Descarcă - Salvati Copiii

În cazul copiilor care au trecut prin mai multe traume, sau a căror viaţă este
compusă din evenimente traumatice (de exemplu, mutarea dintr-o familie de
plasa ment în alta), e necesară construcţia mai multor episoade narative. În acest
caz, copilul este cel care alege ordinea în care să fie prezentate evenimentele
traumatice.
O altă formulă pentru cei care au traversat mai multe traume este aceea de
construcţie a unei “istorii a propriei vieţi”, care îi poate ajuta pe copii să realizeze
cum, pe lângă numeroasele evenimente traumatice, au existat şi momente fericite în
existenţa lor. De asemenea, acest demers poate fi utilizat pentru a aborda problema
rezilienţei cu copiii, atrăgându-le atenţia asupra faptului că au devenit din ce în ce mai
puternici tocmai prin confruntarea cu dificultăţile vieţii.
MODELUL TF-CBT (6): COPINGUL COGNITIV ŞI PROCESAREA
COGNIŢIILOR LEGATE DE TRAUMĂ
Naraţiunea despre traumă este un scop în sine (îl ajută pe copil să poată să îşi
spună povestea cu un nivel redus de anxietate) dar şi un punct de pornire în explo rarea
gândurilor şi emoţiilor copilului despre eveniment şi impactul acestu ia. Adesea , pe
măsură ce copilul repetă naraţiunea, devine evident faptul că anumite probleme
semnificative rămân nerezolvate pentru copil:
- ruşinea şi/sau stigmatizarea;
- sentimentul de responsabilitate (pentru trauma sau pentru evenimentele care
au urmat după descoperirea acesteia – de exemplu, în cazul unui abuz);
- atribuirile legate de agresor sau de traumă;
- modificările în percepţia propriului corp sau a securităţii personale.
Astfel, pot să existe o serie de gânduri eronate legate de traumă, a căror abordare
se face în funcţie de maturitatea emoţională şi cognitivă a copilului. Dar cea mai
eficientă modalitate este cea directă - de confruntare şi explorare directă prin
dialog . Întrucât părinţii, la rândul lor, pot avea cogniţii disfuncţionale, acestea
vor fi abordate în mod similar. Cogniţiile inacurate pot fi total false „Este vina mea
că tata murit în accidentul de maşină, deoarece mă ducea la şcoală atunci când s-a
întâmplat asta” sau pot fi nonrea liste – imposibile „Ar fi trebuit să ştiu că noul meu
profesor de sport mă va viola”. Se poate însă ca asemenea cogniţii să fie acurate
dar nefolositoare „Mama mea trebuie să fi fost îngrozită în ultimele clipe, înainte să
moară înjunghiată.” În unele cazuri, aceste cogniţii disfuncţionale iau forma unor
fantezii eroice, copi lul imaginându-şi cum ar fi putut să se salveze pe sine sau să îi
salveze pe ceilalţi, în virtutea puterilor sale magice. În alte situaţii, cogniţiile false
vizează autoblamarea pentru evenimente incontrolabile/impredictibile, sau convingerea
că lumea este un loc primejdios, nesigur, de care trebuie să te fereşti.
Copingul cognitiv legat de traumă vizează:
• înţelegerea diferenţei dintre cogniţii acurate versus inacurate legate de traumă;
56 57
• corectarea erorilor cognitive ale copilului legate de evenimentul traumatic;
• examinarea acurateţii şi utilităţii cogniţiilor părinţilor despre evenimentul traumatic;
învăţarea de către părinte a modalităţilor de restructurare cognitivă.
Un instrument util în realizarea acestui coping îl reprezintă jocul de rol.
MODELUL TF-CBT (7): STRATEGII DE MANAGEMENTAL
COMPORTAMENTULUI COPILULUI DECĂTRE PĂRINTE
În mod frecvent, victimizarea copiilor are ca şi consecinţă apariţia unor
comporta mente disruptive, agresive, non-compliante. Părinţii care se simt
vinovaţi în legătură cu disciplinarea propriilor copii au adesea dificultăţi în a
controla aceste tipuri de comportament.
Cele mai importante strategii de management al comportamentului includ:
lăudarea comportamentului, ignorarea comportamentului, utilizarea unui plan de
management al contingenţelor.
Tehnici:
1. Psihoeducarea părintelui
2. Utilizarea laudei ca recompensă pentru comportamente dezirabile - pentru
comporta mente specifice; imediat după ce s-a produs comportamentul; în
mod consistent; fără ca mesajele să fie ambigue – lauda fiind asociată cu o
critică („E foarte bine că ţi-ai terminat temele înainte de cină. De ce nu poţi
face asta mai des”); utilizând un ton entuziast.
3. Utilizarea ignorării active ca răspuns la comportamente indezirabile - evitarea
oricărei forme de comunicare cu copilul, verbal sau nonverbal.
4. Utilizarea timeout-ului - întreruperea comportamentului indezirabil şi
adminis trarea unei întăriri negative, prin deprivarea copilului de atenţia
adultului şi de orice altă sursă de stimulare.
5. Utilizarea unor strategii de management al contingenţelor - steluţe, stickere,
simboluri; acestea sunt administrate contingent, pentru câte un comporta ment
specific; la sfârşitul săptămânii ele pot fi „schimbate” pentru o recompensă
(care este aleasă de părinte împreună cu copilul) – o jucărie sau de preferat
o activitate.
6. Joc de rol cu părinţii - pentru a testa abilităţile de management al
comporta mentului dobândite de părinte.
MODELUL TF-CBT (8): INTERVENŢII TERAPEUTICE CU DIADA
COPIL-PĂRINTE
Această secvenţă este realizabilă doar după ce atât părintele cât şi copilul au
parcurs sesiunile individuale de coping/restructurare cognitivă şi sunt pregătiţi
emoţional să discute unul cu celălalt despre evenimentul traumatic. În acest mod,