Descarcă - Salvati Copiii

6. Este necesar să se stabilească cum şi când sunt abordate amintirile cu
conţinut traumatic.
7. Este important să poată fi prevenite şi controlate discontinuităţile relaţionale şi
episoadele de criză psihosocială.
Modelul TF-CBT (Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006)
Intervenţia de tip cognitiv comportamental este din ce în ce mai mult recunoscută
drept model de terapie preferenţială în stresul posttraumatic la copii, fiind cel mai
consis tent model validat ştiinţific în caz de dezastre naturale, proceduri medicale
dure roase, abuz sexual, doliu traumatic, şi, în ultimii ani, abuz fizic şi violenţă
domestică. De asemenea, modelul cognitiv-comportamental este prima opţiune în
cazul problemelor de stres traumatic complex.
Formula terapeutică particulară dezvoltată de Cohen, Mannarino & Deblinger
(2006) este cea a intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă (trauma
-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT). Cu eficienţa demonstrată empiric
în toate tipurile de situaţii/evenimente tarapeutice enumerate anterior, acest tip de
intervenţie focalizată pe traumă nu se recomandă dacă:
- nu există o amintire specifică, clară a incidentelor traumatice care fac obiectul
intervenţiei;
- problemele comportamentale sau psihosociale ale copilului sunt acute sau
severe;
- sistemul de suport familial/de îngrijire este instabil sau fragmentat (datorită
psihopatologiei părintelui sau datorită unor plasamente multiple ale copilului
în afara familiei).
Deşi acest model de intervenţie şi-a demonstrat eficienţa mai ales la copiii de
vârstă şcolară şi adolescenţi, există adaptări ale protocolului de lucru TF-CBT
şi pentru copiii de 2-6 ani (Scheeringa et al., 2007), cu precizarea că expunerea
la traumă şi trainingul abilităţilor de relaxare pot fi utilizate dacă sunt adaptate
vârstei copilului, iar părintele este capabil să îşi controleze propria anxietate,
pentru a participa pas cu pas, alături de copil, în procesul terapeutic.
Elementele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe traumă
(trauma-focused cognitive-behavioral therapy, TF-CBT)
Componentele modelului intervenţiei cognitiv-comportamentale focalizate pe
traumă sunt oferite, în mod tipic, separat copilului şi părintelui, în sesiuni individu ale,
pentru ca abia către sfârşitul demersului terapeutic să se desfăşoare şi sesiuni comune
părinte-copil. Elementele intervenţiei sunt oferite gradual, deoarece fiecare nouă
componentă se bazează pe încorporarea unor abilităţi dobândite anterior; există şi
o secvenţialitate a modelului, care presupune parcurgerea etapelor terapeutice în
următoarea ordine:
1. Psihoeducarea copilului şi a părintelui
2. Managementul stresului
3. Identificarea şi modularea emoţiilor
4. Copingul cognitiv
5. Construcţia naraţiunii despre traumă
6. Procesarea cogniţiilor legate de traumă
7. Managementul comportamentului copilului de către părinte
8. Intervenţii terapeutice cu diada copil-părinte
9. Monitorizarea IN VIVO a răspunsului la amorse ale evenimentului traumatic
MODELUL TF-CBT (1): PSIHOEDUCAREA COPILULUI ŞI A PĂRINTELUI
Psihoeducarea este o componentă majoră a intervenţiei TB-CBT, care, deşi
introdusă la debutul intervenţiei terapeutice, continuă pe tot parcursul procesului
terapeutic. Această componentă se referă la oferirea de informaţii corecte despre
traumă şi efectele acesteia atât copilului cât şi părintelui, cu scopul de a normaliza
răspunsul fiecăruia dintre cei doi la evenimentele traumatice, şi de a întări cogniţiile
acurate, o dată ce acestea au fost dobândite.
Necesitatea acestei etape într-o fază incipientă a demersului terapeutic vine din
faptul că acei copii care au fost victime ale unor evenimente traumatice nu înţeleg
foarte bine ce li s-a întâmplat, sunt confuzi, au tendinţa de a se autoînvinovăţi sau
au fost în mod deliberat induşi în eroare de agresor.
Psihoeducarea presupune mai mulţi paşi:
1. Oferirea de informaţii generale despre evenimentul traumatic
- Cât de frecvent este evenimentul traumatic specific pe care copilul l-a experienţiat,
cine este victimă a unui astfel de eveniment, ce cauzează trauma;
- Care sunt răspunsurile comportamentale şi emoţionale pe care de regulă un
copil le trăieşte ca răspuns la traumă – oferă un feedback care validează trăirile
copilului şi ale părintelui
- Conştientizarea propriului corp/educaţie sexuală în caz de abuz fizic sau sexual:
numirea corectă a părţilor corpului, conştientizarea propriului corp, înţelegerea a
ceea ce înseamnă comportament sexual sănătos; se face cu informarea părinţilor
şi obţinerea acordului acestora
- Abilităţi de reducere a riscului, pentru a diminua şansele de traumatizare
ulterioară; de exemplu, ce atingeri sunt OK, şi care nu sunt OK
Ca şi tehnică de lucru cu copiii, mai ales la vârste mai mici, este utilă folosirea
jocului – de exemplu, joc cu întrebări să răspunsuri, cu câştigarea de puncte de
către copil chiar şi pentru răspunsuri parţial corecte. De asemenea, pot fi utile
şi cărţile cu imagini/desene, benzile desenate. În cazul copiilor mai mari sau al
adolescenţilor, poate fi mai motivant jocul de rol.
42 43