12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

diferite mijloace mai mult sau mai puţin oculte, continuitatea lanţului său
genealogic. Strânsese deja o avere imensă, iar documentaţia sa livrescă ocupa o
mare bibliotecă. Datorită unui sistem foarte bine pus la punct, reuşise să nu dea
până atunci de bănuit, nici prin averea sa, răspândită în multe locuri pe pământ, şi
nici prin faptul că nu îmbătrânea. Printre altele, era esenţial să nu iasă în evidenţă
în societate şi să-şi schimbe locuinţa şi identitatea cât mai des cu putinţă, pentru a
nu trezi suspiciuni. Totuşi, în jurul anului 1900, datorită unei situaţii complicate a
fost foarte aproape să fie demascat şi din această cauză a trebuit să recurgă la
soluţii extreme; timp de aproape cincisprezece ani el s-a retras în Australia, reuşind
în acest fel să-şi piardă urma. Surpriza neplăcută a fost că, revenind în Europa
măcinată de Primul Război Mondial, strămoşul meu a constatat că familia care
includea ultimul descendent de parte masculină din arborele său genealogic era
dată dispărută. Capul familiei, care era urmaşul său pe linie masculină, fusese ucis
în război, iar restul familiei, care includea doi băieţi, dispăruse.
Elinor făcu o mică pauză pentru a închide fereastra; afară coborâseră umbrele
serii şi se făcuse frig. Fascinat de povestirea lui, nu am remarcat răcoarea decât
atunci când el s-a întrerupt din relatare. Am acceptat bucuros încă o ceaşcă de ceai
cald, fiind nerăbdător să reintru în atmosfera magică ce era creată de firul
incredibilei povestiri.
— Din clipă în clipă trebuie să sosească şi prietenul meu tibetan, a spus Elinor
uitându-se la ceas. Acum urmează partea care va lămuri întrucâtva situaţia mea.
Mai sunt încă unele surprize pentru seara aceasta, spuse el zâmbind.
Deşi eram foarte interesat de urmarea povestirii, l-am întrebat totuşi pe Elinor
care era motivul pentru care preotul tibetan dorea să mă cunoască.
— Am fost rugat să nu divulg nimic până la venirea lui, mi-a răspuns el. Curând
însă vei primi lămuriri la toate întrebările.
Mulţumit cu acest răspuns, am aşteptat continuarea uimitoarei relatări.
— Strămoşul meu avea atunci vârsta de aproape 500 de ani. Desigur, aşa după
cum îl asigurase maestrul său, mi numai că nu îmbătrânise deloc, dar chiar
devenise mai tânăr decât era când a primit obiectul din acel aliaj misterios, în
decursul celor patru secole care trecuseră de atunci, probabil că modul lui de
percepţie a lumii suferise transformări profunde. Conştiinţa lui se elevase mult, iar
priorităţile sale deveniseră cu totul altele. În cuvinte simple, dar cu o mare putere
de impact emoţional, el îmi scria faptul că reuşise să obţină dezideratul ultim al
oricărui alchimist veritabil, adică obţinuse Piatra Filozofală. Mi-a explicat că acest
lucru nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi înţeles la modul profund însăşi esenţa vieţii
şi a universului, precum şi multe alte taine ale cunoaşterii care i s-au revelat pe
parcursul timpului. Din câte mi-am dat seama, marea lui realizare a avut loc în
perioada pe care a petrecut-o în Australia.
Revenind în Europa, a reluat unele contacte şi legături pe care le avea în Franţa.
Se pare că acolo exista deja un grup mic de persoane care erau gradat iniţiate de el
în unele aspecte foarte oculte ale ştiinţei şi spiritualităţii. Se ştia faptul că era un
alchimist desăvârşit, însă nimeni nu putea preciza care îi era obârşia adevărată. În
paralel cu investigaţiile pe care le derulase pentru a afla ce anume se petrecuse cu
familia urmaşului său, el a scris două cărţi despre tainele simbolurilor alchimice şi
alte câteva manuscrise despre ezoterismul formei şi al limbajului codat. Se pare că
aceste manuscrise erau foarte secrete, fiind destinate doar unui mic număr de