manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

probabil ca afecţiunea hematologică să fie determinată de o afecţiune directă citotoxică a
VHC asupra celulelor hematopoietice. Totuşi, studiile sunt insuficiente pentru a putea
demonstra această asociere (189).
Purpura trombocitopenică
Se asociază cu VHC într-un număr redus de cazuri. Evoluţia este în mod
caracteristic nefavorabilă. Evidenţierea ARN VHC la nivelul trombocitelor în cazurile de
HC VHC cu trombocitopenie sugerează că particulele virale legate sau adsorbite pe
plachete pot fi responsabile pentru apariţia trombocitopeniei (190).
Nu exista un consens privind tratamentul optim al trombocitopeniei asociate
VHC. Alături de abordarile terapeutice clasice precum corticosteroizii, imunoglobulinele
intravenoase şi splenectomia, tratamentul antiviral constituie următoarea opţiune. Cu
toate acestea se recomandă atenţie la pacienţii trombocitopenici trataţi cu PEG-IFN şi
ribavirină deoarece agravarea semnificativă a trombocitopeniei VHC (număr de
trombocite sub 50 x 103/uL) se poate instala în timpul tratamentului. Elthrombopag, un
nou agonist, activ, al receptorului trombopoietinei cu administrare orală ar putea fi folosit
în viitor la pacientii trombocitopenici infectaţi VHC. Administrarea de elthrombopag,
înaintea şi pe perioada tratamentului antiviral la pacienţii cu ciroză VHC şi
trombocitopenie conduce la o creştere susţinută a numărului de trombocite în felul acesta
fiind permisă iniţierea şi/sau continuarea terapiei antivirale. O abordare terapeutică
promiţătoare ce trebuie luată în considerare în special în trombocitopenia asociata VHC şi
în cazurile de boală refractară sau care se agravează pe perioada terapiei antivirale pare să
fie rituximab (191, 192).
Sindromul antifosfolipidic
Sindromul antifosfolipidic este definit ca asocierea de fenomene trombotice
arteriale sau venoase, trombocitopenie şi prezenţa de anticorpi antifosfolipidici sau lupus
anticoagulant. Infecţia cronică cu VHC nu se asociază decât cu prezenţa anticorpilor
antifosfolipidici, prezenţa sindromului antifosfolipidic determinat de VHC fiind
considerată excepţională (199, 200).
3. Manifestările extrahepatice în hepatita cronică cu VHB
Patogenia manifestărilor extrahepatice în HVB nu este certă, însă a fost luat în
discuţie factorul autoimun, având în vedere existenţa autoanticorpilor circulanţi şi diverse
tulburări ale mecanismelor imunologice. Sindroamele asociate cu HVB contribuie
semnificativ la creşterea morbidităţii şi mortalităţii pacienţilor.(1).
3.1. Poliarterita nodoasă (PAN)
Este una dintre manifestările severe asociate HVB, iniţial descrisă în 1970 de
către Gocke şi Trepo, care apare cu o prevalenţă de 1-5% dintre pacienţi. Pe de altă parte,
la pacienţii cu PAN se identifică AgHBs pozitiv în 40-50% din cazuri. Această asociere a