manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

De asemeni, leucopeniile s-au asociat cu riscul de infecţii respiratorii, urinare şi în
sfera ORL, la aceşti copii frecvenţa internărilor pentru patologia asociată fiind mai mare
ca în populaţia generală.
c. Trombocitele
Valorile plachetelor suferă modificări la pacienţii studiaţi atât în dinamică, cât şi în
funcţie de tratament (mai ales în cazul terapiei cu Lamivudină). Sunt remarcate valori
semnificativ mai mari ale trombocitelor în cazul tratamentului cu interferon, aspect ce se
menţine în dinamică atingând valorile maxime ale trombocitelor la 30 luni de la
începerea tratamentului (trombocitoză reactivă).
d. Transaminazele
Evoluţia valorilor TGP sub tratament cu interferon diferă semnificativ, comparativ cu
evoluţia TGP sub tratament cu lamivudină, astfel că sub Interferon valorile scad uşor, iar
sub Lamivudină acestea cresc semnificativ. De asemeni, evoluţia valorilor TGO sub
tratament cu interferon diferă comparativ cu evoluţia TGO sub tratament cu lamivudină.
Dacă în cazul interferonului sunt înregistrate scăderi uşoare, în cazul lamivudinei sunt
semnalate creşteri ale valorilor, însă aceste modificări sunt nesemnificative statistic.
Valorile GGT nu au avut modificări reale în dinamică şi nici în funcţie de tratament.
e. Sideremia
Valorile fierului seric au avut modificări semnificative statistic, mai mici în cazul
tratamentului cu interferon, iar acestea scad semnificativ şi în dinamică. În cazul
tratamentului cu lamivudină, situaţia este asemănătoare cu cea întâlnită în cazul
tratamentului cu hepatoprotectoare, valorile fierului rămânând aproximativ constante pe
parcursul terapiei (uşoare scăderi). Această evoluţie se corelează cu anemia carenţială, cu
indici eritrocitari normali, întâlnită la cazurile studiate. Se ridică întrebarea dacă putem
considera hiposideremia asociată sau nu cu anemia ca şi manifestare extrahepatică, sau
este vorba despre o asociere simplă între cele două patologii.
f. Sindromul inflamator (fibrinogenul)
Din analiza statistică în funcţie de tratament se remarcă faptul că în prima perioadă a
administrării interferonului (primele 24 luni), valorile fibrinogenului sunt semnificativ
mai mari decât cele înregistrate în cazul administrării lamivudinei, aspect ce se modifică
după 24 luni interval, în care valorile fibrinogenului scad în cazul administrării
interferonului şi se menţin sub valorile înregistrate în cazul administrării lamivudinei.
Putem pune aceste variaţii pe seama unei inflamaţii datorate răspunsului la
tratamentul antiviral. În dinamică, evoluţia valorilor fibrinogenului sub tratament cu
interferon diferă comparativ cu evoluţia sub tratamentul cu lamivudină. În cazul
administrării interferonului nu s-au remarcat scăderi semnificative ale valorilor, în timp
ce în cazul administrării lamivudinei valorile fibrinogenului au crescut semnificativ.