manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

fenomenelor autoimune concomitente. Terapia imunosupresivă este indicată ori de câte
ori vasculita crioglobulinemică are manifestări severe (afectare neurologică sau renală
severă etc.). În aceste situaţii se va începe cu terapie "in puls" cu metilprednisolon sau/şi
ciclofosfamidă, urmate de terapie antivirală. Imunosupresoarele pot produce creşteri ale
aminotransferazelor şi viremiei, de aceea se preferă terapia de scurtă durată ale cărei
efecte defavorabile asupra dinamicii virale sunt mai reduse (115). Terapia epurativă prin
plasmafereză poate avea efecte favorabile asupra eficienţei terapiei antivirale aplicate
consecutiv. Se poate începe terapia cu 4-6 şedinte de plasmafereză, mai ales la bolnavi cu
criocrit mare şi hipervâscozitate serica crescută, aceasta având avantajul ca, în acelaşi
timp cu înlăturarea din circulaţie a complexelor de crioglobuline, va putea reduce şi
nivelul viremiei prin epurarea VHC fixat în aceste complexe imune.
2.2. Artralgiile şi artita
Artralgiile apar frecvent la pacienţii cu HVC cronică. Cacoub et al a raportat o
frecvenţă de 19%. Managementul artralgiilor trebuie să fie non-agresiv, constând în
repaus şi tratament analgezic cu paracetamol; AINS necesită evaluare individuală, fiind
interzise în ciroza hepatică, deşi Buskila et al a raportat rezultate bune la 8 pacienţi cu
artralgii şi ciroză hepatică prin folosirea inhibitorilor de COX-2. (117).
Prevalenţa artritei la pacienţii cu HVC este de aproximativ 5%, de cele mai multe ori
fiind asociată sindromului crioglobulinemic. Pattern-ul este de artrită mono sau
oligoarticulară, intermitentă, non-erozivă, afectând articulaţiile mari şi mijlocii. Pacienţii
incluşi în diverse studii au răspuns în mod particular la tratament: unii au avut rezultate
favorabile după utilizarea AINS cu doze scăzute de prednison, alţii nu au răspuns la
terapie, fiind responsivi la azathioprină. Au existat studii care au certificat un efect
benefic al terapiei cu IFN alfa timp de 6 luni la aceşti pacienţi. (117, 118, 119, 120).
II.2.3. Afectarea musculară
Polimiozita a fost raportată în asociere cu HCV de către mulţi autori, iar
tratamentul acesteia trebuie abordat diferit, în funcţie de caracteristicile biologice ale
pacienţilor (121, 122, 123, 124). Buskila (117) et al a observat reducerea intensităţii
simptomelor şi scăderea valorilor transaminazelor cu doze mici de prednison, în timp ce
Alric et al (125), a raportat efecte hepatotoxice ale corticosteroizilor. De asemeni, s-au
raportat rezultate benefice după asocierea agenţilor citotoxici cu prednison. La fel de
controversate sunt studiile privind eficacitatea utilizării IFN alfa şi a gamaglobulinelor
intravenoase, astfel încât sunt necesare studii extinse pentru a stabili o terapie adecvată a
polimiozitei asociate HCV cronice (126).
2.4 Afectarea cutanată
Pacienţii cu vasculite asociate HCV pot prezenta purpură palpabilă, urticarie sau
livedo reticularis, majoritatea fiind vasculite leucocitoclazice şi crioglobulinemii. Cel mai
frecvent se întâlneşte purpura palpabilă la nivelul gambelor, necesitând un management
non-agresiv, cum ar fi tratamentul postural, iar în unele cazuri, doze mici de
corticosteroizi. Complicaţiile severe, precum ulcerele cutanate, necroza şi ganagrena,