Descarcă - Salvati Copiii

Tehnicile mai intuitive de identificare a emoţiilor presupun utilizarea unor
cărţi de joc cu emoţii, care pot fi realizate chiar de către terapeut, folosind feţe
schematice care reprezintă emoţii, sau fotografii ale unor expresii emoţionale.
O altă tehnică, propusă de O’Connor (1983), „Color Your Life” ( Colorează-ţi
viaţa), presupune ca iniţial copilul să asocieze câte o culoare fiecărei emoţii specifice
pe care a identificat-o anterior, pentru ca apoi să coloreze o siluetă umană în diferitele
culori corespunzătoare emoţiilor respective, pentru a localiza unde anume simte
dragoste , tristeţe, furie, etc. Pe baza desenului, se iniţiază o discuţie cu copilul, care
poate fi extrem de utilă apoi pentru focalizarea intervenţiei terapeutice pe obiective
specifice.
Un aspect important îl reprezintă faptul că această secvenţă de identificare a
emoţiilor nu trebuie să aibă în obiectiv emoţiile legate de evenimentul traumatic –
decât dacă în mod spontan copilul le aduce în discuţie. Pentru consolidarea relaţiei
terapeutice şi întărirea sentimentului de siguranţă al copilului, este important ca
primele şedinţe terapeutice să se încheie într-o notă afectivă pozitivă.
Există câteva aspecte problematice legate de identificarea şi exprimarea
emoţiilor, şi anume:
• Vârsta / Nivelul de dezvoltare - în funcţie de acest factor, copiii pot recunoaşte
şi exprima emoţii simple vs. complexe, pot sau nu să aibă în repertoriu emoţii care
presupun conştiinţa de sine (ruşine, vină), pot sau nu să opereze cu emoţii mixte, şi
reuşesc sau nu să eticheteze verbal, în mod corect, diferitele emoţii;
• Lipsa conştientizării propriilor emoţii sau dificultăţi în a vorbi despre propriile
emoţii - poate să fie o caracteristică individuală anterioară traumei sau poate să apară
ca şi consecinţă a acesteia. Pentru a ajuta la identificarea emoţiilor, se pot invoca
emoţiile altor copii sau ale unor personaje din poveşti, desene animate;
• Detaşarea de emoţii a copilului (vorbeşte despre emoţii “la rece”, chiar şi atunci
când este vorba de frică sau furie) – în acest caz, este important să fie ajutat, pe
parcursul terapiei, să înţeleagă ce emoţii experienţiază de fapt şi ce strategii
evitative foloseşte; iar după consolidarea relaţiei terapeutice, emoţiile pot fi
provocate pe parcursul şedinţei terapeutice.
În ceea ce priveşte modularea emoţiilor, strategiile pe care copilul le poate învăţa pe
parcursul intervenţiei terapeutice ar putea fi (după Cohen, Mannarino & Deblinger, 2006):
- Opreşte-te din ceea ce făceai, închide ochii, şi respiră lent şi adânc de 10 ori.
- Imaginează-ţi că eşti în „locul tău sigur”/spaţiul tău de securitate.
- Ascultă muzica ta preferată.
- Ascultă, priveşte sau citeşte ceva distractiv.
- Aleargă pe loc timp de 5 minute.
- Ieşi şi plimbă-te într-un loc sigur.
- Vorbeşte cu unul dintre părinţi sau cu un adult care te ascultă şi te înţelege.
- Cântă cu voce tare.
- Dansează.
- Fă ceva cu mâinile – împleteşte, croşetează, pictează, etc.
- Spune-ţi 5 lucruri bune despre tine.
- Vorbeşte despre ceea ce simţi.
- Scrie ce simţi într-un jurnal.
- Ajută pe altcineva.
Un alt aspect esenţial din perspectiva modelului cognitiv-comportamental, care
condiţionează ulterior paşii intervenţiei, este înţelegerea de către copil a distincţiei
dintre gânduri şi emoţii, şi a relaţiei care există între cele două compo nente.
Adesea nici adulţii nu reuşesc să opereze cu această distincţie. La întrebarea
„Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine” mulţi
copii dar şi adulţi răspund: „Aş simţi că mă urăşte.” O astfel de afirmaţie însă
exprimă un gând, o idee, şi nu un sentiment, o emoţie legată de acea situaţie
ipotetică. Răspunsul care exprimă o adevărată emoţie este de genul: „Aş fi tristă/M-aş
simţi furioasă.”
Înţelegerea relaţiei dintre gânduri şi emoţii este importantă pentru că stă la
baza dobândirii unor strategii de management sau modulare a emoţiilor.
Pentru copil, gândurile, cogniţiile pot fi reprezentate drept modalitatea prin
care „creierul nostru vorbeşte cu noi”. În ceea ce priveşte emoţiile, copilului i se
poate spune:
„Mulţi oameni cred că emoţiile vin din noi, şi nu putem controla nici
ce simţim, şi nici când anume simţim ceva. De fapt, emoţiile noastre
sunt răspunsuri la gândurile pe care le avem. Uneori anumite gânduri ne
vin în minte atât de des, încât nici nu ne mai dăm seama că ele există.
Acestea sunt gânduri automate, pentru că apar fără să ne dăm seama, din
obişnuinţă; şi credem că toţi ceilalţi oameni au aceleaşi gânduri ca şi noi. Dar
adesea, aceste gânduri nu sunt corecte, sau nu ne sunt de folos, şi de aceea ne fac
să simţim emoţii care ne fac rău în loc să ne ajute.”
Apoi pot fi date exemple de relaţii între gânduri şi emoţii, adaptate vârstei,
genului, intereselor copilului.
Cum te-ai simţi dacă o colegă de clasă nu ar vorbi niciodată cu tine
Gând: Mă urăşte/Nu mă poate suferi.
Emoţie: tristeţe, furie
Gând alternativ: E o fată timidă.
Emoţie: Mi-ar părea rău pentru ea (empatie)./Nu aş mai fi atât de tristă.
48 49