi moale, care în mod curios încă nu se uscase. Vremea era caldă, iar briza
vântului aducea mirosul frunzelor căzute şi al pământului reavăn. Atunci am simţit
primele adieri ale unui parfum inconfundabil, pe care îl cunoşteam prea bine. Era
mirosul de ambră şi de mir care însoţea mereu prezenţa yidam-ului. Le-am atras
atenţia şi celorlalţi doi asupra acestui aspect.
— Ştiu, ne însoţeşte de puţin timp, mi-a răspuns Repa Sundhi. M-a înştiinţat
telepatic despre o anumită situaţie, însă curând îi vei putea vedea forma fizică.