manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

More documents

Recommendations

Info

(128, 129, 130-134), indus sau nu de Interferon, dar şi al altor manifestări dermatologice (vitiligo, lichen plan), care apar sau/şi se agravează sub tratament antiviral. Se ridică întrebarea dacă acestea sunt, într-adevăr, manifestări extrahepatice sau sunt efecte adverse ale terapiei antivirale (în principal, după tratamentul cu Interferon). Este cazul, în principal, al modificărilor hematologice, având în vedere că citopenia este un efect des întâlnit în cazul acestui tratament. De asemeni, oportunitatea tratamentului, evidentă în cazurile fără MEH, trebuie pusă în balanţă cu riscurile apariţiei eventualelor efecte adverse. (77, 81, 82, 90, 91). Interesant este faptul că terapia antivirală a ameliorat, concomitent, şi anumite manifestări extrahepatice, astfel că se impune cuantificarea acestora înainte de iniţierea unui tratament specific.(185, 187). 6. Evaluarea datelor de laborator în funcţie de tratamentul administrat a. Hemoglobina, hematocritul În dinamică, valorile hemoglobinei au prezentat diferenţe semnificative, aspect care este bine evidenţiat mai ales după 12 luni de la începerea tratamentului antiviral cu Interferon sau Lamivudină. Diferenţele nu sunt evidenţiate la toate momentele prezentate datorită faptului că, în anumite intervale, numărul cazurilor evaluate a fost mic, ceea ce a determinat apariţia unor deviaţii standard mici şi implicit valori medii care nu descriu exact evoluţia valorilor hemoglobinei (de ex. valoarea medie a Hb la 48 luni în cazul administrării lamivudinei). Valorile hemoglobinei corespunzătoare cazurilor ce au urmat tratament cu interferon au scăzut uşor, iar în cazul administrării lamivudinei acestea au crescut semnificativ, diferenţele fiind semnificative din punct de vedere statistic. În cele 5 cazuri pentru care s-a administrat Ribavirină s-a observat o asociere cu anemie Coombs negativă, deci absenţa anemiei hemolitice (care a fost citată în literatura de specialitate în cazul terapiei cu Ribavirină) la cazurile studiate. (81, 82, 84) Aşadar, anemia decelată la cazurile investigate a fost carenţială, cu indici eritrocitari normali, şi nu anemie specifică hepatitelor (macrocitară), astfel că valorile scăzute ale hemoglobinei pot fi puse pe seama particularităţilor de vârstă şi sex (fiind mai des întâlnite la adolescente) şi a patologiei asociate. Prezenţa aplaziei medulare la un singur caz cu HVC se corelează cu studiile existente, care neagă o asociere cu hepatita cronică, prezenţa aceste patologii putând fi considerată pur coincidentală. (189). b. Leucocitele Valorile leucocitelor prezintă modificări semnificative în dinamică, însă acestea nu prezintă diferenţe semnificative în funcţie de tratamentul antiviral. Valoarea coeficientului de corelaţie calculat atât în cazul tratamentului cu interferon, cât şi în cazul tratamentului cu lamivudină demonstrează scăderea semnificativă a valorilor leucocitelor în dinamică. Administrarea Ribavirinei a dus la apariţia leucopenie tranzitorii la 3 din cazurile studiate. De asemenea, PegIFN a determinat apariţia unor leucopenii tranzitorii, modificări întâlnite ca şi efecte adverse ale terapiei antivirale, care însă nu au necesitat tratament specific. (91, 92, 93)
