manifestări extrahepatice în hepatitele cronice la copil - Gr.T. Popa

pacienţi datorită acuzelor subiective de tip anorexie, dureri epigastrice, pirozis. Astfel,
dintre pacienţii diagnosticaţi, doar la unii dintre aceştia se poate corela prezenţa gastritei
şi a sindromului dispeptic cu tratamentul antiviral efectuat anterior cu Interferon alfa,
respectiv cu Lamivudină.
2. Obezitatea şi steatoza hepatică
Obezitatea la copil este, din păcate, o realitate a societăţii, atât datorită unor cauze
alimentare (exces de făinoase, dulciuri, alimente tip fast-food), cât şi unor afecţiuni
metabolice sau psihice cronice, acestea din urmă fiind dificil de diagnosticat şi tratat.
Privind tratamentul specific al hepatitei cronice, cu antivirale de tipul Interferonului, pot
apărea situaţii în care curba ponderală se modifică, în sensul crescător sau descrescător.
În literatura de specialitate nu s-a citat o legătură evidentă între excesul ponderal sau
obezitate şi hepatita cronică la copil, însă uneori se pot stabili corelaţii ale creşterii curbei
ponderale prin manifestări de tip bulimic (acestea putând apărea în urma tratamentului
specific antiviral). Cu toate acestea, s-a remarcat o evoluţie favorabilă a obezităţii, cu
scăderea curbei ponderale şi a indicelui de masă corporală la unii pacienţi care au primit
tratament antiviral cu Interferon alfa, în unele cazuri scăderea în greutate corelându-se şi
cu scăderea gradului de steatoză hepatică decelată ecografic.
Semnalizarea celulară a Interferonului alfa este regularizată negativ de factori
inhibitori, preintre care familia supresorilor semnalului citokinelor (SOCS). Efectele
factorilor care ţin de gazdă, cum ar fi obezitatea, faţă de expresia acestor factori inhibitori
la nivel hepatic a pacienţilor infectaţi cronic cu VHB şi VHC sunt, însă, necunoscute.
Pentru a determina efectele obezităţii, ale rezistenţei la insulină şi ale steatozei hepatice
asupra tratamentului antiviral cu IFN alfa, dar şi reciproc, s-au efectuat studii care, însă,
nu sunt suficiente pentru a se putea formula concluzii certe. Este bine cunoscut faptul că
tratamentul cu IFN alfa contribuie la normalizarea sau scăderea IMC la pacienţii obezi,
însă o legătură inversă de cauzalitate nu a putut fi stabilită. În acest sens este semnificativ
studiul a 145 subiecţi cu HVC cronică, trataţi cu IFN-α or peginterferon alpha, în
monoterapie sau asociat cu Ribavirină. Într-o cohortă separată de 38 de pacienţi cu
genotip 1 trataţi antiviral, Walsh et al au analizat expresia hepatocitară a ARNm prin
PCR real time, fragmentele obţinute fiind tratate imunohistochimic pentru a determina
prezenţa SOCS-3. Rezultatele arată non-responderi la tratament în rândul celor cu genotip
1 sau 4 (55%) şi genotip 2 sau 3 (22%). Subiecţii obezi cu genotip 1 a prezentat valori
mari ale ARNm şi SOCS-3. De asemeni, activitatea acestor inhibitori a fost asociată cu
obezitatea şi cu non-responderii la terapie. În concluzie, la pacienţii cu HVC cronică,
expresia crescută a factorilor inhibitori ai semnalului IFN alfa poate fi considerată un
mecanism plauzibil prin care obezitatea reduce răspunsul biologic la IFN-α. (219).
3. Dislipidemiile
Asocierea hepatitelor cronice cu diverse tipuri de dislipidemii este o realitate, nu
numai pentru pacientul obez, la care ne aşteptăm să găsim hipercolesterolemii sau/şi
hipertrigliceridemii, dar şi la copilul normoponderal. Cauzele acestei asocieri sunt
multiple, însă trebuie să avem în vedere, în primul rând, predispoziţia familială şi
transmiterea genetică a unor forme de dislipidemii. În acelaşi timp, unele dislipidemii