manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

sunt secundare hepatopatiilor cronice, astfel că se formează un cerc vicios în care
tratamentul de primă intenţie a dezechilibrelor metabolice este de mare importanţă în
succesul terapiei antivirale (220).
Prevalenţa dislipidemiei (în special, a hipertrigliceridemiei) la bolnavii cu hepatită
cronică sub terapie antivirală poate fi pusă pe seama efectului exercitat de Interferon care,
asemănător antiretroviralelor, produce scăderea limfocitelor CD4 pozitive, dar şi a IMC,
a caracteristicilor individuale metabolice ale indivizilor, a coexistenţei sau preexistenţei
unor stări patologice. Majoritatea studiilor recunosc inhibitorii proteazici ca fatori de risc
în dezvoltarea dislipidemiilor, pe lângă alte mecanisme cum ar fi inhibarea lipoproteinlipazelor,
inducerea rezistenţei la insulină sau tulburarea homeostaziei lipogeneză versus
lipoliză cauzate de infecţia virală propriu-zisă. De asemeni, există dovezi care susţin
efectul de stimulare a lipodistrofiei şi a redistribuirii ţesutului adipos pe care îl au
inhibitorii de revers-transcriptază non-nucleotidici la pacienţii naivi la inhibitori de
protează. Având în vedere faptul că atât tratamentul antiretroviral, cât şi a celui antiviral
al hepatitelor cronice, aceste efecte adverse trebuie monitorizate atent, putând constitui
cauze serioase a scăderii complianţei la terapie, de întrerupere a tratamentului sau de
reconsiderare a opţiunilor terapeutice.
4. Colecistopatii
Corelaţiile dintre hepatopatia cronică şi colecistopatie sunt cunoscute, iar
frecvenţa cea mai mare o deţine litiaza biliară. Modificările de la nivel hepatic determină
alterări ale funcţionalităţii şi structurii vezicale (dismorfii de tip cudură, diverticuli,
septuri), care pot fi vizualizate ecografic şi care favorizează staza biliară şi formarea de
calculi. Tulburările de tonus vezical la bolnavii cu hepatită cronică justifică frecvenţa
mare a hiperkineziilor, explicate prin existenţa hipertoniei vezicular de fond şi prin
frecvenţa dismorfiilor, care determină obstacole în calea evacuării vezicale. De asemeni,
secreţia biliară are o cantitate scăzută de acizi biliari în hepatită, asfel explicându-se rolul
benefic al administrării pe termen lung a acidului ursodeoxocolic la aceşti pacienţi, dar şi
atenuarea sau dispariţia simptomelor la cei cu colecistopatii alitiazice.
5. Osteopenia şi osteoporoza
În ceea ce priveşte decelarea osteodensitometrică a osteopeniei, de cele mai multe
ori asociată cu spasmofilia hipocalcemică sau hipomagneziemică, pacienţii răspund
favorabil la tratamentul cu suplimente minerale (calciu, zinc, vitamina D3, magneziu).
Valorile osteodensitometrice scăzute pentru vârstă şi sex au fost observate, în special, la
cei care au urmat tratament antiviral (probabil şi datorită efectului antiproliferativ al
preparatelor de Interferon şi Lamivudină), însă fără o corelaţie directă. Trebuie avut în
vedere şi faptul că scăderea valorilor calcemiei şi a fixării calciului în oase se pot datora
şi altor stări, fiziologice sau patologice (perioada de creştere şi dezvoltare, adolescenţa,
hiperparatiroidismul, insuficienţa renală), precum şi tratamentelor cu corticosteroizi (în
cazul hepatitei autoimune).