De asemeni, leucopeniile s-au asociat cu riscul de infecţii respiratorii, urinare şi în sfera ORL, la aceşti copii frecvenţa internărilor pentru patologia asociată fiind mai mare ca în populaţia generală. c. Trombocitele Valorile plachetelor suferă modificări la pacienţii studiaţi atât în dinamică, cât şi în funcţie de tratament (mai ales în cazul terapiei cu Lamivudină). Sunt remarcate valori semnificativ mai mari ale trombocitelor în cazul tratamentului cu interferon, aspect ce se menţine în dinamică atingând valorile maxime ale trombocitelor la 30 luni de la începerea tratamentului (trombocitoză reactivă). d. Transaminazele Evoluţia valorilor TGP sub tratament cu interferon diferă semnificativ, comparativ cu evoluţia TGP sub tratament cu lamivudină, astfel că sub Interferon valorile scad uşor, iar sub Lamivudină acestea cresc semnificativ. De asemeni, evoluţia valorilor TGO sub tratament cu interferon diferă comparativ cu evoluţia TGO sub tratament cu lamivudină. Dacă în cazul interferonului sunt înregistrate scăderi uşoare, în cazul lamivudinei sunt semnalate creşteri ale valorilor, însă aceste modificări sunt nesemnificative statistic. Valorile GGT nu au avut modificări reale în dinamică şi nici în funcţie de tratament. e. Sideremia Valorile fierului seric au avut modificări semnificative statistic, mai mici în cazul tratamentului cu interferon, iar acestea scad semnificativ şi în dinamică. În cazul tratamentului cu lamivudină, situaţia este asemănătoare cu cea întâlnită în cazul tratamentului cu hepatoprotectoare, valorile fierului rămânând aproximativ constante pe parcursul terapiei (uşoare scăderi). Această evoluţie se corelează cu anemia carenţială, cu indici eritrocitari normali, întâlnită la cazurile studiate. Se ridică întrebarea dacă putem considera hiposideremia asociată sau nu cu anemia ca şi manifestare extrahepatică, sau este vorba despre o asociere simplă între cele două patologii. f. Sindromul inflamator (fibrinogenul) Din analiza statistică în funcţie de tratament se remarcă faptul că în prima perioadă a administrării interferonului (primele 24 luni), valorile fibrinogenului sunt semnificativ mai mari decât cele înregistrate în cazul administrării lamivudinei, aspect ce se modifică după 24 luni interval, în care valorile fibrinogenului scad în cazul administrării interferonului şi se menţin sub valorile înregistrate în cazul administrării lamivudinei. Putem pune aceste variaţii pe seama unei inflamaţii datorate răspunsului la tratamentul antiviral. În dinamică, evoluţia valorilor fibrinogenului sub tratament cu interferon diferă comparativ cu evoluţia sub tratamentul cu lamivudină. În cazul administrării interferonului nu s-au remarcat scăderi semnificative ale valorilor, în timp ce în cazul administrării lamivudinei valorile fibrinogenului au crescut semnificativ.
Page 1 and 2: UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARM
Page 3 and 4: II.2.6 Afectarea neurologică 45 II
Page 5 and 6: STADIUL CUNOAŞTERII ACTUALE MANIFE
Page 7 and 8: fenomenelor autoimune concomitente.
Page 9 and 10: Afectarea cerebrală Multe din stud
Page 11 and 12: cardiomiopatii hipertrofice şi 33,
Page 13 and 14: fost citată mai ales în America d
Page 15 and 16: şi complement, dar şi crioprecipi
Page 17 and 18: sunt secundare hepatopatiilor croni
Page 19 and 20: PARTEA PERSONALĂ STUDIUL I. MANIFE
Page 21 and 22: Tabelul.5.III. Distribuţia cazuril
Page 23 and 24: Fig.5.10. Repartiţia cazurilor în
Page 25 and 26: Tabelul 5.XXX. Parametrii estimaţi
Page 27 and 28: Valorile colesterolului în dinamic
Page 29 and 30: Tabelul 5.LXXXVIII Estimarea parame
Page 31 and 32: Corelaţie parţială fost calculat
Page 33 and 34: EVALUAREA CALITĂŢII VIEŢII LA CO
Page 35 and 36: DISCUŢII 1. Stabilirea tipului, in
Page 37: sau dobândită, ar trebui testaţi
Page 41 and 42: la două ore, date care sunt în co
Page 43 and 44: demonstrează o asociere moderată
Page 45 and 46: CONCLUZII 1. Profilul pacientului p
Page 47 and 48: 26. Exacerbarea manifestărilor aut
Page 49 and 50: 34. Iashina TL, Favorov MO, Shakhgi
Page 51 and 52: 66. Zuckerman J, van Hattum J, Caff
Page 53 and 54: 99. Gish G. R., et al, Safety and a
Page 55 and 56: 134. Simsek H, Savas C, Akkiz H, Te
Page 57 and 58: 167. Quaranta JF, Tran A, Regnier D
Page 59 and 60: 201. Trepo C, Guillevin L, Polyarte
Page 61: 235. Moriya K, Nakgawa K, Santa T,

manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?