12 zile – O initiere secreta - Radu Cinamar.pdf - Carti Electronice

alchimist.
Practic vorbind, tradiţia căii este continuată în mod obligatoriu prin desăvârşire
spirituală; dacă cel care are obiectul nu reuşeşte să dobândească perfecţiunea în
Marea Operă Alchimică, atunci el nu va putea avea nici un continuator al său,
deoarece nu va fi capabil să realizeze obiectul sau va putea realiza doar anumite
componente ale sale. El nu va putea obţine însă cristalul central, chiar dacă pentru
aceasta are la dispoziţie toate cunoştinţele teoretice ale „reţetei”. Motivul este că
atunci lui îi lipseşte o componentă subtilă esenţială şi totodată fundamentală
pentru personalizarea obiectului, calitate care este dobândită doar o dată cu
desăvârşirea. Indiferent de eforturile sale în direcţia realizării cristalului violet, chiar
dacă ar repeta experienţa de mii şi mii de ori, el nu va putea personaliza obiectul şi
atunci acesta nu va avea nici un efect.
Dar, tocmai pentru că există această condiţie, discipolului îi este oferită o viaţă
extrem de lungă în corpul fizic, pentru ca maturitatea şi experienţa pe care el le
dobândeşte atunci să aibă suficient timp să contribuie la obţinerea Marii Opere
Alchimice. După cum ţi-am spus, această condiţie este neapărat necesară pentru a
avea un succes deplin în realizarea obiectului. Rezultatul final este certificat
întotdeauna de superba culoare violet pe care 0 capătă atunci cristalul.
Acum îmi dau seama mai bine de importanţa căii pe care o urmezi, am spus eu
cu convingere. Până în acest moment nu reuşeam să înţeleg modalitatea specifică
prin care ea conduce la realizarea spirituală. Deşi filiaţia maestru-discipol în
această tradiţie nu mi se pare foarte puternică, totuşi intuiesc că în cazul tău
problema a fost puţin diferită. Spune-mi, ai fost ajutat şi sprijinit foarte mult în
căutările tale de către strămoşul tău, care ţi-a fost maestru? Te întreb aceasta
pentru că, din câte am înţeles, maestrul acestuia 1-a părăsit destul de repede după
ce i-a dezvăluit calea.
Aşa este, dar nu uita că strămoşul meu şi-a petrecut mai mult de douăzeci de
ani lângă marele magician hindus, până în momentul iniţierii. Cunoştea deja foarte
multe secrete alchimice şi în plus, aşa după cum mi-a mărturisit chiar el,
magicianul i-a lăsat o mică avere pentru a se descurca în lume, la început de drum.
Se pare că este o tradiţie pe această cale: maestrul are grijă din toate punctele de
vedere, inclusiv din cel financiar, de discipolul pe care 1-a ales. Având în vedere că
maeştrii acestei linii spirituale stăpâneau la perfecţie arta alchimiei şi puteau
oricând să obţină Piatra Filozofală, era foarte simplu pentru ei să fabrice orice
cantitate de metal nobil pentru a-l dărui discipolului. Nu te gândi însă că acest
lucru era făcut fără discernământ, pentru că într-o asemenea situaţie intenţia
maestrului nu ar fi fost compatibilă cu modalitatea perfectă de acţiune şi de
integrare pe care o manifestă un alchimist desăvârşit. Eu însumi am fost ajutat
foarte mult în această direcţie de către strămoşul meu. Fără exagerare* pot să-ţi
spun că el mi-a lăsat o adevărată comoară, nu într-un sipet cu bijuterii şi bani de
aur, ci în bănci, sub formă de conturi bancare foarte consistente, la care se adaugă
mai multe imobile răspândite în oraşele principale ale lumii.
Da, am bănuit. Totuşi, nu este foarte relevant, pentru că având în faţă o viaţă de
două mii de ani, chiar dacă economiseşti câte puţin, dar în mod constant, poţi
strânge o avere uriaşă.
Din punct de vedere logic, ai dreptate, dar realitatea nu se prezintă chiar aşa, a
răspuns Elinor zâmbind uşor. Pentru a înţelege corect „mecanismul” psihologic al